Izolare și context
Pandemia ne-a adus ceva nou? Trăim vremuri de restriște, iar mie îmi arde de filosofii!... Bine, asta nu e o noutate, că mă preocupa infinitul și înainte de pandemie, doar că atunci eram prea ocupat ca să dau atenție unor gînduri importante. Eram preocupat să mă întrețin la cafele în oraș, îmi plănuiam următoarea vacanță în primul week-end de vacanță, lucram tot la fel de mult ca în aceste săptămîni de izolare, însă eram mult mai obosit la sfîrșitul zilei. N-aveam timp să caut răspunsuri înainte de pandemie, deși întrebările erau acolo, și nu de ieri, de azi, pentru că le evitam, de (prea) multă vreme. Lumea pe care o construiam în jurul meu, alergătura nebună din fiecare zi, multiplele mele ocupații mă ajutau din plin să fug de incomoditatea adevărului. Toate constituiau pretextul perfect. Nu voiam nicicum să privesc în oglindă. Nu era vreme să gîndesc cu mintea mea, nu aveam timp să înțeleg semnalele pe care le primeam.
Am fost întrebat cum înțeleg contextul creat de pandemie. Gîndindu-mă liniștit, elaborat (așa cum nu-mi aduc aminte să fi gîndit unele lucruri de semnificație în ultimii ani), m-am trezit căutînd cuvîntul „context” în DEX. Una dintre accepțiunile cuvîntului este „ansamblu de împrejurări care însoțesc un eveniment”. Virusul a adus moarte, incertitudine și o senzație de vid. Nimic din toate astea nu era nou, împrejurările sînt aceleași; se moare la fel cum se murea, viitorul apropiat era amenințat oricum de o schimbare pe care o simțeam, o anticipam, dar nu știam în ce se va întruchipa: într-un război, într-o criză financiară precum cea din 2007-2009, o criză socială generată de fenomenul migrației la nivel global, de poluarea excesivă care determină fenomenul incontrolabil al încălzirii globale și producerea de neașteptate cataclisme?
Pandemia a invadat planeta într-un context care agravează lucrurile, pe fondul pesimismului economiei globale. Ne așteptam să explodeze ceva, undeva, iar prognozele ultimilor doi ani (2018-2019) anunțau o „încetinire” a economiei mondiale pe fondul stagnării unor investiții ale marilor corporații, al pesimismului sporit al decidenților lumii în fața noilor amenințări planetare observate. În luna ianuarie a fiecărui an, PricewaterhouseCoopers (PWC), cea mai mare companie de servicii profesionale, de consultanță și audit din lume și una dintre cele mai mari companii private, realizează un studiu denumit „Annual Global CEO Survey” (Studiul Anual al Directorilor Executivi la Nivel Global), care în prezent a ajuns la a 23-a ediție, în care este prezentat trend-ul economic al anului în curs, în funcție de părerile directorilor executivi ai celor mai mari companii din lume. PWC arată că, la începutul anului 2018, liderii marilor corporații erau optimiști din punct de vedere al creșterii economice globale, iar asta se poate explica și prin succesul înregistrat de cele mai multe business-uri la nivel global în acel an, deși premisele incertitudinii erau prezente. Lucrurile aveau să se schimbe la începutul anului 2019, semne de îngrijorare și lipsa de încredere erau introduse în perspectiva de creștere economică de către liderii marilor corporații, avînd în vedere următoarele zece noi amenințări (riscuri) economice globale consemnate în studiu: 1) supralegiferarea; 2) instabilitatea regimurilor politice; 3) disponibilitatea oamenilor cu deprinderi-cheie (personal calificat); 4) conflicte comerciale între state – precum cel dintre SUA și China, care continuă și în prezent; 5) atacuri cibernetice; 6) incertitudine geopolitică; 7) protecționismul; 8) populismul; 9) rapiditatea schimbării tehnologice; 10) volatilitatea cursului de schimb. În luna ianuarie a acestui an, pesimismul și scăderea încrederii își fac simțită prezența între „constructorii” economiei mondiale, atît la nivel regional, cît și la nivel statal. Unele dintre amenințările perspectivei de creștere economică la nivel global la începutul anului 2020 rămîn neschimbate față de anul 2019: 1) suprareglementarea (în special în domeniul tehnologiei și al dezvoltării sectorului digital); 2) conflictele comerciale interstatale; 3) atacurile cibernetice; 4) incertitudinea regimurilor politice. Astfel, contextul economic și politic care influența negativ economia lumii la începutul anului 2019 se regăsește într-un context agravant și în anul 2020. Este lesne de înțeles că PWC nu a putut include în luna ianuarie a acestui an informații cu privire la pandemia SARS-CoV-2, însă subliniază că amenințarea semnificativă a schimbărilor climatice (climate change), nu se află pe lista de interes a participanților CEO din marile corporații mondiale... Abia aștept studiul PWC de la începutul anului 2021!
În Austria, începînd cu a doua săptămînă a lunii aprilie, măsurile restrictive se vor relaxa: spațiile comerciale de pînă la 400 mp se vor redeschide cu controlul sporit al numărului de oameni permis în incintă, se redeschid grădinile publice și parcurile, unele restaurante și terase. Primesc această decizie cu sentimentul că este încă prea devreme, în timp ce în jurul meu cei care află, rînd pe rînd, aplaudă entuziaști eliberarea. Mă aștept, în scurt timp, la aceeași decizie (livrată într-un discurs emoționant) și din partea americanilor, mari amatori de sloganuri patriotice emoționante, neobosit stimulați de patetism. La noi nu ține genul asta de discurs, dar mă voi aventura, pe riscul meu. Așadar, după pandemie, ne revenim împreună sau nu ne revenim deloc. Împreună ne-am izolat, împreună ne vom elibera. „Colectivismul este important în mod constant, nu numai în vremuri de pandemie”, titrează publicația engleză The Guardian într-un articol care merită parcurs pentru predicțiile echilibrate ale autorilor: industria retail-ului își găsește sfîrșitul, comerțul electronic și serviciile online vor atinge mult mai repede culmile unui succes anticipat abia peste încă niște ani, munca considerată necalificată și subevaluată (prost plătită) a celor care în vremuri de restriște ne ajută să trăim va cunoaște un binemeritat spor de considerație și chiar o creștere salarială, industria alimentară se va sprijini din nou pe agricultorii independenți pe care supermarket-urile i-au îndepărtat din piețele cu tarabe. Odată anulate planurile de vacanță, mulți dintre cetățenii francezi și austrieci își plănuiesc în acest an vacanțe în țările lor, pentru a stimula economia locală. Este un gest etic și estetic în același timp. Rar ni se oferă ocazia în România să fim patrioți, cu adevărat patrioți, iar acesta este unul dintre momentele în care planurile de viitor trebuie să ne aducă aproape de casă, sau înapoi acasă. Delta Dunării, Marea Neagră, Munții Carpați... de ce nu?! Împreună, la o distanță rezonabilă (virusul tot printre noi va fi!), dar în același loc, la noi în țară.
În concluzie, pandemia nu a creat un context nou, ci ne-a grăbit să vedem realitatea: să nu o mai amînăm, să încetăm să acționăm contra acesteia. Pandemia ne-a adus un sentiment al urgenței (a sense of urgency, așa cum spune americanul) atît pe plan economic, cît și pe plan personal. Dar primele schimbări ale vieții post-pandemie vor fi cele lirice și abia apoi cele economice: oameni singuri în izolare se vor deschide mai mult către perspectiva vieții în doi, relații de căsătorie disfuncționale își vor concretiza situația în divorț, distanța va aduce amanți înfocați la gînduri mai bune, propuneri de căsătorie de mult amînate își vor găsi destinatare (sătule sau emoționate) după atîta așteptare, copii (generația COVID-boomers) vor da ochi în ochi cu libertatea, apropieri între oameni care s-au văzut numai prin „ochii tehnologiei” se vor consuma din nou în zgomotul orașului…