3 femei vs Putin - Pussy Riot
Procesul intentat grupului punk feminist Pussy Riot de către autoritățile rusești în luna august a anului acesta a captivat atenția publicului prin imaginea unei confruntări disproporționate: trei femei tinere luptau fățiș împotriva unui implacabil aparat de justiție represivă condus de Președintele Vladimir Putin.
Acuzate de huliganism motivat de ură religioasă, cele trei femei, Maria Alyokhina, Yekaterina Samutsevich și Nadezhda Tolokonnikova, au fost reținute în închisoare fără posibilitatea de cauțiune timp de cinci luni, deși două dintre ele au copii mici. În urma procesului, ele au fost condamnate la doi ani de muncă silnică. Vina lor e de a fi intrat în Catedrala Mîntuitorului Hristos din Moscova cu intenția de a face o rugăciune mai puțin obișnuită, o rugăciune punk, cu versuri ce nu mai fuseseră auzite pînă atunci într-o biserică. În mai puțin de un minut, Pussy Riot și-au spus rugăciunea - în grabă, dar răspicat și emfatic: „Preasfîntă născătoare, scapă-ne de Putin!”
Imortalizat într-un montaj video pus pe Youtube și folosit de către autorități ca bază pentru un proces, gestul lor a devenit emblematic, iar comentariile nu s-au lăsat așteptate. În ziare, reviste, postări pe Facebook și Twitter, membrele grupului Pussy Riot au fostdeopotrivă lăudate pentru curaj politic și acuzate de frivolitate.
Cine sînt Pussy Riot și ce au vrut ele să exprime în rugăciunea lor punk? Să fi fost vorba într-adevăr de huliganism sau de ură religioasă? De unde și pînă unde poate fi o catedrală un spațiu de acțiune politică?
Pussy Riot sînt un grup format din aproximativ douăzeci de femei cu vîrste între 18 și 30 de ani. Majoritatea sînt studente sau absolvente ale unor universități și instituții de artă prestigioase din Moscova. În public ele rămîn anonime, în spatele unor măști care sînt de fapt niste căciuli de iarnă viu colorate numite balaclave, cu deschizături pentru ochi și gură. Costumul e completat de ciorapi și rochii în culori puternice. Pussy Riot sînt un grup punk, deși piesele lor nu pot fi considerate cu adevărat muzică. În schimb gesturile pe care le adoptă și felul virulen tîn care își strigă versurile, folosindu-se de tot corpul, dansînd cu mișcări zvîcnite, în stilul punk, exprimă o reacție critică la adresa normelor sociale care îngrădesc libertatea de expresie individuală. Contrastul între rochiile feminine și atitudinea războinică e puternic și neliniștitor. Revoltîndu-se împotriva constrîngerilor culturale și politice, a sexismului care privește corpul feminin ca pe un obiect pasiv, Pussy Riot își folosesc corpul ca pe o armă de protest politic.
Gruparea Pussy Riot s-a dezvoltat concomitent cu mișcările de protest împotriva falsificării alegerilor legislative din decembrie 2011 și a candidaturii lui Vladimir Putin pentru un al treilea mandat prezidențial (pe care l-a și obținut în urma alegerilor din luna martie a anului acesta). Zeci, iar, după unele estimări, chiar sute de mii de oameni au ieșit pe străzile Moscovei, în pofida gerului de decembrie și ianuarie ca să-și exprime nemulțumirea și să ceară alegeri cinstite. Printre ei se aflau oameni de dreapta și de stînga: naționaliști, comuniști și tineri liberali, deopotrivă angajați corporatiști sau hipsteri.Liderii protestatarilor vin și ei din domenii diferite: Boris Nemtsov a fost prim-ministru adjunct, Alexei Navalny este blogger anti-corupție; Ilya Yashin face parte din mișcarea de centru-dreapta „Solidarnost”, iar Sergei Udaltsov estea ctivist asociat cu stînga radicală. Cu toții, indiferent de culoare politică, au fost arestați de nenumărate ori. Într-una dintre primele lor acțiuni, Pussy Riot s-au alăturat celor arestați printr-un protest ad-hoc: urcate pe acoperișul unui garaj din imediata apropiere a penitenciarului nr. 1 din Moscova, ele au strigat: „Moarte închisorii! Trăiască protestele!” în aplauzele deținuților politici.
Alăturîndu-se mișcării de opoziție, ale căror mitinguri deveniseră din ce în ce mai populare, Pussy Riot au protestat din nou pe 15 ianuarie în Piața Roșie, centrul simbolic al capitalei rusești. Flancate de zidurile Kremlinui, opt membre anonime Pussy Riot s-au urcat pe o platformă de piatră numită Lobnoye Mesto, de unde secole de-a rîndul țarii ruși s-au adresat poporului cu cîte un nou ukaz – o nouă lege. Practic, Pussy Riot s-au cățărat ilegal pe locul sfînt al puterii politice din Rusia – un monument asociat cu puterea absolută a unui lider de a se adresa cetățenilor ca unor supuși. De la înălțimea simbolică a Lobnoye Mesto, Pussy Riot au strigat sfidător: „Putin se pișă pe el de frica protestatarilor!” Acțiunea din Piața Roșie a fost de un curaj nemaipomenit, avînd în vedere ostilitatea autorităților față de protestatari, ale căror demonstrații au fost activ bruiate și limitate prin impunerea unui regim de control strict referitor la unde, cum și cînd pot avea loc mitingurile de protest. În timp ce mitingurile opoziției se desfășurau în Piața Bolotnaia, pe malul opus al rîului Moscova față de Kremlin, Pussy Riot au reușit să ocupe pentru cîteva minute chiar centrul istoric al autoritarismului rusesc.
Protestul Pussy Riot din Piața Roșie a răsturnat temporar ordinea spațială prin care se exprimă puterea politică: în fotografii și clipuri video, grupul de femei războinice par mai înalte chiar decît Kremlinul. Mișcările lor și costumul de guerilla punk, feminitatea ca armă, pumnii ridicați în aer exprimă o puternică sfidare a tot ceea ce înseamnă regimul autoritar macho al lui Vladimir Putin.
Cu cîteva săptămîni înaintea alegerilor, pe 8 februarie, Patriarhul Chiril a ținut să își exprime susținerea față de candidatul Putin, numind perioada în care acesta a fost președinte „un miracol de la Dumnezeu”. Referitor la mitingurile anti-Putin, Patriarhul a spus categoric: „Adevărații creștini ortodocși nu participă la proteste politice”. Rugăciunea punk în Catedrala Mîntuitorului Hristos a fost riposta Pussy Riot la adresa remarcilor lui. Pussy Riot nu au deranjat o slujbă, dar au călcat în picioare un tabu religios care delimitează prezența femeii în biserică. Întocmai ca în Piața Roșie, au ocupat un spațiu sacru. În Piața Roșie era vorba evident de o miză politică anti-autoritară. Ce mesaj au vrut să transmită Pussy Riot cînd au ocupat altarul celei mai importante biserici din Rusia?
Versurile rugăciunii punk îl atacă în primul rînd pe Patriarh, acuzat de mai multe organizații nonguvernamentale că ar fi fost agent KGB:
„Sutană neagră, epoleți de aur
Șeful e de la KGB”
...și că tot ce face e în interesul lui Putin. Pussy Riot folosesc numele civil al Patriarhului ca să sublinieze faptul că implicarea sa în politică îl descalifică din rolul de Patriarh:
„Patriarhul Gundyaev crede în Putin
Ar fi mai bine dac-ar crede nenorocitul în Dumnezeu!”
În timpul procesului în care au fost acuzate de huliganism și ură religioasă, Pussy Riot au susținut că rugăciunea punk nu s-a vrut un atac împotriva creștinilor ortodocși, ci unul împotriva politizării bisericii în Rusia lui Putin. Refrenul „sran’ gospodnya” – „căcat sfînt” - șochează, deși e o expresie inventată recent, ca traducere pentru exclamația „Holy shit!” din filmele americane. Spusă în biserică, fraza exprimă atît revoltă cît și motivul revoltei – amestecul periculos dintre religie și politică autoritară.
În declarația de la finalul procesului, Yekaterina Samutsevich explică miza politică a alianței dintre Putin și Patriarh:
„De ce a simțit Putin nevoia să exploateze religia ortodoxă cînd ar fi putut foarte bine să se folosească de unelte laice care ii sînt la îndemînă, cum ar fi corporațiile controlate de stat, sau sistemul de justiție atît de obedient? Se prea poate să-și fi dat seama că oamenii nu îi vor ierta stilul autoritar, asasinările jurnaliștilor opozanți și dezastrul cu submarinul scufundat Kursk. Biserica îi oferă o altfel de legitimitate care nu se bazează pe alegeri democratice sau pe o societate civilă, ci pe însuși Dumnezeu.”
(....)
„Ba mai mult, Putin s-a folosit de absența religiei din spațiul public în perioada sovietică. Religia ortodoxăare aura unei istorii pierdute și victimizate, zdrobită de regimul sovietic. Putin și-a asociat biserica proiectului său politic pretinzînd că resuscitează valori pierdute ale societății rusești. De fapt, Putin nu face decît să profite politic de aura religiei.”
Catedrala în sine este un loc contestat în Moscova. Construită în secolul XIX pentru a comemora victoria asupra trupelor conduse de Napoleon Bonaparte, ea a fost apoi demolată în 1931 pentru a face loc unui monumental Palat al Sovietelor. Palatul însă nu a mai fost construit și locul catedralei a rămas gol – o absență marcată în centrul Moscovei, transformată în mod absurd în anii 70 în cea mai largă piscină în aer liber din Europa. In forma ei actuala, Catedrala e o reconstrucție menită să servească obiectivele politice ale prezentului.
Ocupînd catedrala, Pussy Riot revendică spațiul religios și tradiția de contestare politică proprie ortodoxismului rusesc, denunțînd totodată practici prin care biserica încearcă să transforme credincioșii într-o masă de manevră pasivă:
„Moaștele Fecioarei nu țin loc de mitinguri politice
Preasfînta născătoare e cu noi!”
Comunitatea internațională a reacționat prompt: Amnesty International le-a declarat prizoniere de conștiință, iar corespondenții ziarelor internaționale au relatat numeroasele abuzuri de justiție la care au fost supuse cele trei femei. Peste noapte, Pussy Riot au devenit o cauză celebră, la modă chiar. Declarațiile lor de la finalul procesului au fost citite la New York de nume celebre în săli pline ochi. Madonna și Bjork au devenit susţinătoare ale cauzei lor. La Moscova, Madonna a cîntat cu fața acoperită de o căciulă Pussy Riot. Mulți au văzut în reacțiile de solidaritate ceva frivol și s-au grăbit să spună că pînă la urmă curajul și acțiunile Pussy Riot nu sînt mare lucru în comparație cu alte suferințe din lumea largă. Unii au sugerat chiar că nimănui nu i-ar păsa de Pussy Riot dacă nu ar fi vorba de un grup de femei tinere și atrăgătoare. Dar aceeași observație poate fi și reforumlată: Pussy Riot atrag atît de multă atenție tocmai pentru că lumea se așteaptă ca disidenții să fie bărbați. Liderii mișcărilor de opoziție anti-Putin, de exemplu, sînt bărbați. Dacă acțiunile Pussy Riot au captivat atenția multora, e și datorită felurilor multiple în care aceste femei își exprimă poziția politică. Dosarul procesului, cu răspunsurile și declarațiile lor, poatre sta liniștit lîngă dosarele altor disidenți de renume, ca Iosif Brodski sau Andrei Sinyavsky.
Pe de altă parte, o prea mare reverență față de ideea de disidență politică poate avea și consecințe reale. Yekaterina Samutsevich acuză avocații grupului pentru discursurile ținute în timpul procesului, al căror scop, susține Samutsevich, nu era de a încerca să le scape de acuzații sau de închisoare, ci de a participa la un eveniment politic grandios. Practic, spune Samutsevich, avocații, și ei membri ai mișcărilor de protest anti-Putin, s-au considerat mai degrabă co-autorii unui act politic de disidență decît avocați.
Yekaterina Samutsevich a fost eliberată în urma unui apel în luna octombrie, în timp ce colegele ei au fost trimise în închisori departe de Moscova. Într-un interviu pentru site-ul lenta.ru, Samutsevich explică de ce nici una dintre membrele grupului nu vede nimic bun în statutul de prizonier politic: „E periculos să crezi că valoarea unui gest politic stă în pedeapsa pe care o primește.”
Mihaela Păcurar este doctorandă în literatura rusă la Universitatea Harvard.
Ilustraţie de Alina Filipoiu
***
Textul complet al declaraţiei Yekaterinei Samutsevich
Există un obicei ca la finalul procesului acuzatul să își exprime regretele pentru faptele comise și eventual să enumere circumstanțe atenuante. În cazul meu, cît și al colegelor mele de grup, așa ceva nu va fi necesar. Dați-mi voie să îmi exprim părerea despre motivele pentru care ne aflăm azi aici.
Catedrala Mîntuitorului Hristos din Moscova a devenit un simbol important în strategia politică a autorităților. Mulți au înțeles că înscăunarea lui Kiril Gyundyayev a fost un pas clar în această direcție, știut fiind faptul că Gundyaeyev și Putin au fost colegi la KGB. În perioada imediat următoare, catedrala a fost din ce în ce mai des folosită ca fundal pentru spectacolul politic al forțelor de securitate ce dețin puterea în Rusia de azi.
De ce a simțit Putin nevoia să exploateze religia ortodoxă, cînd ar fi putut foarte bine să se folosească de uneltele laice care îi sînt la îndemînă, cum ar fi corporațiile controlate de stat, sau sistemul de justiție atît de obedient? Se prea poate ca Putin să-și fi dat seama că oamenii nu îi vor ierta stilul autoritar, asasinările jurnaliștilor opozanți și dezastrul cu submarinul scufundat Kursk. Putin a simțit nevoia unei garanții transcendente pentru puterea pe care și-o dorea. Acesta este motivul pentru care Putin se folosește de estetica religiei ortodoxe. Biserica evocă încă regimul imperial rusesc care își trăgea legitimitatea nu de la surse pămîntești cum ar fi alegerile democratice sau societatea civilă, ci direct de la Dumnezeu.
Cum a putut să reușească un asemenea demers? Trăim totuși într-o societate laică, iar orice intersecție între sfera politică și cea religioasă ar trebui tratată cu maximă severitate de către societatea noastră dotată cu spirit critic și vigilență, nu-i așa?
Autoritățile s-au folosit de absența religiei din spațiul public în perioada sovietică. Religia ortodoxă beneficiază de aura unei istorii pierdute și victimizate; religia pare să fi fost o formă de opoziție zdrobită de regimul sovietic. Putin și-a asociat Biserica proiectului său politic cu pretenția că resuscitează valori pierdute ale societății rusești. Proiectul său are însă prea puțin de-a face cu protejarea istoriei și culturii ortodoxe. De fapt, Putin nu vrea decît să profite politic de asocierea cu Biserica.
În mod logic, în virtutea legăturilor sale mistice cu puterea politică, Biserica a devenit marca vizibilă a proiectului lui Putin în mass media. Dacă în perioada sovietică, Biserica se opunea violenței politice, în era Putin misiunea Bisericii a devenit promovarea lui Putin și a inițiativelor sale politice. Discursurile edificatoare ale Patriarhului Chiril sînt programate la ore de maximă audiență pe canale cu difuzare națională, cu scopul deschis de a-i ajuta pe credincioși să ia hotărîrea politică corectă în cabina de vot. Mai mult, Biserica trebuie să fie constant în lumina reflectoarelor ca să creeze impresia că nu e nimic deosebit în spectacolul politic pe care îl joacă și că el ține chiar de ordinea firească a lucrurilor.
Apariția noastră muzicală în Catedrala Mîntuitorului Hristos cu piesa „Preasfîntă născătoare, scapă-ne de Putin!” a dezvăluit falsitatea imaginii mediatice a Bisericii pe care autoritățile se străduiseră îndelung să o promoveze. Am îndrăznit, fără aprobarea patriarhului, să alăturăm imaginarul bisericii ortodoxe culturii de protest, sugerînd astfel că el nu aparține doar Bisericii, Patriarhului sau lui Putin, și că el poate fi la fel de bine revendicat prin revoltă civică.
Poate că efectul intruziunii noastre mediatice în catedrală a fost o surpriză neplăcută. Autoritățile au ripostat cu o încercare eșuată de a descrie acțiunea noastră ca pe o cascadorie a unor ateiști militanți, deși lumea știa deja că sîntem un grup punk feminist anti-Putin și că mai atacasem și alte simboluri politice ale autoritarismului rusesc.
Într-un final, avînd în vedere toate pierderile politice și simbolice pe care le-a cauzat acțiunea noastră creativă inocentă, autoritățile au hotărît să protejeze publicul de noi și de gîndirea noastră nonconformistă. În felul acesta, a luat sfîrșit aventura noastră punk în Catedrala Mîntuitorul Hristos.
Sentimentele mele față de acest proces sînt destul de amestecate. Pe de o parte atît eu cît și colegele mele ne așteptăm la un verdict împotriva noastră. Sîntem un nimeni în fața aparatului justițiar, și din acest motiv am pierdut. Pe de altă parte, am cîștigat. Lumea întreagă poate vedea cum a fost fabricat procesul împotriva noastră. Sistemul nu poate să ascundă motivația represivă a acestui proces. O dată în plus, lumea vede Rusia diferit faţă de cum încearcă să o prezinte Putin în cadrul întîlnirilor sale internaționale zilnice. În mod clar, Putin nu are deloc intenția de a promova legalitatea și statul de drept. Declarația lui Putin referitor la obiectivitatea acestei instanțe de judecată și promisiunea unui verdict onest nu sînt decît noi minciuni.Atăt și nimic mai mult. Putin minte din nou Rusia și comunitatea internațională. Asta e tot. Vă mulțumesc.
traducere de Mihaela Păcurar