Zilele oraşului

7 septembrie 2016   Societate

De mult nu m-am mai simțit așa de bine și de firesc ca acum cîteva săptămîni, cînd am ajuns într-un mic oraș ardelenesc, din cele părăsite de singura industrie care îl ținea odinioară în viață, din cele care mai trăiesc doar din comerț și din banii aduși acasă de plecații prin Spania, Italia si Anglia.

Nu condițiile economice, nu de ce, cum și cînd s-au petrecut toate schimbările de acolo m-au interesat atunci, ci pur și simplu oamenii pe care i-am văzut. Străzile, casele, grădinile. E bună o ieșire, din cînd în cînd, din clopotele de sticlă și țarcurile în care ne-am autoizolat cu toții. În afara lor se trăiește și altfel, în afara lor îți poți aminti ce mai e buna măsură, importanța lucrurilor mici, modestia, dar și grotescul, viața brută. Avea dreptate cine a făcut bancul ăla cu România pe care o recunoști din avion după fumul de mici. Întîmplător, asta e o față a ei pe care o iubesc, așa că toată mica excursie într-un oraș ale cărui contururi au fost șterse tremurat de fumul grătarelor cu mici mi-a plăcut cu atît mai tare.

Niște fete și băieți care cîntau pe o scenă un soi de karaoke au scos din case, în acea sîmbătă seară, toată pensionărimea orășelului. Au înviat hainele bune din dulapuri. Poșete rigide de lac cu încuietori din bumbi aurii care se încalecă unul peste altul. Bluza cu lamé de la ultima nuntă. Inelul demodat cu rubin oval, îndesat cu greu pe un deget îngroșat. Ojă cu sidef. Sandale cu toc pătrățos peste baretele cărora se revarsă bietele glezne umflate de artrită. Fuste imemoriale bine călcate. Alte doamne, cu un simț mai puternic al aventurii, au înclinat spre ceva mai extravagant. Una dintre ele se plimba mîndră pe aleile parcului, roșie din cap pînă în picioare, cu niște imitații de Wayfareri de plastic, roșii și ei, așezați strîmb pe nas. Nu căutați nici o notă de vagă superioritate în rîndurile astea, nici ironie și nici condescendență, căci nu este. Asta era lumea pe care am văzut-o, lîngă care m-am plimbat, cu care am ascultat karaokele bubuitor de pe scenă, cu care am mîncat cei mai buni mici din viața mea.

Pe băncile parcului i-am văzut și i-am ascultat pe cei care se bucurau de seara aia de vară. O oarecare solemnitate a evenimentelor, faptul că orașul se umpluse de cei veniți în vacanță din străinătățuri, îi făcea pe cei ieșiți la promenadă să se țină cumva rigizi, ca la o poză formală făcută în studiouri de modă veche, cu vase de flori puse pe piedestaluri de care te rezemi, crispat, cu o mînă. Bura vizibil cu aripi de molii. O doamnă la vreo șaizeci-și stă țeapănă pe o bancă. Mă uit la ea. Pe obrazul drept are un ditamai pansamentul peste care se încrucișează două fîșii de leucoplast. E îmbrăcată cu o rochie de supraelastic din tinerețile ei, niște flori maro i se lăbărțează pe piept și pe șolduri. În spate, stînd în picioare, fantoma soțului mort acum zece ani o ține tandru de umeri. El poartă o cămașă albă cu mînecile scurte, călcate cu dragoste și apretate lamă.

Pe o altă bancă s-au înghesuit alte trei femei în vîrstă, prietene încă din ti­ne­rețe. Rivalitatea veche n-a murit. Își măsoară una alteia rochiile scoase din șifoniere încuiate cu chei de care a­tîr­nă ciucuri de macrame. Stau cu gambele groase încrucișate și mănîncă vată de zahăr. Între ele s-a țesut vizibil un păienjeniș de regrete, de neînțelegere a lumii în care sînt acum, îndoială și ceva tristețe. Din plasa asta vizibilă de sentimente sclipește ici și colo icoana zăvorîtă în argint a tinereții lor. Geta la cununie, Aura la botezul Domnichii, Natalia – nașă mare. Plasa fină de amintiri le ține unite pe toate trei, le-a înghițit precum pînza de păianjen încleiază muștele neatente. Țesătura de sentimente se mișcă ușor în vînt și tremură de la bubuielile bașilor din karaokele de pe scenă.

Rînduri-rînduri de vii și morți au ieșit la promenadă. Între vii, și eu, cu o plasă hipsterească de pînză, pe care scrie, penibil de vizibil, „Books Rock“. Am reușit însă să mă integrez repede. Am pătat-o cu mici și m-am salutat, dînd ușor din cap, cu soțul-fantomă al femeii cu pansament pe obraz. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe