Totul e deschis…
Uitîndu-mă, pe Netflix, la Tales of the City (2019, Lauren Morelli), ultimul sezon, făcut peste ani, al unui serial început în anii ’90, după romanele lui Armistead Maupin, mi‑am dat seama între cîte straturi de moravuri și mentalități facem slalom.
Serialul, revoluționar și controversat în anii ’90 și relaxat în 2019, m-a făcut să văd în ce mix ideologic, dar și de tabieturi și al vieții de toate zilele, pur și simplu, trăim. Cum obiceiuri și principii de pe vremea bunicilor mei coexistă cu cele din timpul părinților mei, al copilăriei și tinereții mele, al copilăriei fiului meu și, în sfîrșit, cu cele prezente. Într-un amalgam a cărui ordine, probabil, există, dar nu e neapărat sesizabilă la o primă vedere, și poate nici la o a doua.
Serialul în cauză narează, în paralel, poveștile mai multor personaje care, practic, își încep viețile în San Francisco la sfîrșit de ani ’70. Deși acordă un spațiu extins poveștilor queer, revoluționare pentru anii respectivi, nu se reduce la atît, avînd în centru povestea lui Mary Ann Singleton (Laura Linney), o tînără naivă (și straight) din Cleveland care își începe, practic, viața pe cont propriu în Oraș – așa cum și-au început-o, în perioada respectivă, nenumărați alți tineri veniți „de la țară“. Ca și în Mad Men (2007-2015, Matthew Weiner), odată cu evoluția personajelor și trecerea anilor, în film, cît și în realitate, se schimbă, chiar se revoluționează și mentalitățile. În Tales of the City mai radical decît în Mad Men și cu mai multă atenție acordată minorităților sexuale, dar fără să neglijeze transformările legate de statutul femeii, rolul ei în societate, în viața amoroasă și sexuală.
Dacă Mad Men tratează totul mai curînd prin prisma lui Don Draper (Jon Hamm), bărbatul alb heterosexual în plină forță, deci mainstream, perspectiva din Tales of the City e mai curînd una marginală: cea înțelegătoare, iubitoare, iertătoare, hedonistă și ironică a Annei Madrigal, personajul care le adună laolaltă pe toate celelalte și care se dovedește a fi o femeie trans. Toate personajele se caracterizează printr-o doză de libertate, de nonconformism (Mary Ann îl dobîndește pe parcurs) și chiar autoironie, cît și prin altruism și spirit comunitar. Există o componentă hippie a comunității din Barbary Lane, reprezentată cel mai vizibil prin personajul Monei Ramsey (Chloe Webb), fiica Annei Madrigal. Dar nu e singura, și nici cea principală. Cele mai importante cred că sînt dorința de libertate a fiecăruia dintre personaje, spiritul lor de întrajutorare și lupta pentru principiile în care cred. Eroii se luptă să-și construiască vieți personale fără să renunțe la lucrurile în care cred și nici la interacțiunea fundamentală cu ceilalți.
Pentru unii, pleiada de orientări sexuale diverse, precum și discursul explicit despre sexualitate (cu scene așijderea) pot fi șocante. Sigur, punerea acestora în scenă are sens și în sine, dar și simbolic. De pildă, faptul că Anna Madrigal, cea care este inima întregii comunități, e o persoană trans poate fi interpretat și în sensul că acest rol central îi e atribuit unei ființe deschise în mod egal către oricine, imparțială, atotînțelegătoare etc. Iar militantismul diverselor personaje pentru recunoașterea orientărilor lor sexuale diferite în epoci în care acestea erau contestate sau privite ca niște boli poate fi, pur și simplu, o metaforă pentru lupta de ieșire din prejudecăți în general, pentru ruptura cu „binele comun“ și „adevărul universal“ pe care societatea încearcă să le impună, material și ideologic.
Desigur, asta se întîmpla în anii ’80, ’90. Și nu în 2019. Ultima serie, cea din 2019, ne catapultează într-o societate a viitorului, cel puțin pentru noi, cei middle aged, din România anilor aproape 2020. În care nu se prea mai întrevede nici un mainstream, în sens de formulă sexuală, amoroasă și de conviețuire. Totul e posibil, totul e deschis, chiar și varianta de familie „tradițională“, cea formată din doi adulți heterosexuali cu doi copii care locuiesc în suburbii.
Pe lîngă asta, să fii queer, trans, poli-amoros, să-ți expui trupul imperfect, să fii bătrîn, bogat, sărac, singur – toate sînt permise și mai pentru toate se găsesc soluții. Vrei să locuiești într-o comunitate în care totul se împarte, inclusiv băile? OK. Atunci îți poți închiria o baie, formidabilă, în altă parte. Ești bătrîn, singur și nu mai vezi să citești? OK, atunci apelezi la „Societatea cititorilor“, ai cărei membri vin la tine acasă și îți citesc cîteva pagini din ce vrei tu. Vrei să rămîi heterosexual și monogam, întrucîtva convențional și mereu uimit de transformările lumii în care trăiești? Se poate și asta, ăsta-i personajul lui Mary Ann Singleton, interpretat de Laura Linney: am citit despre ea că e precum o perpetuă Alice în Țara Minunilor…