A pub away from home

4 august 2010   Tema săptămînii

O vorbă de duh spune că dacă eşti destul de norocos încît să fii irlandez, eşti deja suficient de norocos. Iar cînd vine vorba de pub-uri, e cît se poate de adevărat. Irish pub-urile par să fie chiar şi în Bucureşti una dintre reţetele cele mai de succes, dacă e să te iei după numărul noilor localuri de gen apărute numai în ultimul an, în plină perioadă de criză. Şi totuşi, destul de restînsa comunitate de irlandezi şi britanici din Capitală pare să fi rămas fidelă primelor pub-uri irlandeze apărute la Bucureşti încă de acum mai bine de zece ani. Locurile devenite deja „clasice“ cum ar fi The Dubliner şi The Harp sînt şi cele recomandate celor nou-veniţi, pe site-urile pentru expaţii din Bucureşti. Aici îi găseşti seara la o bere şi o partidă de darts. Sau la prînz, discutînd afaceri şi savurînd o plăcintă cu pui sau rinichi, care poate nu are exact acelaşi gust ca acasă, dar semănă destul de bine şi oferă o variaţie binevenită faţă de mîncarea românească cu care le ia ceva timp să se obişnuiască. 

Să îţi găseşti „pub-ul tău“ e aproape o obligaţie, mai ales pentru cei nou-veniţi. Iar Irish pub-urile sînt cele mai apropriate de atmosfera din pub-ul de acasă. De la mobilier şi decoraţii – oarecum standard şi parcă luate toate din magazinele de suveniruri din Irlanda (postere „vintage“ cu reclame la Guiness şi alte băuturi tradiţionale, citate haioase despre sport sau băutură), pînă la meniu, modelul de export al sociabilităţii irlandeze are suficiente lucruri în comun cu cele autentice, încît să devină o ancoră a vieţii de expat în Bucureşti. 

Dacă ajungi în pub în jurul orei 7 seara, îi vei vedea pe regulars („clienţii casei“) deja aşezaţi în jurul barului, veniţi direct de la birou (cei mai mulţi sînt veniţi aici să muncească, fie trimişi de companiile din ţara lor, fie veniţi pe cont propriu sau ca să înceapă afaceri cu parteneri români). Dacă acasă să ieşi în pub imediat după terminarea programului e ceva obişnuit, cei care nu sînt de prea mult timp în România se mai miră încă de ce la noi nu se iese cu colegii de birou la bere după slujbă. Cu atît mai inexplicabil cu cît românii le par în general deschişi şi prietenoşi, şi nici cu vorbitul englezei nu prea avem o problemă. La fel de ciudat li se pare la început şi că românii preferă să stea la mese, şi nu la bar, chiar dacă vin singuri în pub, ceea ce nu face interacţiunea prea uşoară. Pentru o ţară de oameni prietenoşi, ca expat se pare că nu e întotdeauna uşor să-ţi faci prieteni printre români. Şi sîntem şi cam serioşi se pare sau în orice caz ne ofensăm uneori prea repede la genul lor de glume. 

Cei care sînt de mai mult timp aici s-au obişnuit deja şi se adaptează: dacă vin cu prieteni români se aşază la mese, glumele şi luatul peste picior atît de tipice conversaţiilor de pub sînt mai temperate, mai ales dacă de faţă sînt şi femei. În jurul barului însă, discuţiile se leagă mai uşor şi au alte reguli. Barul e singurul loc unde e mai mult decît acceptabil să vorbeşti cu oameni pe care nu îi cunoşti. Să îţi exersezi cunoştinţele proaspete de română cu personalul. Sau să vociferezi: „Crezi că pot să primesc o bere cîndva secolul ăsta“, dacă nu eşti servit suficient de prompt. În jurul barului, la o bere, diferenţele între naţii, cu care de altfel se mîndresc, se şterg aici, nu mai sînt scoţieni, englezi, irlandezi, ci „unul dintre noi“ – mai puţin atunci cînd vreun meci de fotbal important îi împarte din nou în tabere. 

Dacă-i întrebi despre ce vorbesc în pub, răspunsul aproape unanim e „despre nimic, de fapt“, şi asta e valabil indiferent de generaţia din care fac parte. Se vorbeşte despre orice de fapt, de la ce li s-a mai întîmplat în ultimului timp, la politică şi sport – un subiect comun, mai ales că un televizor lăsat pe Sky Sports e omniprezent, chiar şi cînd nu e vorba de un meci cu miză. Dar pînă şi un sport ca lacrosse poate deveni subiect de conversaţie şi de glumă în pub. Singura regulă de fapt e ca lucrurile să nu devină prea serioase. Nu vii în pub să găseşti soluţii la problemele omenirii. Vii să-ţi saluţi cunoscuţii (majoritatea tot expaţi), să mai schimbi o vorbă. Să cunoşti oameni noi. Să te destinzi după birou. Şi deşi unii declară în glumă că vin în pub să se îmbete şi au printre români reputaţia de mari băutori, în timpul săptămînii moderaţia e la ordinea zilei şi rar stau mai mult de ora 22. Deşi apreciază faptul că în România ora de închidere nu e la fel de strictă ca acasă, că nu te dă nimeni afară din pub la ora 23. Faţă de pub-ul de acasă, e una din puţinele diferenţe. A doua, şi care nu le lipseşte deloc, e strîns legată de ora de închidere – încăierările cu care sînt obişnuiţi să se termine uneori serile petrecute în pub. Fără ele, fie că s-au întîlnit cu cunoscuţi în pub, au legat prietenii cu oameni noi la darts sau au petrecut seara la bar doar în compania barmanului şi a transmisiei sportive de la televizor, deja se poate spune că a fost o seară reuşită.  

Mihaela Ţânţaş este strategic planner la Saatchi & Saatchi şi masterand în antropologie la SNSPA.

Mai multe