46 de centimetri

A fost adoptată de curînd o lege care să ne protejeze intimitatea, în sensul că difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără acord, constituie infracțiune și se poate pedepsi cu închisoare pînă la 3 ani. Aceeași lege menționează că prin imagine intimă se înțelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, doar că nu constituie infracțiune dacă persoana vătămată a acționat explicit cu intenția de a fi văzută ori auzită de făptuitor. Această fărîmă de articol dinamitează însuși scopul legii, care ar fi trebuit să traseze o limită clară între intimitatea unui moment și publicarea ulterioară a înregistrării lui. Este la fel de important și din perspectiva a cum a ajuns să fie percepută intimitatea și cum poate fi sabotată prin jonglerii de cuvinte. Acestor deformări de perspectivă li se adaugă și multitudinea de „interpretări” ale legii date de instanțe sau de parchete (unele halucinante de-a dreptul), care protejează agresorul, nu victima, în cazurile de infracțiuni contra libertății și integrității sexuale. De exemplu, o statistică recentă publicată în ziarul Libertatea ne spune că, numai în anul 2022, aproximativ 70% din dosarele penale care au avut ca obiect infracțiunea de act sexual cu un minor nu au fost trimise în judecată, printre motive fiind acelea că nu se impune cheltuirea banului public pentru anchetarea faptelor sau că minorul a consimțit / nu s-a opus actului sexual sau „așa sînt tradițiile”).

Antropologul american Edward T. Hall a dezvoltat în anul 1963 teoria, ulterior îmbrățișată universal, inclusiv în sistemul legislativ, că spațiul intim este dat de limita fizică de 46 de centimetri, în interiorul căreia sînt permise doar interacțiunile cu persoana iubită, copiii, membrii de familie, prietenii apropiați și animalele de companie. Practic, oricine altcineva, care depășește această limită fără acord, invadează spațiul intim al acelei persoane. Aceasta este limita fizică, însă dinamica socială și dezvoltarea tehnologică, peste care s-a mai adăugat și pandemia, a transferat această limită în online, unde ea este mult mai fragilă și, desigur, imposibil de convertit în unități de măsură fizice. Oamenii au început să caute sau să-și construiască această intimitate digitală, dincolo de camerele de supraveghere ale Ministerului Adevărului, însă, ca în orice relație, și în relația cu mediul online trebuie să dai ceva în schimb, cuantificabil undeva în eter. Într-un sens larg, discuția despre intimitate (online sau offline) este, poate, discuția despre uluitoarea ușurință cu care renunțăm la drepturile noastre. Ne grăbim să dăm accept la cookies, termene și condiții, politici de confidențialitate și la alte astfel de capcane, prin care informațiile despre noi sînt preluate, prelucrate, stocate, transferate și modelate pentru a ne satisface nevoia de supraexpunere, sîntem imuni la modificări legislative cu impact direct asupra drepturilor și libertăților individuale (vezi legile securității naționale), astfel încît limitele spațiului intim se diluează sau se micșorează semnificativ. 

În povestirea „Intimitate“ a lui Hanif Kureishi, transpusă în film de Patrice Chéreau, sînt două momente de autointerogare: primul, cînd personajul principal se întreabă dacă cere prea mult dorindu-și o intimitate delicată și completă, și al doilea, cînd conchide că a răni pe cineva este un act de disprețuire a intimității. Dacă o transpunem în mediul online, prima perspectivă este iluzorie, pentru că acea proiecție interioară nu se suprapune cu rețeaua de fire cu cîrlig, care ne agață și rup bucățele din noi. Intimitatea completă în mediul online nu există atît timp cît hrănim „algoritmul” cu poze și informații despre noi, însă soluția este să ne adaptăm așteptările la ce înseamnă cu adevărat acel spațiu intim online, nu să-l repudiem. Asta pentru că tehnologia nu este anti-umană, iar simplul act de a da scroll pe telefon este un act intim, pînă la urmă. A doua perspectivă este confirmată de fenomenele de tip cyberbullying, cyberstalking și alte forme de hărțuire online, care sînt în creștere exponențială la nivel global și care lasă urme psihice adînci, mai ales în rîndul tinerilor, aproape jumătate dintre ei confruntîndu-se cu acest fenomen doar în ultimii trei ani (majoritatea țintelor fiind femei). 

Cu toate acestea, avem un procent semnificativ de persoane (în SUA procentul este de peste 90%) care se simt în siguranță că pozele lor intime sînt stocate pe dispozitivele partenerilor de viață. Asta ne dă măsura că încrederea în cel de lîngă noi nu s-a pierdut, dincolo de zgomotul click-urilor. Iar încrederea cimentează legături. Intimitatea este o legătură emoțională profundă care trebuie cultivată prin afecțiune, atenție, încredere și respect. Încrederea și respectul țin de limite (sociale sau juridice), iar încălcarea lor înseamnă începutul abuzului.

Bogdan Timofti este avocat.

Foto: wikimedia commons