„A fost o revelație și o revoluție“ - interviu cu Tudor BANUȘ, artist vizual

20 noiembrie 2019   Tema săptămînii

Care este din punctul dvs. de vedere asupra relației dintre artă și vin? Care este relația dvs. personală, ca artist, cu vinul?

Vă voi răspunde, cu voia dvs., cu un citat clasic, aproape banal, o vorbă rostită, pare-se, de către Aristotel: „Arta și vinul sînt bucuriile supreme ale oamenilor liberi“. Am putea adăuga la lista bucuriilor  și „femeile“, adică „Doamnele“, la egalitate cu arta și vinul, dar am avea obligația, atunci, să adîncim noțiunea de „om liber“, ceea ce nu e cazul în discuția noastră de azi… Sau, parafrazîndu-l pe Alexandre Dumas, putem spune că „o masă bună are o parte materială, prezentă prin carne și legume, și o parte intelectuală, care este vinul“.

În ceea ce mă privește, am descoperit vinul după mulți ani petrecuți în „țara vinului“, Franța, fiind eu însumi un mare băutor de… apă! În ziua cînd niște invitați ne-au oferit o sticlă bună de vin de Bourgogne (un Volnay sau Mercurey, care nu sînt chiar vîrfurile gustative ale unui Montrachet sau Romanée-Conti)…  a fost o revelație și o revoluție! Era ca și cum m-aș fi dat jos dintr-un vechi autobuz și aș fi urcat într-un Maserati sau Ferrari. E o altă dimensiune, ești instantaneu „accro“, cum spun francezii, sau „dependent“, cum spun englezii, de paharul următor. Te afli brusc într-un alt peisaj, în care trăiești faimosul „terroir“, cufundat în geologia (piatra sau nisipul), clima, însorirea și mai ales dragostea cu care stăpînul a „crescut“ și „educat“ acel vin.

Aceleaşi senzaţii rare sînt oferite de un Margot, un Pétrus, un Yquem, adică Bordeaux-uri care te transportă în al nouălea cer. Din motive evidente, aceste tentații rămîn departe de viața noastră cotidiană și nu ne amenință nicidecum un pericol al supradozei.

(Acum vreo 12 ani,  într-o tabără de creație la Bran, organizată de asociația „Soleil de l’Est“, pe vremea cînd artiștii din diaspora mai contau pentru Departamentul pentru Românii din Străinătate, am gustat vinul produs de familia excelentului pictor Pelmuș… un deliciu! Arta și arta vinului, de cea mai bună calitate, în aceeași familie!)

Ce v-a atras să colaborați la o colecție de vinuri?

George Chendi, acest antreprenor al viselor ce se realizează (întîlnit la vernisajul expoziției pe care am avut-o la Sala Kretzulescu a MNAR, în vara 2017), a apărut, vijelios, respirînd energie și entuziasm, cu proiectul deja bine închegat în spiritul dînsului, al unei alianțe strategice între trei euforii binefăcătoare, aceea a artei, a „doamnelor“ și a vinului. 

Om cultivat, curios de la natură și deschis la toate nuanțele pe care le poate lua șantierul artei, mi-a acordat – cadou suprem! – o totală libertate în creația etichetelor și contraetichetelor ce urmau să decoreze vinuri importate din Franța. Unicele constrîngeri sînt de ordin tehnic, deci inconturnabile. E un om al acțiunii, al reflectării creative și al schimbului de idei. Şi. pe deasupra, un om de cuvînt.

Lucrez cu o plăcere nedisimulată la aceste ode adresate femeii, sublimate de către poetul și eruditul Șerban Foarță, care a acceptat să intre în joc cu noi, iar desenele și textele sînt puse în pagină de către complicele nostru, Iustinian Scărlătescu, după care urmează partea tipografică. Ele sînt imprimate cu măiestrie (în relief, ștanțate și cu rezerve de lac), sub bagheta magică a acestui Celibidache al vinului care disimulează, modest, o adevărată vocație de mecena (pe care o practică cu discreție, ca pe cel mai normal lucru din lume). Este vorba de George Chendi.

În ce măsură credeți că „Doamnele“ este mai mult decît o colecție de vinuri, este un proiect cultural?

Este un proiect cultural în măsura în care mariajul între cîteva poluri opuse arta grafică și marketingul, gastronomia și poezia, oenologia și arta Corel-ului este reușit. Acest proiect este o minunată ocazie de deschidere a unei ferestre către o categorie socială superioară, invitată să „consume“ cu rafinament un buchet de licoare și savoare poetică, artistică și gustativă, toate la un loc, ce-i stimulează imaginația și o invită la o expandare a eului comprimat de constrîngerile prozaice ale vieții de zi cu zi. 

Ce v-a inspirat cînd ați realizat etichetele? Numele „doamnelor“? Vinul?

Numele proiectului general, ales de către George Chendi pentru suita de vinuri, este cel ce plasează sus, foarte sus, femeia. Dînsa, femeia, este concomitent om, doamnă și gînditoare, deseori superioară prin tact și talent celor ce văd într-însa doar seducătoarea ființă ce a mușcat din mărul interzis, devenind ea însăși un fruct tentant și seducător. Numele diverselor vinuri, albe sau roșii, sînt alese tot de dînsul, în funcție de istoria sa personală, la care adaugă, cu haz și spirit, cîte un subtitlu: „Moft la cub“, „Leoaică tînără“ etc. Ne regăsim, George și cu mine, într-o admirație comună pentru cea mai șarmantă jumătate a umanității.

Puteţi să povestiți o experiență inedită sau un moment special legate de vin?

La Bordeaux, pe o terasă, cu partenera mea de viață, Sylvie, la un dejun acompaniat de cîte un pahar de Pomerol… Aceeași configurație, o cină la Beaune în compania unui Nuit Saint-Georges. Vedeți, nimic excepțional. Dar sînt aceste mici aporturi calitative care ne fac viața mai dulce…

În Franța, unde locuiți, există o cultură a vinului mult mai importantă decît în România. Cum se manifestă ea din punctul dvs. de vedere? Cum o simțiți? 

Sîntem ca niște vecini care ne salutăm cînd ni se încrucișează drumurile. Este un domeniu atît de gigantic, calitativ și cantitativ, încît alături de el mă simt minuscul și neînsemnat. „În domeniul vinului sînt un amator fără pretenții, mă mulțumesc întotdeauna cu ce-i mai bun!“, spunea malițiosul Winston Churchill. Sînt de acord cu dînsul, ocaziile sînt rare. Deci, atunci cînd e cazul, îmi scot pălăria, mă înclin respectuos și spun la unison cu Brassens: vinul cel mai bun nu e neapărat cel mai scump, ci acela pe care-l împărțim cu alții.

Mai multe