11 personaje

13 decembrie 2012   Tema săptămînii

Nu de puţine ori am auzit: „40 e noul 30, ba mai mult, 40 e noul 20“. Dacă e aşa, sînt doar o adolescentă neliniştită. Părem preocupaţi de vîrstă, de trecerea vremii şi de tot ce face ea cu noi. Eu nu trăiesc cu imaginea mea proiectată în viitor. Dacă ar fi să-mi doresc ceva pentru cînd o să intru în club, adică peste cei cinci ani, vreau să ajung pe culmile Kilimanjaro-ului, pentru că m-am născut la poalele lui. Mi-aş dori şi să găsesc echilibrul, să mai cresc puţin şi astfel să pot trăi decent şi să mai pot colinda niţel lumea în lung şi-n lat cu rucsasul în spate.

Am fost curioasă să aflu cum este pentru alţii să aibă 40, sau aproape, cum te simţi şi ce vise mai ai după. E vorba despre 11 personaje şi răspunsurile lor venite din colţuri diferite ale lumii. (A. F.)


Suzanna STOLK

40 de ani, Amsterdam, publicitară; pentru moment şomeră

Gata, sînt adultă în toată regula! Nu mai pot să pretind că sînt încă tînără. E un fapt că am intrat în segmentul vîrstei de mijloc. Dar 40 e doar o cifră, aşa că puţin îmi pasă. Mă simt la fel ca înainte. Dar trebuie să fac tot ce vreau pînă împlinesc 50, că atunci chiar că o să am juma’ de secol. Tocmai mi-am dat demisia; am închis o poartă, voi deschide noi ferestre. Încă nu ştiu cum, însă ştiu că voi reuşi. Am un soţ simpatic şi doi copii, deci sînt un om împlinit în plan privat. Restul poate să vină.  

Michael BOURASSA

42 de ani, lutier, New York

Să împlinesc 40 de ani nu a însemnat nimic pentru mine. E un număr psihologic pentru care oamenii fac o fixaţie. Am făcut 40 de ani, deci am avut o nouă scuză bună să ies să beau ceva cu poftă. N-am copii şi de aceea nu prea cred că mă gîndesc la vîrstă. Copiii reprezintă un soi de barometru, îţi aduc constant aminte că timpul trece.

Am şi eu momente cînd mă loveşte un fel de înţelepciune şi mă gîndesc la ce o să fac cînd o să fiu mare? Propriul meu şef! Dar în afară de asta, alt vis după 40 nu prea am. Poate nişte coşmaruri. Psihic mă simt ca la 20 sau 30, ba chiar mă simt mai bine decît acum 15 ani. Însă nu pot să neg implicaţiile fizice. Ca tot omul, o să trebuiască şi eu să mă duc la dentist sau pe la vreun medic, iar asta în SUA e foarte scump. E o parte care mă cam îngrijorează. Nu am bani puşi la ciorap, nici sub saltea sau la bancă… Nu îmi pot imagina că pot să ies la pensie în vreo 25 de ani. Deci, e clar, trebuie să mă apuc să sparg nişte bănci. Pe de altă parte, bunicii mei au cam murit între 40 şi 50 şi ceva de ani; de ce oare îmi fac atîtea griji de oameni mari?!  

Evelyn MELISSEN

42 de ani, sculptoriţă, bonă, menajeră, basistă, moaşă etc., New York

Sînt fericită şi mă simt bine în pielea mea la 40 de ani. Mă simt mai relaxată cu şi în viaţa mea. Am scăpat de presiunea aceea de a încerca să tot înţeleg cine sînt eu, de fapt. Mi-am dat seama că sînt eu şi asta înseamnă o grămadă de lucruri. Mi-am schimbat viaţa de atîtea ori şi ştiu că se mai poate. Mai cred că e o vîrstă minunată pentru femei. Mă simt mult mai puternică şi cred că sînt pregătită să fac faţă propriilor mici sau mari demoni. Îi înfrunt cu chef şi elan.

De sănătatea mea vreau să am mai mare grijă. Mai am şi vise. Mă văd cu un petic de pămînt în Mexic. Nu îmi pasă de măritiş, nici să am copii nu e ţelul meu major, însă ştiu că aş fi o mamă vitregă adorabilă.  

Silvana DOBOŞ

35 de ani, consultant, Cluj

40, pe scurt: mai mult. La 40, bunica mea era bunică, mama se considera deja o femeie în vîrstă. Iar eu, înainte de 30 de ani, vedeam vîrsta de 40 ca fiind momentul la care oficial intră primul picior în groapă. La fel cum la 20 eram convinsă că după 30 urmează doar tristeţe şi diclofenac. Acum mă simt mai vie, mai vibrantă, mai echilibrată, mai conştientă de locul meu în univers decît oricînd, şi pentru că e un trend ascendent, pot doar să îmi imaginez că la 40 de ani voi fi chiar mai mult decît atît. Sînt recunoscătoare pentru vremurile în care trăim, şi cred că este o impietate să nu ne bucurăm la maxim de toate avantajele pe care ni le oferă. Aşa că şi acum ca şi atunci deviza mea va rămîne: Buckle up and enjoy the ride!. Şi îmi pot foarte bine imagina că dacă mă aleg cu vreo ruptură de femur şi la 80 ani, Everestul îl voi urca imediat cum îmi revin, la 81!  

David HOEK

44 ani, sales manager la o editură din Londra

Mi-e greu să definesc vîrsta asta. Se pare că o tot revizuiesc. Cînd aveam 20, să ai 40 însemna să fii bătrîn! Însă, acum, la 40, mi se pare că eşti tînăr. E vîrsta la care faci ceva cu viaţa ta, la care te descoperi. Eşti cumva respectat şi de ceilalţi (sau doar mi se pare mie). M-am lămurit! La 40 eşti matur!

Sînt împăcat cu mine, am o viaţă tihnită şi nişte vise, ba chiar mai vreau să şi schimb cîte ceva, poate să fac un nou pas în carieră. Şi vreau să-mi petrec mai mult timp alături de mama mea care locuieşte în Noua Zeelandă. Timpul e necruţător şi vreau să profit cît e încă generos cu mine. Şi poate mă aventurez şi eu să devin tată. E vîrsta care oferă cel mai mult.  

Rutger EVERS

43 de ani, investigator, Aruba, Willemstad

Nu înseamnă prea multe să ai 40. E o cifră la care nu merită să te gîndeşti prea mult. Contează unde te afli în viaţa ta, nu în ce an te-ai născut. Mă simt ca un copil mare care are însă responsabilităţi faţă de alţi copii. Orice hotărîre iei, asta joacă rolul principal. Mai iau însă şi decizii pur emoţional. Aşa rămîn tînăr, cred. Iau mai uşor lucrurile şi încerc să schimb doar ce pot. Îmi doresc echilibru.

Pentru moment, viaţa mea e cu fundul în sus. Tocmai divorţez, totul e încă o rană supurîndă, dar mai am speranţa unui nou început. Şi sper că fetele mele o să crească, totuşi, în armonie.  

Mariela BĂLĂNESCU

44 de ani, studentă, Oxford

„Să ai 40 e aproape ca-n adolescenţă: cu multe îndoieli (după ce în deceniul 3 credeam că le ştiu pe toate). Mi se pare o vîrstă socratică în care ştiu că nu ştiu. De aceea m-am şi întors la şcoală. La 40 simţi că mai ai jumătate de viaţă în care poţi să faci ceva ce vrei, fără să mai ai scuza că nu ţi-au dat voie părinţii.

Karina TRINIDAD  

38 de ani, supervisor pieţe financiare, Amsterdam

40. În fiecare zi îmi schimb părerea. E cea mai imprevizibilă vîrstă şi în acelaşi timp şi cea mai ancorată în rutină. Sigur, cînd ai copii, trebuie să creezi rutina, ca ei să te înveţe să mai fii şi spontan. Pe de altă parte, îmi place că nu-mi mai pasă deloc de ce zice lumea. M-am acomodat cu mine şi e linişte în capul meu. Mi-e dor de libertatea de acum un deceniu, dar în rest sînt în echilibru cu mine însămi şi e o binecuvîntare. În schimb, ideea că după 40 vine 50 mă îngrozeşte. Deci, îmi doresc ca după 40 să nu fac 50, să sar peste ei şi să devin bunică. Vreau să fiu o bunică pusă la punct cu tehnologia modernă, ce mai, vreau să fiu bunica turbo. Şi să mor de rîs.  

Maurice WEVER

44 de ani, project manager IBM, Amsterdam

40 e o vîrstă aparte. M-am prins doar după ce am împlinit-o. Sînt foarte diferit de cum eram acum zece ani. Dacă atunci visam la carieră şi ăsta era cam singurul meu ţel, acum liniştea şi tihna vieţii de familie sînt cele care îmi dau sens. Sînt mai calm, am început să văd lucrurile cu alţi ochi. Am mult mai multe întrebări, însă nu mai vreau răspunsuri imediate. Cred că sînt mai fericit acum. Am vise mai mici, dar sper şi mai palpabile. Simt că sînt pe cale să mă maturizez şi asta mă linişteşte.  

Mark JACOBS

39 de ani, trainer, creator New Media, Amsterdam

La mine, etapele importante se împart din zece în zece ani. Am lucrat zece ani într-un domeniu, m-a lovit criza, am rămas şomer şi am început să fac altceva. Nu se putea mai bine! M-am reinventat şi sînt ca peştele în apă. Fi-miu are 10 ani, sînt căsătorit de zece ani. 40 e o cifră care arată bine. Şi cred că mie o să-mi şadă bine în ea. Lucrez foarte mult cu puşti de 20 de ani. Deci tînăr, e clar, nu mai sînt. Dar, atîta timp cît încă nu-mi zic nenea, sînt liniştit. Îmi place la nebunie să învăţ lucruri noi şi asta o să fac. Vreau să rămîn „up to date“. Trăim vremuri cool. Dar şi mai cool e că eu pot fi martor la asta. Iar fi-miu sigur o să-mi zică în curînd că sînt depăşit, deci cît se mai poate, ţin şi eu pasul. Fantastic! 40 – get over here!

Alina DOICA

34 de ani, trainer, Bucureşti

Să ai 40 de ani în ziua de azi cred că înseamnă un mozaic. Poţi fi middle aged, dar poţi fi şi tînăr, şi proaspăt reinventat. Poate să însemne orice: să te hotărăşti în sfîrşit că ce făceai pînă în acel moment nu ţi se potriveşte deloc şi să dai la o altă facultate, să începi o carieră de la zero; înseamnă să pleci cu prietena pe motocicletă pînă în Mongolia; înseamnă să ai un copil mic de 2-3 ani pe care să îl creşti ca părinte singur; înseamnă să îţi găseşti echilibrul într-o relaţie după ani de eşecuri, drame şi temeri de ideea de stabilitate, sau din contră, să rupi o relaţie începută în facultate şi să o iei de la capăt, după nişte reguli amoroase mai străine decît codul samurailor. Mai cred însă că înseamnă ceva: afirmarea eului. Eu am mare încredere în anii ăştia 40. Şi mă mai entuziasmează un lucru: că o să apuc să trăiesc asta în România! Poate sună paradoxal, în contradicţie cu corul antic extrem de apocaliptic pe care îl auzim în jur zi de zi. Însă avem şanse să devenim mai maturi, mai deschişi şi vreau să fiu părtaşă la acest proces.  

a consemnat Anca FRONESCU

Foto:

Mai multe