Vocea

1 mai 2019   Societate

E aici tot timpul. O contralto dramatică, îi simți inflexiunile și potențialul atunci cînd vorbește, căci, în ciuda descrierii, ea mai degrabă vorbește, nu cîntă. N-ai încercat să pui vocea asta pe un chip. Îți sună tot timpul în cap și ești tentat mai degrabă să ți-o imaginezi cu fața ta. Mai încruntată cumva, cu pungi sub ochi de nesomn, cu o țigară permanent pregătită să fie aprinsă, da, tu ești, sus pe culmea de pe care o să cobori amețitor spre îmbătrînire. Ovalul feței începe să se vălurească spre fălci, gîtul, odinioară proaspăt, face niște falduri obosite cînd pleci capul. Uite, chiar în momentul ăsta vocea intervine iar: „Naaa, și ce?“, zice, „cînd o să ieși la pensie îți faci un tatuaj fix pe gît. Abia aștept. O să ai, așa, un soi de maletă, un guler intricat din desene care mai de care. Iar din desenele astea care vor urca precum niște rădăcini învoalte dinspre umerii și pieptul tău obosit, pe gît, pînă spre fălci, o să-ți răsară fața. O să fii o babă cool.“

Vocea te face să pierzi timpul aiurea, să visezi și să te revolți în capul tău. În dimineți sau după-amieze liniștite, ca asta, cînd tot orașul e gol, că lumea a plecat să stea claie peste gramadă la munte la două-trei margarete sau, cine știe, la mare, ești cu telefonul în mînă pe Google Maps. Și dai pinch in și pinch out prin toată Europa, că mai departe încă nu cutezi a visa. Mai departele e straniu, nefamiliar și, da, prea departe de fibra ta profund europeană, orice ar însemna asta. „Ia uite“, face Vocea, „cum ar fi să stai într-una din insulele astea ale Canalului Mînecii? Pe Guernesey, de pildă?“ „Ha-ha-ha“, îi zic, „ești nebună! Păi, tu știi cît costă o casă acolo? Ce naiba să fac acolo? Din ce să trăiesc?“ „Bine“, zice, „hai mai sus. Uite, pe una din insulele astea scoțiene: Insula Gigha, Kiloran, sau pe fîșia asta mai mare cu nume pe care le știi – Jura, Lagavulin –, le-ai băut pe amîndouă, o să fii ca acasă. O să stai în buzunarul ăsta de Atlantic, la o aruncătură de băț de verdea Irlandă, pe un petec de pămînt bătut de vînturi, mîngîiat de ierburile alea blonde, marine, unduitoare, care îți plac ție, și o să crești găini roșcate.“ Vocea devine mai adîncă, aproape catifelată: „O să ai o mini-crescătorie cu găinile tale preferate, Rhode Island Red, exact alea. Iar ele o să facă multe ouă, tu o să le vinzi la pub-urile și restaurantele din jur, să le mănînce lumea cu bacon, cu fasole boabe și cu chifle. O să strîngi ouăle alea dis-de-dimineață, neapărat într-un coș de răchită, și o să porți o cămașă cadrilată și una din perechile tale prea largi de blugi. Apoi o să le livrezi la pub-uri neapărat pe bicicletă. O să ai fața bătută de vînturile aspre scoțiene și n-o să-ți mai pese de riduri. Și poți să-și faci tatuajul ăla pe gît fără să-și mai pese dacă ieși sau nu la pensie.“

„Taaaci, taaaci“, îi zic Vocii și dau un pinch in hărții ca să micșorez visul și să mă văd în imaginea de ansamblu. Ia uite, ești la dracu’ în praznic, muuult la dreapta, peste Olanda, peste Germania, peste Cehia, Slovacia, Ungaria. Uite calcanul meu turtit, România, uite pinul roșu care-mi arată Bucureștiul. Desfac cu degetele harta orașului meu, aici stau, văd acoperișul clădirii în care sînt acum și mă uit la mine în vîrful patului cum mă uit la mine care mă uit la mine. Punerea asta în abis mă amețește și mă întorc către Voce pe care am simțit-o rîzînd: „Tu de ce naiba mustăcești?“, o întreb. Tace acum.

Abia de mîine dimineață o să prindă iar glas. O să prindă momentul în care voi fi într-un soi de confruntare pasiv-agresivă, poate la muncă, poate la o întîlnire cu cineva de care depind proiecte viitoare, poate o să fiu într-o instituție la coadă să iau și să dau hîrtii, poate o să fiu la bancă, la poștă, la mama naibii, într-o viață pe care n-o mai trăiesc eu, ci mi-o trăiesc alții. O să pîndească spirala frustrării care mă aruncă din ce în ce mai jos, care mă înșurubează cu forța a o mie de uragane în pămînt, care mă țintuiește cu odgoane groase ca brațul de țărmurile astea obligatorii. Și abia atunci o să zică iar: „Ridică-te și pleacă! Ridică-te și pleacă!“ 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe