Şansa de a face lucrurile de la capăt

27 iulie 2011   Studii Postuniversitare

Voi începe cu o întrebare la obiect: Conform noii legi, cum ni se vor mai pregăti profesorii?

Noua Lege a Educaţiei descrie, în art. 236 (1), traiectul formativ în trei paşi pe care trebuie să îl urmeze cei interesaţi de cariera profesorală. O „formare iniţială, teoretică, în specialitate, realizată prin universităţi, în cadrul unor programe acreditate“ este urmată de un masterat didactic de doi ani şi, în sfîrşit, de „un stagiu practic cu durată de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţămînt sub coordonarea unui mentor.“

După părerea mea, este vorba despre un parcurs mai consistent decît cel pe care îl urmau absolvenţii pînă acum. Voi spune doar că istovitoarea serie de ore de practică pedagogică pe care studenţii din facultăţile noastre trebuia să le facă în timpul ultimului an de licenţă şi, adesea, chiar în ultimele săptămîni de dinainte de finalizarea studiilor, riscînd să absenteze de la orele de specialitate, punîndu-se în situaţia de a nu încheia lucrările de licenţă, vor dispărea. Totodată, ideea desfăşurării primului an în învăţămînt sub mentoratul unui profesor cu experienţă mi se pare şi ea salutară, venind cumva să pună în litera legii o practică cvasirecurentă de foarte multă vreme în şcolile noastre.

Una peste alta, legea pare să dea mai multă importanţă formării cadrelor didactice, iar acesta mi se pare un semn bun. Pe de altă parte, cel puţin deocamdată, sîntem încă în aşteptarea documentelor care să specifice cum anume se va derula această formare, „semnul bun“ rămînînd deocamdată, ca toate semnele, o simplă virtualitate.

Aţi participat, alături de alţi decani ai facultăţilor de litere, la întocmirea unui memoriu. Ce prevedea acesta şi ce ecou a avut?

Da, am semnat un memoriu pe care toţi decanii facultăţilor de litere, dar şi decanii multor facultăţi de istorie din România l-au adresat ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Este vorba de un document despre ale cărui formă şi detalii s-a discutat îndelung şi, adesea, în contradictoriu.

Ideea sa centrală, care a fost comună tuturor facultăţilor implicate, prin decanii lor, în aceste discuţii, este aceea că, în planurile de învăţămînt pe care le vor avea masteratele didactice, disciplinele de specialitate trebuie să se regăsească într-o pondere suficientă, în opinia noastră în ore echivalente cu 60 de credite (din cele 120). Ceea ce scriu aici este administrativ corect. Pe bună limbă românească, trebuie subînţeles că pregătirea pentru cariera didactică nu poate să ocolească o temeinică formare a profesorilor ca specialişti în domeniile de ştiinţe pe care le vor preda.

Desigur că această idee-forte a memoriului pare că nici nu are nevoie de adeziuni suplimentare, căci ea ar trebui să reiasă de la sine. Experienţa din ultimii ani m-a făcut, însă, să fiu extrem de circumspectă cînd este vorba despre asemenea „evidenţe“, iar colegii mei au asistat, la rîndul lor, la întîmplări cu totul neaşteptate. Am lucrat adesea asupra planurilor de învăţămînt din facultăţile de litere, fiind obligată, bunăoară, din (i)raţiuni dintre cele mai diverse, să propun amputarea numărului de ore arondate unor cursuri fundamentale, fără de care formaţia filologică poate fi intens viciată. Am renunţat la Folclor, căci nu suna europeneşte, am tăiat Slava veche şi Latina, fiindcă erau prea grele, am scos Estetica şi Istoria Filozofiei, deoarece erau ţinute de colegi de la alte facultăţi… Dar nu a fost destul, aşa că am redus orele de Lingvistică generală, de Limbă engleză contemporană, ori de Literatură română sau Literatură comparată. Am ajuns pînă acolo încît Literatura română, bunăoară, să se studieze timp de 3 ore pe săptămînă, în vreme ce unei materii din „modulul pedagogic“, ingenios numită „Managementul clasei de elevi“, îi sînt alocate 4 ore pe săptămînă.

Vreau să spun, aşadar, că scrierea acestui memoriu a avut drept miză preîntîmpinarea unor aberaţii de factura celor amintite mai sus.

Sînt perfect conştientă de importanţa pe care studiile de pedagogie şi didactică le au pentru formarea unui profesor. Sînt eu însămi profesoară, sînt absolventă a unui liceu pedagogic, provin dintr-o familie de profesori care au studiat, la rîndul lor, în licee pedagogice. Nimic nu mă poate face să cred, însă, că forma poate fi mai importantă decît fondul, în pregătirea viitorilor profesori.

Revenind, acum, la memoriul pe care l-am semnat, aş mai sublinia un al doilea aspect important: acela că se solicită ministrului ca organizarea masteratelor didactice să se realizeze în cadrul facultăţilor, în continuarea programelor de licenţă, care asigură, aşa cum şi spune legea, formarea iniţială, teoretică, de specialitate. Personal, cred că demersul decanilor facultăţilor de litere susţine, astfel, chiar dacă tacit, punctul de vedere al MECTS care poate fi dedus din ideea că noua Lege a Educaţiei nu mai spune nici un cuvînt despre Departamentele pentru Pregătirea Personalului Didactic, faimoasele DPPD-uri care au stîrnit coşmaruri atîtor studenţi de-ai noştri.

Cum, deocamdată, Metodologia de organizare a masteratelor nu a fost făcută publică, nu pot spune ce ecouri a avut memoriul. Pentru că lucrurile sînt prea serioase, nu-mi permit să fac nici pronosticuri. Îmi permit doar să scriu ce cred că e foarte important de luat în calcul.

Masteratele au nevoie de restructurări radicale? Cum?

Cu siguranţă da. În primul rînd, ele trebuie să devină o etapă superioară de studii, nu un pandant ceva mai lejer al licenţei, un fel de şcoală de vară de foarte scurtă şi repetabilă folosinţă.

După atîtea reforme şi schimbări de lege, cum arată sistemul de învăţămînt din România?

Ce pot să spun despre sistemul de învăţămînt universitar? Că mi se pare… istovit. Dar asta nu din cauza prea multor reforme, ci tocmai pentru că reformele au fost mereu anunţate şi niciodată făcute pînă la capăt. După mine, problema noii Legi a Educaţiei nu ţine atît de forma sau detaliile sale, cît de revenirea la şansa de a face lucrurile de la capăt. E o interpretare cam eliadescă, recunosc, şi poate că tocmai aici e şi necazul, şi provocarea.

Otilia Hedeşan este profesor universitar, Facultatea de Litere – Universitatea de Vest din Timişoara.

a consemnat Stela GIURGEANU

Mai multe