Ce șanse pot avea Galileii de azi?

2 decembrie 2010   Știință și tehnologie

 „Stimate domnule Galileo Galilei,

Cu părere de rău vă înştiinţăm că cererea dvs. de finanţare intitulată Propunere de realizare a unui aparat de privit la distanţă, mai scurt LUNETĂ, nu a putut fi aprobată de către Comisia de Cercetare – Dezvoltare – Inovare a Serenissimei Republici Veneţiene. Neacceptarea la finanţare a propunerii dvs. se datorează următoarelor motive, expuse în cele ce urmează. Vă reamintim că expunerea de motive este concluzia discuţiilor avute în panel de către evaluatorii propunerii dvs., persoane importante şi respectate din comunitatea ştiinţifică europeană. 

Capacitatea şi experienţa echipei de lucru 

Competenţele echipei de cercetare par, din păcate, îndoielnice. În primul rînd, nu am găsit în dosar nici o diplomă de licenţă pe numele de Galileo Galilei. Stagiul de asistent de trei ani la Universitatea din Pisa, precum şi poziţia, e drept prestigioasă, deţinută în prezent la Universitatea din Padova nu pot ţine locul unei diplome de studii care ar fi trebuit eliberată tot la Universitatea din Pisa.  

Apoi rezultatele în domeniul cercetării – dezvoltării şi inovării – lasă mult de dorit. O lucrare remarcabilă este într-adevăr contribuţia – serioasă şi bine documentată – privind dimensiunile lui Lucifer, aşa cum rezultă acestea din Infernul marelui maestru Dante. Lucrarea, analizată şi acceptată de către onorabilii noştri colegi din Florenţa, rămîne însă cam singura operă pe care noi o putem considera importantă dintre cele prezentate în dosarul coordonatorului propunerii.  

Legea Pendulului, termometrele, pompele de apă, precum şi analiza greutăţilor specifice ale materialelor nu pot fi considerate cu adevărat rezultate bine fundamentate ale activităţilor de cercetare – dezvoltare sau inovare – ci, în cel mai bun caz, simple speculaţii. Acestea nu au fost pînă în prezent nici replicate de către alţi colegi, nici nu au fost absorbite de către piaţă, ca să ajute în vreun fel creşterea economiei Republicii Veneţiene. Despre aruncarea corpurilor de diferite dimensiuni din Turnul Înclinat din Pisa ce să mai zicem? Evaluatorilor, aceste aşa-numite experimente ştiinţifice le-au părut mai degrabă apucături periculoase pentru cei din jur. 

Prin urmare, concluzia panelului este că nici măcar coordonatorul propunerii nu îndeplineşte condiţiile minime necesare conducerii unei opere de cercetare – dezvoltare – inovare cu adevărat serioasă. 

Calitatea ştiinţifică  şi tehnică a propunerii  

Panelul de evaluatori nu poate contesta calitatea ştiinţifică a ideii propunerii, aflate în prezent în atenţia mai multor unităţi de cercetare din întreaga Europă. Autorii propunerii fac dovada că ştiu ce alte echipe se mai ocupă în prezent cu dezvoltarea acestor idei, chiar dacă se ridică mai multe semne de întrebare. Cel mai important este – de ce autorii olandezi nu au primit cererea de licenţă pentru aparatul lor, cerere înaintată deja de ceva vreme. Acest fapt nu poate arăta şi existenţa unor lipsuri în concept?  

Sînt însă probleme legate de aspectul tehnic, pe care autorii propunerii nu le-au lămurit, fie pentru că au tratat problemele superficial, fie pentru că pur şi simplu nu le-au înţeles. Cum putem vedea o imagine mărită de zece ori printr-un tub cu două sticle strunjite la capete? Un simplu desen nu poate fi de ajuns ca să convingă că un asemenea aparat va putea vreodată să dea rezultatele aşteptate. De aceea concluzia panelului este că, în ciuda faptului că tratează o problemă de actualitate, propunerea va trebui mult îmbunătăţită. 

Impactul economic şi social 

Aici apare principala problemă a propunerii de realizare a aparatului numit LUNETĂ. Impactul economic şi social, aşa cum a fost descris în propunere, este în cel mai bun caz neconvingător şi confuz. Nu reuşim să înţelegem de ce este important să vedem mai bine obiectele îndepărtate. Cu ce poate ajuta acest lucru economia Republicii, cu atît mai mult cu cît în ultimii ani aceasta a intrat în recesiune în urma practicilor neloiale ale concurenţilor orientali, otomani. Ne poate ajuta acest aparat să cucerim pieţele  pierdute? Dacă da – cum? Şi, mai ales, în cît timp ar putea deveni un asemenea aparat un succes comercial? Există şi aspecte de etică netratate în propunere. Un asemenea aparat – care poate vedea la depărtare – nu cumva pune în pericol dreptul la viaţă privată al cetăţenilor Republicii noastre?  

Nu negăm a priori importanţa posibilă a acelui aparat, ca să fim bine înţeleşi. Însemnătatea economică şi socială va trebui să fie însă mult mai riguros evaluată şi prezentată, pentru ca şi contribuabilii să poată înţelege pe ce sînt cheltuiţi banii pe care îi plătesc anual Republicii. Cercetarea din simplă plăcere este o activitate de domeniul trecutului, care poate fi considerată chiar periculoasă pentru binele comun. 

Prin urmare, şi acest capitol trebuie să fie mult îmbunătăţit, dacă nu chiar rescris în totalitate.

Avînd în vedere cele prezentate considerăm că sus menţionata Propunere de realizare a unui aparat de privit la distanţă, mai scurt LUNETĂ, înaintată de către echipa profesorului Galileo Galilei nu poate fi acceptată la finanţare. În cazul în care autorii propunerii doresc să o înainteze la competiţia următoare, îi sfătuim călduros să ia în considerare toate punctele slabe menţionate în acest text.  Cu stimă, 

În numele Dogelui Republicii Veneţiene, Leonardo Donato,
Şef Comisie Evaluare Propuneri Tehnico-Ştiinţifice Semnătura indescifrabilă“  

Excese nocive 

Evident, această scrisoare nu a fost scrisă niciodată. În primul rînd, Galileo Galilei a venit în faţa Marelui Consiliu al Republicii Veneţiene cu o lunetă gata construită. Conducătorii Veneţiei din acele vremuri au înţeles rapid însemnătatea practică a aparatului prin care stăpînii acestuia puteau vedea la depărtare. Astfel, un prim efect a lunetei construite de Galilei a fost resimţit de către inventator – prin mărirea rapidă a salariului său de la Universitatea din Padova de către Senatul Republicii Veneţiene (mărire considerată oricum insuficientă de către Galileo Galilei).  

Despre impactul lunetei s-au scris deja mii de pagini şi, cu siguranţă, se vor mai scrie. Pe termen scurt, ca aparat de importanţă strategică pentru navigatori, a întărit poziţia Veneţiei ca Republică a Mediteranei.  

Luneta însă a răsturnat lumea – sau ceea ce se credea despre ea. Sateliţii lui Jupiter – mereu în mişcare –, suprafaţa deloc netedă sau cristalină a Lunii au anulat conceptele aristoteliene geocentriste – confirmînd astfel, prin experimente, teoria lui Copernicus. Odată cu scrierile lui Galilei, lumea începea şi ea să se mişte din ce în ce mai rapid. Mai mult, dintre studioşii din ce în ce mai mulţi care plecau pe lungul şi complicatul drum al cunoaşterii, nenumăraţi şi-au găsit inspiraţia în operele lui Galileo Galilei. 

Ce şanse au însă Galileii zilelor noastre? Dacă nu ştiu să arate extrem de convingător cît de importantă şi benefică e munca lor pentru societate – şi asta într-un timp cît mai scurt – mici sînt şansele de a-şi pune în practică ideile.  

În ultimele decenii orice sistem de cercetare din lume verifică, fără discuţie, atît credibilitatea propunătorilor de studii cît şi însemnătatea ideilor pe care aceştia le promovează. Iar acest filtru are, în general, un rol benefic, pentru că duce la concentrarea eforturilor financiare spre echipe de succes, care vor să promoveze noul şi cunoaşterea.  Excesele, ca în orice domeniu, sînt, evident, nocive. Şi un exces consider că este şi insistenţa de a asigura rezultate rapide cu o aşa-zisă relevanţă economică şi socială însemnată. Aceste rezultate rapide – care se doresc a fi cît mai bine estimate – precum şi dorinţa de a aduce pe piaţă, în doi sau trei ani, posibile produse, pentru care de fapt ar fi necesare decenii de încercări şi experimente sînt de fapt motivele pentru care un sistem de cercetare – dezvoltare şi inovare îşi poate rata aproape orice şansă de progres semnificativ pe termen mediu. Estimarea efectelor sociale şi economice poate fi reuşită mai ales pentru idei obişnuite, ca să nu scriu mediocre. Putea Galilei estima impactul lunetei sale asupra modului în care a fost privită şi înţeleasă lumea? Un alt exemplu – din zilele noastre de astă dată – este Finlanda şi masiva investiţie în cercetare vreme de decenii. Putea cineva bănui, atunci cînd finlandezii au început să cheltuiască masiv bani pentru cunoaştere, că peste mulţi ani va apărea o companie care va promova telefonia mobilă cu atîta succes încît să poată fi recuperaţi banii investiţi în cercetare? Nu cumva un sistem de cercetare nu poate fi competitiv dacă nu îşi permite şi investirea în idei bine fundamentate ştiinţific, dar cu un grad mai ridicat de risc în ceea ce priveşte evaluarea impactului economic şi social?  

Înainte de toate însă, un lucru e clar. Fără investiţii constant ridicate în ştiinţă, nici schimbări pozitive nu pot fi aşteptate în nici o societate.  

Şi, chiar aşa. Ce şanse pot avea Galileii de azi?

Adrian Stănică este jurnalist de ştiinţă şi cercetător la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină.

Mai multe