Manualele, inutile?

13 septembrie 2017   Stiluri & stilouri

Într-un interviu acordat site-ului HotNews, domnul Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, comen-tează cîteva dintre problemele grave cu care se confruntă învățămîntul românesc de azi și de vreo douăzeci de ani încoace: lipsa manualelor, slaba pregătire a profesorilor și a învățătorilor, eșecul învățămîntului profesional, plagiatele și cruciadele nesfîrșite împotriva lor etc.

Domnul ministru afirmă că discuția despre manuale este inutilă: nici calitatea lor, nici absența lor de pe băncile școlilor nu vor rezolva cu adevărat una dintre cele mai importante probleme, și anume pregătirea profesională a cadrelor didactice. Citez din interviu: „Toată discuția despre manuale este aberantă pentru că pornește de la o concepție aberantă despre manual. În România, manualul este considerat o «biblie» a învățării, iar asta este total fals. Manualul este un auxiliar al învățării, profesorul este cel care face diferența. (…) Cei mai buni profesori ai mei din liceu în Franţa nici nu foloseau manuale, care nici nu erau obligatorii: mulţi elevi nici nu aveau manuale. (…) Vă asigur că nimic nu se va schimba în bine prin schimbarea manualelor, oricît de bune ar fi ele, dacă nu formăm cum trebuie profesorii. Or, interesul pentru subiectul formării profesorilor este acum zero.“

Este evident, pentru oricine e preocupat de starea educației, că școala are nevoie mai mult ca oricînd de profesori „calificați“, „formați“, „educați“. Numai dacă citești statisticile din ultimii ani de la examenele de titularizare și te apuci cu mîinile de cap: doar 45% din ei au reușit să ia o notă peste 7, condiție esențială pentru a primi un post pe perioadă nedeterminată, iar 22% nu au reușit să ia nici măcar nota 5. Au existat și 36 de profesori eliminați din examen pentru tentativă de fraudă. Ministrul actual al Educației a declarat, la Digi24, că în momentul de față sînt cîteva mii de profesori necalificați, asta pe lîngă miile de suplinitori, adică cei care nu reușesc să ia examenul de titularizare.

E nevoie, deci, de un program serios de formare pentru profesori? Evident. Mai mult decît atît, un asemenea program este prioritar: reforma în învățămînt de aici trebuie să înceapă, de la calitatea actului didactic. Ar trebui, desigur, revizuite toate programele de pedagogie pentru modulele predate în universități, ar trebui cursuri de formare și burse în străinătate pentru cei mai merituoși, ar trebui să existe un plan serios de examinare și reexaminare a profesorilor pe întreg parcursul carierei lor în învățămînt etc. (Și să nu uităm și de salarii.)

Dar pare că este un program complex, pentru care ar fi nevoie de ani întregi, de profesioniști  mulți, dar și de interesul guvernanților care, de douăzeci de ani încoace, e cvasi-nul. Tocmai de aceea, neexcluzînd schimbările descrise mai sus, manualele mi se par totuși utile în acest demers de formare a profesorilor. Nu, nu sîntem în Franța, unde domnul fost ministru spune că manualele sînt doar niște „auxiliare“. Sîntem în România, unde un manual bun, cu adevărat bun, nu înzorzonat cu idei și desene aiurite, îl poate ajuta pe profesor să își îmbunătățească metoda de predare. Școala românească este săracă din cauza indiferenței, a incompetenței și a corupției. „Administratorii“ instituției nu au bani nici pentru cîteva cărămizi sau toalete sigure pentru copiii de la țară, cum ne-am putea închipui că ar dărui cu generozitate bani, oameni și timp pentru formarea cadrelor didactice? În acest caz, manualul nu mi se mai pare atît de neimportant, dimpotrivă: el ar putea impune, fiecărui profesor sau învățător, standarde înalte de activitate profesorală, provocări spre reflecție și informare, o privire de perspectivă mai clară asupra rostului pedagogiei și asupra modelului la care școala vrea să se raporteze. Un manual bun poate iniția dialoguri eficiente între profesor și elevi, poate naște dezbateri și inițiative, poate stimula creativitatea și în bănci, și la catedră. În lipsa altor resurse profesionale solide, manualul bine făcut poate ajuta la schimbarea benefică a învățămîntului. Oricum tipărim manuale cu tonele. De ce să nu le facem bune și foarte bune?

E adevărat că ideea de schimbare, de modernizare a conținutului manualelor se confruntă cu mari probleme în România: mulți autori de manuale își imaginează că un manual „nou“, adaptat vremurilor, este cel care are cît mai multe găselnițe „atractive“ inutile: de exemplu, în loc să adune numere de cinci cifre negre pe o foaie albă, așa cum se făcea pe vremuri, acum elevul „deștept“ adună numere de cinci cifre pe hîrtie colorată.

Pentru toate aceste motive, responsabilitatea editurilor, a specialiștilor în educație, a autorilor de manuale mi se pare covîrșitoare. Fără ei, reforma învățămîntului e pură birocrație.

Maria Iordănescu este psiholog.

Mai multe