Vrăjitoare-farmece

3 februarie 2011   Societate

Am descoperit, de curînd, un site pe care vrăjitoarele de la noi îşi fac reclamă: http://www.vraji toare-farmece.ro. Acesta este destinat celor care vor să-şi facă  publică activitatea şi să-şi atragă clienţi: „Dacă eşti vrăjitoare, tămăduitoare, prezicătoare şi doreşti să publici un articol pe acest site sună la tel…“

Din 13 anunţuri, doar unul îi aparţine unui reprezentant masculin al breslei, clarvăzătorul Vasile (nu sînt încă lămurită în ce priveşte diferenţele dintre vrăjitori, tămăduitori, clarvăzători, prezicători). Celelalte prezenţe în anunţuri sînt în exclusivitate feminine (motiv pentru care voi vorbi despre ele la feminin). Două dintre ele, Irina Primavera şi Valentina Codreanca, au o poziţie privilegiată: se află sus, la începutul site-ului. De altfel, ele au şi bloguri personale. Celelalte sînt aşezate pe margini, în două părţi, fiecare cu poza ei.

Pozele lor merită studiate; ele s-ar putea încadra în cîteva tendinţe: orientale (Dayana, Sara), religioase (cîteva dintre ele au veşmînt de călugăriţe şi se numesc sora Paraschiva sau măicuţa Teodora), frumuşele pur şi simplu (Silvia) sau „în exerciţiul funcţiunii“ (cu cărţile în faţă – mama Milena, de pildă). Altele sînt la intersecţia dintre sexy şi religios: tămăduitoarea Ioana, prezentată cu mîinile împreunate a rugăciune, cu rochie şi văl alb. În sfîrşit, în cazul Irinei Primavera, de exemplu, care are un blog mai elevat, se pune accentul pe ochi, cu care ni se oferă un prim-plan.

Anunţurile fiecărei vrăjitoare în parte urmează aproximativ acelaşi tipic: încep cu prezentarea „acreditărilor profesionale“ ale vrăjitoarelor, continuă cu confirmarea provenienţei divine a harului lor, apoi cu înşiruirea abilităţilor fiecăreia şi sfîrşesc cu mulţumirile din partea clienţilor trataţi, dar şi cu îndemnul să apelăm cu încredere la ele (care se suprapune cu oferirea contactelor acestora). Cu excepţia, iarăşi, a Irinei Primavera şi a Valentinei Codreanca, ale căror bloguri se ocupă şi de astrologie sau numerologie. Acreditările profesionale pot fi date de către „foruri de specialitate“: „Am fost testată de oamenii de ştiinţă şi mai tîrziu de maestrul Ion Ţugui toţi aceştia constatînd că deţin puteri supranormale şi harul de-a putea prezice Trecutul, Prezentul şi Viitorul.“ (Maestra Magiei Albe Dayana); „Sunita Maria a fost premiată cu Coroana de Aur pentru miile de cazuri dificile, uneori imposibile, rezolvate cu succes“; „venită de curînd din India cu leacuri sfinte“ (Sara); „psihologii au testat-o pe Silvia descoperind o energie foarte puternică“; „Desemnată lidera incontestabilă a vrăjitoarelor chiar din anul 1994, Vrăjitoarea Irina Primavera a fost prima din România care a participat la congresele internaţionale ale vrăjitoarelor organizate în fiecare an. Ea a cîştigat nenumărate premii la aceste congrese, fiind recunoscută internaţional. Începînd cu anul 1996, a fost invitată la primul congres de la Katovice, din Australia, în anul 1998, a fost invitată la Teneriffe, în Spania, unde a fost desemnată cea mai puternică vrăjitoare din România, premiată cu cel mai distins premiu «FOCUL VIU». În 2005 este invitata de onoare a celei mai puternice vrăjitoare din Saint Dominic“.

„Forurile de acreditare“ sînt comunitatea „ştiinţifică“ în domeniu (oamenii de ştiinţă, maestrul Ţugui, psihologii); premiile, distincţiile (Coroana de aur); locul unde poţi învăţa meserie. Există încă un for, neştiinţific, care le poate acredita – presa, în special televiziunea: „Aurora a fost mediatizată pe posturi TV, ziare reviste autorizate în România“. Şi, în cazul singular al vrăjitoarei Irina, Internetul: „Prima vrăjitoare din România care îşi arată decîntecele online în faţa sutelor de mii de vizitatori ai site-ului celei mai puternice vrăjitoare din România!“. 

Majoritatea vrăjitoarelor de pe site se declară practicante doar ale magiei albe, ba chiar precizează, explicit, că „harul“ le vine de la Dumnezeu. Dat fiind că, cel puţin în opinia mea, modul în care fac acest lucru e interesant, la fel cum interesante sînt şi mulţumirile din partea clienţilor, voi vorbi despre ele într-un număr viitor.

Mai multe