Vocea elevilor

Consiliul Național al Elevilor (CNE) este o organizație care stimulează participarea, interogația, responsabilitatea membrilor săi. Cu alte cuvinte, se străduiește să reformeze vechiul model de educație, în care cei aflați în bănci sînt niște entități pasive, prelucrate, fără drept de apel, de adulți. Tinerii sînt îndemnați să se implice nu numai în educația proprie, dar și în felul în care ea este organizată în România. Au avut și au inițiative benefice, importante, adecvate, uneori surprinzătoare: au sprijinit desfășurarea simulărilor examenelor naționale și au pledat pentru respectarea procedurilor, s-au implicat în analizele și întîlnirile pe tema violenței în școli și în familie, au solicitat burse de merit pentu olimpicii internaționali, au organizat structuri ale CNE în județe, astfel încît acestea să înlesnească dialogul dintre elevi și inspectorate, ONG-uri sau structuri administrative locale, au participat la întîlniri cu elevii din Republica Moldova, au solicitat ca elevii să facă parte din consiliile de administrație ale liceelor, alături de agenții economici etc. Foarte bine, pînă aici. Auzindu-i însă cum vorbesc și văzînd cum scriu, îmi vine să spun că bunele intenții sînt umbrite de riscante derapaje. Am să dau cîteva exemple.

Membrii CNE sînt preocupați, foarte preocupați, să nu intre nimeni în concurență cu ei. Toate luările lor de cuvînt, toate postările de pe rețelele de socializare, toate mesajele trimise în țară subliniază cu insistență că acest consiliu al elevilor este singura structură care se ocupă de binele membrilor săi: „Consiliile Elevilor sînt singurele structuri care apără interesele elevilor la nivel local și național, promotori (nu promotoare? – că sînt consilii, substantiv de gen feminin – n.m., M.I.) ai dezvoltării climatului şcolar, dar şi un cadru de dezvoltare, de educaţie civică autentică şi de formare a unor cetăţeni responsabili.“

Discursul este deseori agresiv, menit mai curînd să anihileze voinţa partenerilor de dialog și nu să netezească drumul către soluții. Au și armamentul din dotarea oricărui politician de mare viitor: ironia, insinuarea, paraponul, iritarea. Iată un exemplu din declarația șefului CNE, după o videoconferință cu inspectorii județeni: „Nu există nici un raport de subordonare față de Inspectoratele Școlare Județene, ci doar un parteneriat menit să sprijine actul educaţional. I am rugat încă o dată pe inspectorii generali să încerce să rezolve problemele sau solicitările elevilor, neîncercînd să ascundă adevăratele probleme de fond, pe principiul «lasă că merge şi aşa». Am înţeles că informaţia a deranjat pe foarte mulţi domni inspectori… ne dăm cu toţii seama de ce…“ (citat preluat de pe blog-ul lui Cristian Ghingheş, ziarul Adevărul).

Expresia scrisă a programului CNE e, și ea, întristător defectuoasă. S ar zice că reforma în învățămînt a pus cuvîntul scris pe butuci. Iată cîteva fragmente dintr-un raport al CNE-ului privind starea învățămîntului din perspectiva elevilor: „Am remarcat în ultimii ani absența unei plaje largi de alegere a curriculumului la decizia unităților de învățămînt (…). Milităm pentru o regîndire a curriculei școlare, care este mult prea învechită pentru a mai face față societății actuale care este evident motivată de desuetul de la limba și literatura română și concordanța dintre acesta și cerințele din ce în ce mai riguroase ale pieței muncii moderne. O altă cauzalitate unde se remarcă discrepanțe este și în privința manualelor școlare. Legat de acest punct, întîlnim diverse și numeroase forme de discriminare regăsite în manualele școlare, ceea ce ne argumentează necesitatea absolută a reeditării acestora.“

Și, nu în ultimul rînd, „instituția“ nu se sfiește să dea verdicte acolo unde nu are nici competența, nici experiența necesară: „Reprezentanții elevilor contestă relevanța modulului psiho-pedagogic necesar pentru a ajunge la catedră, considerînd că atît forma, cît și fondul examenelor aferente acestuia, dar și conținutul ce trebuie parcurs nu își găsesc aplicabilitatea în contextul actualelor cerințe ale paradigmei educaționale moderne și ale pieței muncii, astfel încît o persoană nu își poate însuși competențe bine conturate de pedagogie în momentul în care ajunge în fața clasei și nu poate fi considerată pregătită pentru a forma viitoare generații.“ Pentru o analiză adecvată a felului în care se predă pedagogia la facultate ai nevoie, totuși, de ceva mai mult decît niște iritări, legitime, față de procesul de învățămînt.

Pe scurt, mă bucur că există voci puternice și minți inteligente, atente la viața elevilor și la felul în care se face educație în școala românească. Ar mai fi nevoie însă și de o oarecare prospețime de limbaj și de strategie. Altfel, așa cum stau lucrurile acum, cei mai buni dintre elevii aflați în aceste organizatii par numai buni să se facă șefi de consilii județene. Și ar fi păcat.

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: adevarul.ro