Studii culturale britanice la Bucureşti: interviu cu prof. Mihaela Irimia

De cînd vă ocupaţi de conducerea masteratului de Studii Culturale Britanice?

Acesta a debutat la Universitatea Bucureşti după un model occidental, a fost conceput, sprijinit şi a devenit realitate cu participarea efectivă a Consiliului Britanic: primul director al masteratului, în 1994, a fost o colegă din Marea Britanie, Eve Patten; după aceea, directoratul masteratului a fost împărţit între britanici şi români. Am fost codirector cu Eve Patten, apoi cu Nigel Townson, care acum este directorul Consiliului Britanic din România. Programul a fost preluat integral de Universitatea Bucureşti, din 1996: pînă în momentul de faţă este strict al acesteia, iar director de studii este doar unul român (subsemnata). 

Ce v-a determinat să vă ocupaţi de studiile culturale, o disciplină nouă, pentru România, la vremea aceea? 

Studiile culturale sînt formate din mai multe discipline, care constituie un punct de maxim interes în cadrul Studiilor umaniste, în Occidentul european şi în SUA. Nicăieri în lumea civilizată nu se mai fac abordări strict disciplinare, de cel puţin un deceniu şi jumătate. Cele mai interesante, percutante şi savuroase intelectual sînt studiile interdisciplinare, iar studiile culturale se integrează aici. Aceasta nu înseamnă dezinteres faţă de discipline, care, prin conjuncţie, alcătuiesc şi paleta studiilor culturale, cum ar fi: antroplogie culturală, studii de identitate culturală, istoria ideilor, arte vizuale, instituţii politice, religioase… Fiecare contribuie la radiografierea în mentalul nostru individual şi colectiv a unei imagini de identitate culturală într-un spaţiu dat. De exemplu, spaţiul britanic. Astfel încît, Studiile Culturale Britanice se ocupă, pe de o parte, de caracterul britanic al unor instituţii – partide politice, religioase, arte vizuale, muzică; şi, pe de alta, de studii de identitate culturală în sine – antroplogie, istoria ideilor, istorie materială, culturală, intelectuală. Fiecare dintre acestea e altceva, dar are puncte comune cu celelalte. Este vorba de recuperarea spiritului identitar al unui loc şi al unui moment, prin aportul diverselor discipline. 

Cum se integrează aici literatura şi studiul ei (unul dintre obiectele „tradiţionale“ ale filologiei)?

Nici literatura nu se mai face ca înainte: scriitorul cutare s-a născut în cutare loc, şi-a făcut studiile… – ci în context cultural. Interesează lucruri de mental colectiv. Interesează harta mentală a unui context, în care a scris – să zicem – Dickens sau Shakespeare. Toate acestea se fac în conjuncţie cu schelăria juridică a societăţii, cu înţelegerea, de pildă, în cazul lui Shakespeare, a războiului ca instituţie a modernităţii timpurii şi clasice. Care apare într-o anumită succesiune în istoria foarte frămîntată a Marii Britanii. Nu se mai studiază textul în sine, ci se studiază, oprindu-ne tot la cel mai canonic exemplu – Shakespeare – ce înseamnă, de pildă, regicid, la momentul respectiv, dar din perspectiva jurisprudenţei, a şocului mental pe care-l producea uciderea simbolică a regelui. Shakespeare nu se mai descifrează la vîrful creionului, ci într-un context cultural, care cuprinde mult mai mult. Pot fi incluse arii muzicale prezente în piesele shakespeariene din perspectiva muzicii elizabetane. Care coexistă cu gustul literar al vremii, cu manierele nobilimii la masă, cu prezenţa menestrelilor care veneau şi cîntau. O conjuncţie de instituţii şi obiecte culturale care contribuie, toate, la identitatea unui loc dat. 

Cine sînt cei care se înscriu la acest master şi la ce le foloseşte? 

Sînt absolvenţi de engleză şi de multe alte domenii umaniste: istorie, filozofie, psihologie, sociologie, arte vizuale, arte plastice, biologie, chimie. Oameni care se ocupă de identitate culturală într-un fel sau altul, care au un interes special pentru spaţiul britanic sau care îşi doresc să lucreze în cultura media, după aceea. Pe de o parte, prin caracterul interdisciplinar al programului, sînt predispuşi la tot soiul de provocări în dialog, conceptuale, care provin din diverse domenii culturale. Pe de alta, şansele ocupaţionale, la finele acestui masterat, sînt în domeniile management cultural, business, cultură media, diplomaţie, PR. Pot lucra în instituţii care au afaceri cu Marea Britanie, chiar la British Council. Avem foşti absolvenţi angajaţi acolo. În învăţămîntul mediu există disciplina studii culturale de zece ani, deci unii pot intra ca profesori acolo. 

Care este situaţia studiilor culturale în Occident, în momentul de faţă?

Studiile culturale au cunoscut reaşezări conceptuale, în mai multe rînduri, şi e firesc să fi fost aşa. Ele au debutat acum circa 50 de ani. Au venit ca un val după Al Doilea Război Mondial, cînd societatea britanică s-a reaşezat ea însăşi. La sfîrştul anilor ’60 a fost o undă de şoc în tot învăţămîntul occidental: pentru că acesta era o abstracţiune nelegată de cadrul concret şi uneori foarte dur al societăţii în care urmau să-şi găsească joburi respectivii absolvenţi. Noi trăim acuma al doilea moment de o asemenea natură, numai că este mai puţin recunoscut sau conceptualizat. Dar este clar că tinerii care sînt la început de carieră se interesează foarte mult de lucrurile practice. Un astfel de masterat, care are ca dever ocupaţional, în cele din urmă, cultura media, public relations, managementul cultural sau cultura vizuală, merge în această direcţie şi îi pregăteşte pe viitorii absolvenţi, pentru lucruri practice. De asemenea, le oferă echipamentul mental şi ocupaţional pentru a obţine un serviciu în Occident, în cazul nostru în special în Marea Britanie. 

De ce consideraţi că absolvenţii acestui master au mai multe şanse să-şi găsească de lucru în altă parte? 

Una este să-ţi oferi pur şi simplu serviciile IT, să zicem, într-un orăşel din Marea Britanie. Alta este să înţelegi contextul cultural, să ştii de ce Marea Britanie este o cultură a pub-ului, de ce oamenii preferă acest gen de relaţie interumană, şi nu altul. Ce te aştepţi de la un englez să facă, cam ce reacţie urmează într-o anumită situaţie. Cineva care este avizat, cu mici lecturi, cu discuţii, cu întîlniri cu profesori, inclusiv englezi, cu oameni de la ambasadă, cu alte contacte din diverse instituţii similare (avem contacte cu universităţi din afară care se ocupă de studii culturale) – aşa cum au avut absolvenţii noştri – face faţă mai uşor contactului cu o altă cultură. 

Diferenţa dintre ce se face în Marea Britanie şi ce se face la noi în acest domeniu în ce constă? 

Sîntem omologabili şi recunoscuţi internaţional. Absolvenţii primesc un certificat semnat de amabasadorul Marii Britanii, o piesă importantă în CV-ul cuiva. Diferenţa conceptuală şi de discipline este minimă. 

Sînt studiile culturale de stînga? 

Au debutat într-o agendă de stînga. Asta nu înseamnă că au rămas acolo. S-au produs reaşezări în toate domeniile de studiu. Toate au ca numitor comun caracterul interdisciplinar. Aceasta nu are legătură cu stîngismul. Şi este prost spus, pentru că studiile culturale nu înseamnă politic, ci o sumă de discipline care deschid ochii unui tînăr ce se va confrunta cu un alt spaţiu identitar: o cultură occidentală, cea britanică. 

Există o diferenţă între Studiile culturale britanice şi cele americane, care constituie obiectul unui alt masterat de la Facultatea de Limbi Străine? 

Studiile americane nu sînt studii culturale. Ele s-au născut în anii ’40 ca o formă de eliberare a viziunii, pentru că întreaga lor cultură a fost o dezvoltare colonială. În momentul în care s-au instituţionalizat ca americane, ele s-au ocupat de ceea ce putem numi cultură şi civilizaţie, folosind termenii franţuzeşti. Se ocupau de mediul politic, cadrul economic, contextul în care s-a desăvîrşit o cultură nouă. Dar studiile americane, la noi în facultate, nu sînt studii culturale. Sînt interdisciplinare, dar nu în aceeaşi măsură. 

Studiile culturale occidentale au dus şi la apariţia unora româneşti? 

Lumea care la început nu înţelegea ce înseamnă studii culturale, ori ridica o sprînceană, în necunoştinţă de cauză, sau, cu un aer condescendent, dar neavizat, repudia cu un dispreţ apodicitic studiile culturale, acum le practică, inclusiv pe cele româneşti. Faptul că nu au fost înţelese a dus şi la nişte aberaţii birocratice: studiile culturale apăreau în nomenclatorul Ministerului alături de etnografie şi folclor. Cultura populară se confunda cu aşa ceva: nu are nici o legătură. 

Refuzul lor ar fi dus la pierderea contactului cu lumea. S-ar fi pierdut etape de sincronie cu lumea academică occidentală. Nu putem să stăm în afara realităţii. Dacă acolo se fac studii culturale de 50 de ani, şi noi nu am fi vrut să facem, ar fi însemnat că noi nu vrem să dialogăm cu o bună parte a lumii occidentale. 

Cîţi studenţi/absolvenţi aveţi în general? 

Avem aproximativ 25 de studenţi în fiecare an. Dincolo de acest număr, lucrurile nu mai pot fi controlate uşor, şi nu e nici în interesul studentului. La master nu mai e ca în primii trei ani de facultate. Dar, acum, cu doar trei ani de facultate nu poţi face mai nimic: după trei ani de filologie, dacă nu ai un certificat pedagogic, nu poţi nici măcar preda în liceu. 

Admiterea (care va avea loc în perioada 17-22 iulie, după înscrierea din perioada 8-15 iulie) constă într-un interviu în care candidatului i se testează nivelul de engleză şi capacitatea de a înţelege fenomene culturale. Pentru aceasta există o broşură ce se poate achiziţiona de la Centrul de studii britanice. Tot de acolo – o alta cu ce înseamnă cursul. Centrul deţine o bibliotecă de 4500 de volume şi structură informaţională la zi – monitoare multimedia, tablă inteligentă – dotare făcută de Consiliul Britanic. Mihaela Irimia este director de studii, masteratul Studii Culturale Britanice, Universitatea Bucureşti. 

a consemnat Iaromira Popovici