„Vizitatorii vin la MARe ca să se simtă bine, nu ca să își îndeplinească o îndatorire” – interviu cu Erwin KESSLER, directorul MARe/Muzeul de Artă Recentă –

Pe 9 octombrie se împlinesc patru ani de la inaugurarea celui mai mare muzeu privat din România, MARe/Muzeul de Artă Recentă, o inițiativă ambițioasă și exhaustivă. Cum a luat naștere acest proiect, care a fost parcursul muzeului pînă acum și ce înseamnă acesta, atît pentru peisajul muzeografic românesc, cît și pentru cultura tinerilor de a merge la muzeu – despre toate acestea și despre multe altele am vorbit cu directorul MARe, istoricul de artă Erwin Kessler.

Anul acesta se împlinesc patru ani de la inaugurarea muzeului. Cum a început povestea? A fost și un sîmbure de „nebunie” cînd v-ați „înhămat” la acest drum?

Am fost solicitat să ofer unui colecționar sfaturi privind achizițiile de artă contemporană. După o serie de achiziții m-a întrebat care este criteriul meu în selectarea artiștilor și a lucrărilor. I-am răspuns că lucrările trebuie să fie muzeale, iar artiștii să fie relevanți nu doar pentru mersul artei din țară, ci și pentru procesele de profunzime la nivelul mentalului și subconștientului colectiv. De aceea am recomandat chiar și achiziționarea unor lucrări care nu corespundeau nici gustului meu, nici gustului său. După un timp, m-a întrebat de ce achiziționăm lucrări muzeale care nu întotdeauna ne fac plăcere, din moment ce nu avem un muzeu, ci o colecție privată. Și imediat m-a întrebat dacă m-aș încumeta să facem împreună un muzeu. 

După cîteva zile am alcătuit conceptul viitorului muzeu, în cîteva pagini, i-am dat numele actual, iar la puțin timp ne-am văzut în trei, cu arhitectul, care ne-a pus cîteva întrebări despre cum vedem viitorul muzeu. I-am spus că îl văd la exterior ca pe un buncăr așezat pe un diamant, iar la interior ca pe o contestare a felului în care arată toate muzeele-hală de artă contemporană – largi deschideri albe, neutre și aseptice, aparent, dar, de fapt, megalomane. I-am spus că aștept ca în interior să fie un black hole in the white Cube, iar el a conturat rapid și forma muzeului, așa cum o vedeți acum. Restul a fost muncă. Dar munca nu contează, căci de muncit, muncesc mulți.

Ce înseamnă, pînă la urmă, artă recentă? (Care este nuanța între „recent” și „modern”?)

În iulie 1965, în Raportul la Congresul IX al PCR, Nicolae Ceaușescu a trecut complet sub tăcere realismul socialist, ideologia estetică sovietică, impusă în tot lagărul comunist. În locul acestuia a propus un concept nou, diversitatea stilistică. Din acel moment, întreaga breaslă artistică, înrobită timp de aproape 20 de ani proletcultismului și realismului socialist, a fost obligată să se redefinească. Artiștii, care nu cunoscuseră timp de 20 de ani libertatea de expresie și mijloacele creatoare neo-avangardiste, au fost supuși brusc unui asalt al influențelor artistice occidentale – pop art, fotorealism, land art, neo-constructivism, performance etc. –, toate direcțiile și grupările artistice ale timpului își lăsau amprenta asupra artei românești. În raport cu obliterarea estetică a deceniilor precedente, din acel moment al deschiderii, din 1965, se poate spune că toată arta românească devine o artă recentă, venită după abisul și aneantizarea obsedantelor decenii dinainte. Este o partenogeneză estetică. Doar în parte este o re-modernizare, o recuperare a impulsului modernist interbelic. În cea mai mare parte, este un salt dinspre vidul estetic al propagandei vizuale comuniste spre densitatea fără precedent a neo-avangardei internaționale a anilor ’60. În chip firesc, colecția permanentă MARe poartă titlul „Diversitate Stilistică cu Răspundere Limitată”. Diversitatea îngăduită de regimul comunist era doar la nivelul mijloacelor de expresie. Controlul politic al mesajului era prezent în continuare.

Trăim într-un prezent în care comunismul tinde să fie uitat sau ignorat de cei mai mulți dintre tineri. Este MARe, din această perspectivă, și un soi de memento?

Este mai mult decît un memento. Prin forma sa exterioară, de buncăr fără ferestre, întunecat, de culoarea cojii unei bube pe cale de vindecare, MARe funcționează ca un monument al istoriei noastre traumatice – o cutie neagră în interiorul căreia, cu mijloace strict artistice, este pusă în scenă o friză antropologică, o oglindă a profilului nostru cultural și spiritual din ultima jumătate de secol. Și tot acest monument întunecat este așezat pe parterul cu pereți exclusiv de sticlă, perfect transparenți, așa cum este și prezentul societății noastre.

MARe este, într-adevăr, un muzeu „occidental”. Totul este gîndit, de la arhitectură la oferta educațională și la dinamica expozițiilor, în cele mai mici detalii. Ați avut vreun model anume în minte cînd ați conceput acest univers al artei?

Nu am avut absolut nici un model în minte. Totul, de la nume și concept la colecție și program curatorial sau educațional, a venit de la sine și s-a edificat pe experiența și pe perspectiva mea ca istoric de artă, curator, colecționar și părinte.

Din 2018, anul inaugurării, care a fost evoluția expozițională?

MARe a fost consecvent cu programul propus încă înainte de deschidere – facem trei expoziții de grup pe an. Cel mai frecvent, cu peste 50 de artiști, expozițiile abordează subiecte relevante pentru societatea noastră, de la Tricolor la Sportul reprezentat în arta românească, și de la Fete de vis (idealul feminin reprezentat de artiștii noștri din secolul XX pînă acum) la Culturi Agricole – imaginea agriculturii în arta românească. Am colaborat, în realizarea acestor expoziții, cu zeci de muzee din țară. Pe lîngă expozițiile de grup, cu subiecte și artiști români, am expus și figuri marcante ale artei contemporane internaționale, în expoziții personale compacte – de la Jeff Wall, Martin Creed și Marcia Hafif la Thomas Ruff, Tino Sehgal, VALIE EXPORT, Gregor Schneider, Matt Mullican, Thomas Demand sau Arnulf Rainer, printre alții. Chiar în aceste zile deschidem expoziția „Chip cioplit”, Stephan Balkenhol. Expozițiile cu artiști internaționali au loc în cele trei interetaje ale muzeului, deschise astfel unui (im)posibil dialog cu arta românească din restul muzeului în miezul căreia se inserează, despărțite fiind de golul Atriumului din mijlocul MARe, forma vizibilă a hăului de (ne)înțelegere care ne ține împreună.

Ne-am propus să facem anual cîte trei expoziții de acest fel, dar susținerea pe care am primit-o de la instituțiile culturale străine, de la Goethe Institut sau Forumul Cultural Austriac, la Terra Foundation for American Art, ne-a permis să deschidem anual și cîte patru expoziții personale, cu artiști internaționali de prim ordin. 

În afara acestor expoziții, în sediul propriu, MARe a organizat o serie de expoziții monografice în alte muzee din țară, dedicate unor figuri majore ale artei noastre, așa cum a fost expoziția Ștefan Bertalan, de la Brukenthal, expoziția Ion Grigorescu, de la MNAR, sau expoziția Gheorghe Berindei, de la Muzeul de Artă Craiova. Chiar acum se derulează încă expoziția Ecaterina Vrana, pe care am deschis-o la Muzeul de Artă din Constanța. Toate aceste expoziții au fost însoțite de ample cataloage bilingve, română-engleză, cum este și cel mai recent, Ecaterina Vrana, „Mi-e frică să pictez”, un catalograisonné al întregii sale opere. În cei patru ani de activitate am deschis peste 30 de expoziții în total.

Revenind la latura educațională, pe care orice muzeu ar trebui s-o aibă, vorbiți-ne despre oferta MARe (biblioteca, cursurile, cercetarea).

Cursurile noastre au avut un impact peste așteptări – numai anul trecut am avut peste 880 de copii la cursuri. În afară de cele două serii de cursuri MARe de Mic, din fiecare duminică, am avut cursuri specializate și miercurea și sîmbăta, serii dedicate fotografiei, desenului, artei video, arhitecturii, dansului. Vom avea, în curînd, alte serii de cursuri incitante – de scriere despre artă, de scenarii de film etc. Biblioteca noastră, cu acces liber, susține nu doar cursurile, ci și interesul publicului general.

Vă mărturisesc, pe final, că nu am crescut în cultura mersului la muzeu – cînd eram mică, muzeele din București mă îngrozeau, mă plictiseau, îmi păreau a fi ceva „mort”. Probabil că asta m-a entuziasmat atît de mult la MARe, senzația de nou, de vivacitate – sentimentul că, de fapt, chiar îmi place să merg la muzeu. În patru ani de existență, ce credeți că ați schimbat (dacă ați schimbat ceva) în peisajul muzeografic?

Vizitatorii vin la MARe ca să se simtă bine, nu ca să își îndeplinească o îndatorire, o corvoadă culturală, din spectrul instruirii obligatorii. Faptul că ei sînt, cei mai mulți, tineri care își fac selfie-uri pretutindeni în muzeu și vin să filmeze clipuri video, pe care le pun pe TikTok, reprezintă cea mai bună receptare a caracterului recent al MARe.  

interviu realizat de Stela GIURGEANU