Master franco-român: Politica în Europa.
École des Hautes Études en Sciences Sociales (EHESS, Paris) şi Facultatea de Ştiinţe Politice (Universitatea Bucureşti) oferă anul acesta un program comun de master: „Politica în Europa. State, frontiere şi societăţi”.
Programul de master oferă o formare de înalt nivel cu privire la politică în Europa, formare profesională în cercetare dar şi în domeniul instituţiilor naţionale şi internaţionale, 6 burse la EHESS, Paris, vizite anuale de pregătire la Parlamentul European de la Bruxelles pentru toţi studenţii, stagii practice în cadrul instituţiilor partenere, cursuri suplimentare pentru ameliorarea competenţelor lingvistice.
Toate cursurile acestui program de master sînt predate în limba franceză de membrii corpului academic ai celor două instituţii partenere.
Mai multe informaţii cu privire la înscriere şi la cursurile programului se găsesc pe site-ul Facultăţii de Ştiinţe Politice