Zoe, fii feminină!

28 februarie 2024   Societate

Cum se întîmplă, din ce în ce mai des, mass-media a preluat din nou un scandal iscat pe rețelele sociale, cu tot siajul de ciondăneală ideologică, clișee și părerisme inflamate. Pe scurt, este vorba despre o piesă muzicală, lansată pe 14 februarie, cu pretenție de mesaj social. Piesa în cauză abuzează de un limbaj dur, care pe de o parte a indignat, iar pe de alta a fost salutat ca un spărgător de tabuuri. 

Piesa denunță „dublul standard” și discriminarea: dacă din partea unui bărbat acceptăm versuri tari, limbajul licențios al unei femei nu este bine văzut. În plus, bărbații sînt denunțați ca agresori, iar femeile, ca eterne victime. 

Artista a declarat că a scris piesa mai mult ca să fie „înțeleasă, decît ascultată”. A mai declarat, într-un interviu pentru Pagina de media, că a trăit cele mai frumoase zile din viața ei, căci a intrat în atenția publicului larg, cu un asemenea mesaj. A ținut să sublinieze că nu a fost o schemă de marketing, nu a folosit idei feministe pentru a atrage atenția mediatică, ci pentru a încuraja femeile să nu mai fie timide și supuse.

Luată la bani mărunți, piesa are la bază nucleul ideologiei noului feminism. Femeile care, pentru a demonstra că sînt libere, independente și egale bărbaților, se masculinizează. Cultura violului, ideologie apărută în anii ’70, în al doilea val al feminismului, și augmentată în prezent prin mișcări de genul MeToo, este și ea prezentă. 

Este, cu alte cuvinte, rețeta perfectă pentru a stîrni dispute, avînd în vedere patimile pe care extremismele le nasc. Însă vine și cu o uriașă și solidă plasă de siguranță: statistici din întreaga lume vorbesc despre o creștere a violenței contra femeii. 

La sfîrșitul anului trecut, secretarul general ONU, Antonio Guterres, a declarat: „Violența împotriva femeilor este o încălcare îngrozitoare a drepturilor omului, o criză de sănătate publică și un obstacol major în calea dezvoltării durabile. Este persistentă, răspîndită și se înrăutățește”. Însă statisticile care îi susțin declarația relevă un fenomen.

În ciuda poziției de lideri mondiali în egalitatea de gen, țările nordice prezintă „paradoxul nordic”. Ratele violenței domestice împotriva femeilor sînt semnificativ mai mari decît media UE: 32% în Danemarca, 30% în Finlanda, 28% în Suedia și 22,4% în Islanda. Media UE este de 22%.

De asemenea, în Franța, unde ideologia feminismului radicalizat cîștigă din ce în ce mai mult teren, angajamentul președintelui Emmanuel Macron față de egalitatea de gen contrastează puternic cu creșterea îngrijorătoare a cazurilor de violență domestică. În 2023, acestea au crescut cu 15% față de 2022 și cu 95% față de 2017.

Dacă prima etapă a feminismului (de tip Simone de Beauvoir) a adus drepturi concrete femeilor, mai ales prin lobby rațional, etapele următoare au marșat pe ideologii din ce în ce mai dure contra bărbaților. Or, bazîndu-ne tocmai pe statistici recente, poate ar fi cazul să ne întrebăm dacă mesajele extremiste ale feminismului de azi folosesc ele la ceva. Dacă nu cumva feminismul radicalizat a ajuns să confunde drepturile cu obsesiile. Dacă, în loc să provoace o schimbare reală de mentalitate, s-a lăsat îmbătat de slogane care nu fac decît să întețească focul violenței, aruncînd în flăcări principiile de bază ale feminismului.

Feminitate

Mirandolina, personajul pe care Carlo Goldoni l-a creat în 1753, este o femeie de afaceri, independentă, sigură pe farmecele sale, care joacă bărbații pe degete și obține, întotdeauna, ce dorește. Se ambiționează chiar, doar de dragul competiției, să farmece un misogin declarat. Cavalerul de Ripafratta declamă sus și tare că „Urăște femeile”. Totuși, Mirandolina îl face să se îndrăgostească nebunește de ea. Pe de o parte, se arată drept cine e, o femeie bogată și frumoasă, care nu are nevoie de bărbați, pe de alta, joacă rolul sfioasei în preajma cavalerului, suspină, își pleacă privirea, se preface chiar că leșină. 

„Auzi, tu! Dușmanul femeilor! Nu le poate suferi! Sărman nebun... pesemne n-a dat încă de o femeie care să știe cum să-l ia, dar se pare că tocmai a dat. Tocmai cu de-alde ăștia îmi place să am de-a face, căci de cel care se ține de capul meu mă plictisesc foarte repede. Stau de vorbă cu toți, dar nu mă îndrăgostesc de nici unul. Vreau să-mi bat joc de toți caraghioșii, de îndrăgostiții plîngăreți și vreau să mă slujesc de toate vicleșugurile ca să înving, să înmoi și să cuceresc toate inimile sălbatice, împietrite și dușmănoase față de noi, femeile, care sîntem cel mai minunat lucru din cîte a zămislit natura.”

În piesele sale, Goldoni glorifică nu doar inteligența feminină, ci și încrederea femeilor în ele însele, în convingerea lor că sînt niște zeițe: „Cel mai minunat lucru din cîte a zămislit natura”. În plus, admiră enorma capacitate de empatie a femeilor. Empatia fiind aici acea inteligență emoțională care le face să anticipeze reacțiile bărbaților, cel mai important pas în a manipula. 

În general, personajele masculine ale lui Goldoni sînt niște ființe limitate, victime ale prejudecăților societății, avînd atuul forței fizice, baza patriarhatului. În Bădăranii, relațiile de putere ale acestei societății patriarhale sînt inversate tocmai prin inteligența feminină.

Femeile joacă doar de fațadă rolul impus de bărbați, în realitate ele nu sînt niciodată subjugate acestui rol. Nu se consideră victime, nu se complac într-o situație care nu le convine și își urmăresc interesele. În ciuda aparențelor, ele sînt cele libere, iar bărbații sînt întemnițați în propriile prejudecăți. Dacă li se impune ceva, reacționează, însă nu o fac într-o manieră „bădărănească”, nu se apucă să urle, să lovească, să înjure, nu se comportă precum bărbații. O fac prin logică, inteligență și mult farmec, accesoriile și armele cele mai de preț ale femeii. Și au întotdeauna de cîștigat.

Cu un secol înaintea lui Goldoni, Molière promova aceeași inteligență feminină capabilă să subjuge lumea patriarhală. „Este un profet al eliberării femeilor”, scrie jurnalistul Christophe Barbier în cartea sa Le monde selon Molière, comentînd că dramaturgul francez, deși prețuia inteligența feminină, critica, în același timp, femeile care doar voiau să pară „cultivate”, mimînd erudiția.

Feminitatea, atît pentru Molière, cît și pentru Goldoni, nu însemna supușenie, ci inteligență, o capacitate de percepție superioară a femeilor față de bărbați. (Științific, s-a demonstrat chiar că femeile disting mai multe culori decît bărbații.)

Feminism vs. feminitate

Literatura nu a reușit însă niciodată să schimbe prea multe în viața reală. Simone de Beauvoir auzea deseori de la tatăl ei, ca un soi de laudă, că are „un creier de bărbat”. În 1949, Beauvoir avea să publice una dintre lucrările de bază ale primelor mișcări feministe: Al doilea sex. O denunțare a patriarhatului care limita drepturile femeii la independență. 

Să nu uităm că, în general, în anii ’50, femeile nu erau încurajate pe drumul educației, căci aceasta ar fi însemnat calea spre libertate. Și, în general, femeia era supusă constrîngerilor de tot felul, constrîngeri care azi, în lumea occidentală, ne-ar părea de pe cu totul altă planetă. Nu aveau voie să facă școala de șoferi, dacă un bărbat din familie nu își dădea consimțămîntul. De asemenea, nu puteau închiria un apartament, nu puteau face o operație dacă nu aveau încuviințarea tatălui, fratelui sau altei rude de gen masculin. Clișeele patriarhale erau folosite din plin în viața de zi cu zi. 

În 1951, Van Heusen, firmă de îmbrăcăminte exclusiv masculină, punea pe afiş un bărbat îmbrăcat impecabil, cu cravată şi în costum, servit la pat, în patru labe, de soţie: „Arată-i că e o lume a bărbaţilor“. În 1952, imaginea berii Schlitz apare lîngă o nevastă în lacrimi, speriată că a ars mîncarea: „Nu-ţi face griji, iubito“, îi spune soţul, „tot e bine că n-ai ars berea“. În 1953, Alcoa inventează sticla de ketchup pe care „pînă şi o femeie este în stare s-o deschidă“. Cam asta a fost mentalitatea care a făcut ca feminismul să declare război feminității, percepută ca un handicap.

Unul dintre punctele radicalizării feminismului a fost în 1967, cînd Valerie Solanas a publicat SCUM Manifesto (Society for Cutting Up Men), un manifest care vehiculează idei de genul: „Bărbații au distrus lumea și este datoria femeilor să preia conducerea“. Solanas propune chiar înființarea unei organizații care să răstoarne toate sistemele create de bărbați și chiar să elimine sexul masculin. Culmea este că textul lui Solanas nu a fost băgat în seamă pînă în momentul cînd aceasta l-a împușcat pe Andy Warhol, pe care l-a acuzat că i-ar fi furat o piesă de teatru.

În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.

Însă feminismul radicalizat nu a schimbat prea multe mentalități. A provocat isterii, teamă, furie, a stîrnit o tabără contra celeilalte, a contaminat discursul public. A impus mai degrabă vorbe, dar a uitat să facă fapte.

Mai multe