„Accesibilizarea începe, dar nu se termină cu o rampă“ – interviu cu Alexandru MĂNĂILĂ
Deşi legea obligă statul să accesibilizeze spaţiile publice, persoanele cu dizabilităţi locomotorii se deplasează în continuare cu dificultate. Legea nu s-a aplicat pentru că nu există sancţiuni. Dacă ai un handicap, e greu să locuieşti în România.
Cît de accesibile sînt oraşele din România pentru persoanele cu dizabilităţi?
Spaţiul public din România nu este încă accesibil persoanelor cu dizabilităţi. Deşi vedem frecvent în oraşele din ţară clădiri cu rampe la intrare, acest lucru nu este o garanţie pentru accesibilitatea acestora. De aici, înţelegem că accesibilizarea începe, dar nu se termină cu o rampă. Încă sînt multe instituţii publice importante care lucrează cu publicul şi totuşi nu au o rampă de acces în clădire sau un ascensor.
Deşi cadrul legislativ existent (legea nr. 448/ 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi) prevede obligativitatea autorităţilor publice de a lua măsuri cu privire la accesibilizarea spaţiilor şi clădirilor publice, cetăţenii cu dizabilităţi sînt serios afectați. Lipsa accesibilizării din oraşe este unul dintre principalii factori de segregare a persoanelor cu dizabilităţi.
Există modele de succes, progrese vizibile?
Accesibilitatea spaţiului public este, practic, prima condiţie pentru a putea vorbi mai departe despre incluziunea reală a persoanelor cu dizabilităţi în societate. Fiecare persoană are dreptul să se deplaseze neîngrădit în spațiul public, să aibă acces la educaţie şi cultură, la bunuri şi servicii sau la un loc de muncă. Pentru a încuraja schimbarea, în anul 2012, Fundaţia Motivation a lansat Marca Accesibilităţii, acordată clădirilor care îndeplinesc criteriile standard privind accesibilitatea. Totodată, a elaborat prima Hartă a Accesibilităţii, disponibilă la www.accesibil.org, care funcţionează ca instrument de identificare a spaţiilor publice accesibile persoanelor în scaun rulant. Scopul acestor proiecte este reducerea numărului de utilizatori de scaun rulant imobilizaţi la domiciliu şi stimularea participării acestora la activităţi sportive, culturale sau recreative.
Ca o metodă de recunoaştere a deschiderii către persoanele cu dizabilităţi, am acordat Marca Accesibilităţii unui număr de 15 clădiri pînă în prezent. Aceste clădiri au fost evaluate şi au bifat toate criteriile urmărite de noi pentru accesul utilizatorilor de scaun rulant. În prezent, în harta accesibilităţii sînt incluse 1412 clădiri publice sau private. Dintre acestea, 23% sînt accesibile, 53% inaccesibile şi 25% sînt moderat accesibile. Un alt exemplu pozitiv este initiaţiva Fundaţiei Motivation de a-i ajuta pe utilizatorii de scaun rulant să atingă un nivel maxim de independenţă, să se integreze social şi profesional. Aceştia primesc servicii de evaluare şi prescriere de echipamente de mobilitate, participă la tabere de recuperare activă şi instruire pentru o viaţă independentă, sînt implicaţi în evenimente sportive în scaun rulant şi se bucură de sprijin în integrarea pe piaţa muncii.
În ce măsură sînt dispuse autorităţile să coopereze cu societatea civilă pentru a sprijini integrarea persoanelor cu dizabilităţi locomotorii?
Conform legii 448/ 2006, pînă la 31 decembrie 2010 toate spaţiile publice din România ar fi trebuit să fie accesibilizate. Astăzi, la aproximativ cinci ani de la depăşirea acestei date-limită, persoanele în scaun rulant din ţara noastră se confruntă în continuare cu aceleaşi probleme.
Deşi cadrul legislativ privind accesibilizarea din România cuprinde standardele care asigură cele mai bune condiţii de independenţă pentru persoanele cu dizabilităţi, îndeplinirea obligaţiilor instituţiilor publice se află într-o stare incipientă. Pentru că nu există sancţiuni clar aplicate, autorităţile amînă implementarea măsurilor de accesibilizare a spaţiului public fără a conştientiza deserviciul cauzat populaţiei.
a consemnat Matei MARTIN
Alexandru Mănăilă este coordonator de accesibilizare la Fundaţia Motivation România.