2019, anul în care China a pierdut tot în România

La începutul anului 2019, China era vedeta geostrategică incontestabilă a planetei: o economie în creștere (prima a lumii în cîțiva ani, spuneau experții), investiții militare fără precedent, ambiții cosmice (la propriu).

În România, China avea atunci în portofoliul de promisiuni reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, o autostradă în plan și preluarea viitoarei rețele 5G naționale.

Un an mai tîrziu, însă, dragonul chinez gîfîia, istovit de loviturile comerciale ale președintelui american. Și pandemia de COVID-19 se instala la Wuhan, neștiută, cînd lumea întreagă abia își revenea din mahmureala intrării în 2020.

Nici în România nu a avut China mai mult noroc: alegerile l-au păstrat la putere pe președintele Klaus Iohannis, semnatarul unui pact cu Donald Trump, document menit să scoată Huawei din lupta pentru 5G. Guvernul liberal instalat în toamna lui 2019 a făcut restul: fără sino-bani la Cernavodă și pe autostradă.

Acum, așadar, care este influența economic-strategică a Chinei în România? O scurtă istorie a ultimelor decenii ne dă cîteva indicii.

Relațiile foarte strînse cu China au fost construite în perioada comunistă a României (1945-1989). Firesc din punct de vedere ideologic, urmașul Partidului Comunist Român, adică actualul Partid Social-Democrat, a fost mult mai sensibil la legătura cu marea putere asiatică decît politicienii de la București de alte orientări ideologice.

Un prim val al afacerilor chineze a venit peste tînărul capitalism românesc în anii ʼ90, cît timp România a fost condusă de Ion Iliescu, un fost membru al Partidului Comunist Român condus de Nicolae Ceaușescu pînă la execuția sa, în decembrie 1989.

În mandatul de premier al social-democratului Adrian Năstase, inclusiv acesta a beneficiat de avantajele comerciale oferite de China, în interes personal: un dosar penal pe numele lui Năstase menționează că acesta a cumpărat cantități impresionante de bunuri din China, din bani fără justificare legală, inclusiv un cal din ceramică în mărime naturală.

Dar următorul premier pe care PSD l-a impus, Victor Ponta, a fost cel mai activ în a promova interesele economice chineze: a promis că va ceda reactoarele 3 și 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă unei companii de stat din China, a încheiat un memorandum prin care Huawei ar fi participat la proiecte publice strategice în comunicații și, în general, a promis că deschide cu totul economia României oportunităților venite pe filiera Beijing.

Aflat în 2013 în vizită la Beijing la invitația omologului chinez Li Keqiang, Ponta a cerut încheierea unui parteneriat strategic cu China: „Noi am propus, în cursul întîlnirilor şi cu preşedintele, şi cu prim-ministrul, ridicarea relaţiei dintre România şi China la nivelul cel mai înalt pe care îl are România, acela de Parteneriat strategic. Sînt cîteva ţări cu care avem un parteneriat strategic şi ne-am dori – anul viitor sînt 65 de ani de relaţii diplomatice – să avem un parteneriat strategic şi cu China. Un asemenea parteneriat strategic presupune multe domenii, pornind de la colaborarea politică, evident cea economică este cea de substanţă, dar şi cea culturală, educaţie şi alte domenii. (...) Şi preşedintele, şi prim-ministrul au spus că apreciază foarte mult această propunere, că o văd cu ochi foarte buni şi că, evident, intrăm în procedura de analiză, o procedură diplomatică standard pentru a o finaliza”.

Propunerea a stîrnit rumoare la București și în cancelariile occidentale, România avînd un parteneriat strategic cu SUA și fiind membră NATO.

Un alt premier social-democrat care a impulsionat relațiile economice româno-chineze a fost Viorica Dăncilă (2018-2019). Considerată doar o marionetă a fostului șef al PSD Liviu Dragnea, fără putere politică reală, Dăncilă a fost consiliată și controlată de consilieri extrem de apropiați de China. Unul dintre aceștia, Florea Voinea, potrivit presei de la București, l-a cunoscut pe actualul premier chinez Li Keqiang cînd ambii erau membri ai Tineretului Comunist (din România, respectiv China). Într-un interviu pentru Radio România Internațional, secția chineză, Voinea și-a arătat întreaga admirație pentru China: „Dacă mergi să vizitezi Shenzhenul, cu Huawei și ZTE, să vezi ce au făcut acolo… centrala lor atomică, cu cîte grupuri funcționează acolo… Au ridicat orașe noi, nu îți vine să crezi că pe pămînt pot fi și aceste construcții (…). Pentru mine este o enigmă de ce noi nu am continuat colaborarea cu China, de ce nu colaborăm cu ei și de ce nu realizăm proiecte împreună cu ei. Vă mărturisesc că Zhang Gaoli a spus, acum patru-cinci ani, că pentru ei nu este o problemă să sprijine dezvoltarea României, ne pot împrumuta chiar fără garanții guvernamentale și putem să plătim cu orice. Or, cînd ai o asemenea ofertă și nu o fructifici, mărturisesc că nu știu care sînt cauzele”.

Evenimente relevante pe plan mondial în a doua parte a lui 2019, însă, au blocat avîntul afacerilor strategice chineze în România. După o întîlnire la Washington în august 2019 între președintele român, Klaus Iohannis, și cel american, Donald Trump, Casa Albă a publicat o declarație comună în care se arată că cele două țări „caută să evite riscurile de securitate care vin la pachet cu investițiile chineze în tehnologie 5G”. Ca urmare a înțelegerii de la Washington, s-a semnat un memorandum care îngreunează accesul Huawei la construirea rețelei 5G în România.

În decembrie 2019, după un summit al NATO la Londra, în declarația finală s-a regăsit un pasaj care subliniază o relație ambivalentă a Alianței cu China: „Recunoaștem că influența din ce în ce mai mare a Chinei și strategiile internaționale ale acestei țări prezintă și oportunități, dar și provocări, pe care va trebui să le luăm în considerare împreună ca Alianță”.

În noiembrie 2019, premier al României a devenit Ludovic Orban, președintele Partidului Național Liberal, partidul care l-a sprijinit pe Klaus Iohannis să cîștige un al doilea mandat de președinte al țării. Pentru Nicolae Vasilescu, președintele Camerei de Comerț și Industrie România-China, aceste mutări politice au fost un dezastru. „Toate investițiile strategice cu China au fost stopate de guvernul PNL”, a spus Vasilescu (potrivit proiectului „Centura chineză din jurul Mării Negre” al Asociației LINX) referindu-se la reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, la autostrada Comarnic-Brașov și la licitația pentru rețeaua 5G.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, pare să confirme că, în lipsa concretizării acestor investiții-mamut, influența chineză este redusă în economia României. „Am tot văzut în spaţiul public o multitudine de delegaţii chineze care vin în România. Fiecare coleg de-al meu, din fiecare judeţ, a primit zeci, dacă nu sute de delegaţi ai Chinei în decursul anilor, dar, din păcate, iată că, deşi am avea multe pretenţii de la dînşii, China se situează sub suta de milioane de euro investiţii directe în România. Într-adevăr, în spaţiul mediatic sînt foarte activi, foarte prezenţi. Inclusiv demnitarii noştri călătoresc cîteodată mai des în China decît în Statele Unite, dar asta este realitatea, China este sub suta de milioane (de euro investiţii străine directe în România)”, spunea Daraban în octombrie 2019.

Potrivit veniturilor obținute în anul fiscal 2018, cele mai importante companii chineze din România sînt: COFCO, care se ocupă de comerț cu cereale (3,9 miliarde de lei – 900 de milioane de euro), Pirelli Tyres Romania – anvelope (2,6 miliarde de lei – 578 de milioane de euro), Huawei (1,9 miliarde de lei – 420 de milioane de euro), Smithfield și firmele de porci pe care le deține (1,5 miliarde de lei – 333 milioane de euro).

O mențiune merită și compania Sinohydro Corporation Ltd, singurul constructor de infrastructură chinez cu contracte în România (două de peste 500 de milioane de lei fără TVA, cumulat).

Nici o piesă, deci, din mărețul mahjong chinez de stat nu a rămas la locul ei în România, în ciuda unor eforturi politice de cîteva decenii. Însă chinezii sînt răbdători.

Cătălin Prisacariu este jurnalist, redactor-șef adjunct la Newsweek România.

Foto: wikimedia commons