4 case x 4 mașini
I’m gonna find another island
Get the fuck out of here
(Placebo)
I want to live in Los Angeles
Not the one in Los Angeles
No, not the one in South California
They got one in South Patagonia
(Black Francis, Los Angeles)
Vreau să știu cum e să stai
Într-un loc în care nu vrei să stai.
(Ion Buzu, Realist și egal)
Ca tot omul cu idealuri locative neîmplinite și (ca atare) jucător la Loto 6/49, am trăit o vreme un mal de choix întrebîndu-mă unde mi-aș lua o casă dacă aș avea cu ce. Răspunsul era influențat de traseele recente – e.g., ajuns în Cotroceni, îmi ziceam „ăsta-i locul”, ca ulterior, cu treabă în nordul/estul/centrul orașului, să-mi spun „și totuși Floreasca/Vatra Luminoasă/Armenească” etc. N-am ajuns la o opțiune stabilă durabil, dar s-a cristalizat un Top 4, cu locul unu ocupat prin rotație (schimbat de regulă la cîteva săptămîni), plus două-trei rezerve titularizate incidental. La un moment dat mi-am dat seama că-mi pot împarți viața în perioade recurente inclusiv în funcție de zona în care, să-mi permit, aș alege atunci să stau, cam așa cum anul se împarte în anotimpuri (în pendularea mea mentală între cartiere neexistînd însă o ordine imuabilă).
Chestiunea imobiliară lămurită, rămînea problema mobilității. Cu ce marcă, respectiv model? Ca mulți băieți de toate vîrstele, am nutrit, o perioadă, un interes pronunțat pentru autoturisme. Prima dragoste în materie a fost o mașinuță de fier cu uși care se deschideau, BMW, verde metalizat. Nu i-am rămas fidel firmei bavareze (nuanței mai degrabă da: bicicleta pe care mi-am cumpărat-o peste cîteva decenii avea o cromatică asemănătoare), dar nici n-aș exclude măcar o escapadă, ivită să fie ocazia. Scurtînd povestea, am observat că și în privința asta se manifestă un fenomen similar cu ce descriam, un paragraf mai devreme, legat de locuire: mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice. Ca să nu fiu bănuit de product placement, precizez că brand-urile pe care le pomenesc în continuare au valoare ilustrativă (nu sînt neapărat ce-mi doream). Aveam, așadar, săptămîni Citroën, săptămîni Seat (gen) ș.a.m.d. – cu un Top 4 emergent și aici, plus alte două-trei aspirante. Între calendarul năzuințelor privind vehiculele și cel al reveriilor pe tema sălașului nu exista un izomorfism strict: Colentina putea detrona, să zicem, zona Mitropoliei fără să mă dezic simultan de opțiunea pentru un anumit model de Renault. Pe de altă parte, fără să fi ținut o cronică a oscilațiilor pe care le evoc, cred că perechile rezultate (16 principale – produsul cartezian al celor două mulțimi cu cîte patru elemente) nu aveau o distribuție uniformă. Suspectez că asociam mai frecvent Cotroceniul cu Dacia (modestie oblige) și Andronache cu ceva cu tracțiune integrală. N-am mers mai departe cu introspecția, dar înclin să cred și că teste psihometrice adecvate ar fi putut scoate la iveală corelații între preferințele în materie de ședere și respectiv transport, pe de-o parte, și atitudini, valori, dispoziție și alte variabile cognitiv-emoționale.
Problematica spațiului locativ și cea auto nu mai sînt de stringentă actualitate. Sînt îndeajuns de mulțumit cu ce dețin, chiar dacă încă-mi regret bicicleta verde metalizat sustrasă recent din perimetrul de reședință. Se mai întîmplă, recunosc, ca o glandă salivară să-mi fie, trecător, stimulată cînd mă plimb prin cîte un cartier vechi din București, respectiv mătur cu privirea cîte-o parcare sau carosabilul. De trăit, aș vrea să trăiesc în continuare aici, dar nu neapărat acum. Sau acum, dar atunci altundeva decît aici. Din această dilemă…
Sorin Gherguț este poet și traducător. Cea mai recentă carte publicată este Trei, Editura Vellant, 2016.
Foto: flickr