Vitrinele

25 mai 2016   Societate

O bună parte din hoinăreala prin oraș se petrece în compania vitrinelor. Înalte, zvelte, bine lustruite, alteori micuțe și încărcate de abțibilduri, ferestrele magazinelor conțin ispite de tot soiul. Trecem pe lîngă ele cu aerul că le-am putea neglija oricînd, însă magnetismul este atît de puternic, încît sfîrșim prin a le adulmeca cu nesaț pe fiecare în parte. E ca un diafilm care începe cu buticul din fața blocului, continuă cu chioșcurile și covrigăriile de la metrou, se mai înfoaie în magazinele de lux ale marilor bulevarde și sfîrșește, în funcție de nevoile de seară ale consumatorului, fie pe rama unei librării dichisite, fie în cadrul animat al vreunui restaurant. Să vrei, și nu poți ignora poveștile vitrinelor. Indiferent de profilul celui vizat sau de bugetul de care dispune, decorul expus „la fereastră“ merită din cînd în cînd atenția esteților. De ce? Gîndiți-vă că e o obișnuită acțiune de retorică, prin care se urmărește nelipsita captatio benevolentiae. Doar așa marfa intră în cîmpul vizual al potențialului cumpărător și își exercită puterea de convingere. Prin geam ți se promit „la vedere“ tot soiul de bunătăți și experiențe, iar tu nu trebuie să faci altceva decît să treci pragul atelierului de himere și să te orientezi la fața locului. Dar să nu credeți că relația n-are impurități. Dacă le admiri îndelung, vitrinele te șantajează emoțional. Pot modela comportamente, schimba gusturi, accelera frenezia consumului. Cam asta nota radicalul Guy Debord în Societatea spectacolului, referindu-se la dominația lui „a avea“ asupra lui „a fi“: „Alienarea spectatorului în profitul obiectului contemplat (…) se exprimă astfel: cu cît contemplă mai mult, cu atît trăiește mai puțin; cu cît acceptă mai mult să se recunoască în imaginile dominante ale nevoii, cu atît își înțelege mai puțin propria existență și propria dorință.“ (Editura EST, 2001, capitolul „Separarea desăvîrșită“, fragment 30)

Dar să le privim cu un aer jovial! Există vitrina onestă, cu produsele bine ordonate pe categorii, cu prețurile și ingredientele scrise clar, citeț, uneori de-o șchioapă. Prezență frecventă în patiserii, ea te ajută să iei decizii rapide și să nu încurci coada stînd pe gînduri minute-n șir. Din aceeași categorie, însă cu o ușoară predilecție spre degringoladă, fac parte vitrinele chioșcurilor cu de toate. Au o organizare de tip tapet, care îmbracă geamul de jos pînă sus, iar produsele – în general de-ale gurii – stau lipite cu scotch unul lîngă altul. Cum oferta de covrigei, ciocolate, biscuiți, cornuri și alte cele e bogată, rar rămîne vreun centimetru liber ca să zărești nasul vînzătoarei. Nu te amărî; sînt prevăzute cu gemulețe de comunicare foarte eficiente, care oferă un contact redus cu interlocutorul și, de cele mai multe ori, trebuie să te apleci pe genunchi ca să te asiguri că nu te servește vreun extraterestru. Practic, experiența întîlnirii cu celălalt se reduce la o mînă care servește și încasează. O interacțiune dezumanizatoare? O mașină? Nu, nici nu s-a gîndit capitalismul vreodată la așa ceva.

Apoi, răsar vitrinele fără stil, care vor să îți arate că nu au bani și timp să se dichisească, dar că, la nevoie, te servești de ele pentru tot soiul de treburi. Sînt nenumărate pe linia de tramvai care străpunge Calea Moșilor: ateliere de cizmărie, magazinașe cu detergenți, diluanți și mase plastice, incinte cu haine second hand, mercerii, buticuri cu materiale, chiar și un magazin cu haine și căciuli de blană mi-a atras atenția în timpul investigației de teren. Fereastra nu are nimic glossy sau catchy, ci pare mai degrabă o tarabă în care s-a încărcat rapid marfa nouă și care va sta pe pervaz pînă se așterne bine praful. Ele au un mariaj statornic cu rezidenții din cartier și nu se mai ostenesc să se coafeze în fiecare zi. Știi că acolo găsești șuruburi, saci și ligheane, dincolo ațe, cercei și nasturi, și aia e, îți vezi de negustoreală.   

Cu aere se poartă vitrinele de fashion middle class, din seria Mango – Zara – Bershka – H&M –Terranova. Întîi, se întind ca niște caracatițe: dacă au închiriat un parter, urcă bannerele pînă la etaj, dacă intrarea se face după accesul efectiv în imobil, atunci își deschid o nouă ușă la trotuar ca să te agațe. La unele dintre ele, se montează difuzoare exterioare în care urlă hituri pop, de dimineața pînă seara, în speranța unui antrenament de shopping cu rezultate. Mai degrabă se ajunge la agitație și iritare pentru ghinioniștii care n-au nevoie de genți și rochii, ci doar folosesc perimetrul pentru circulație. În consecință, îi vezi repezindu-se să se ascundă în cea mai apropiată gură de metrou. Rămîne în urmă babilonia tendințelor, construită pe tot soiul de fantasme și afișată pe mesh-uri cît vitrina: corpuri nepămîntești, priviri amețitoare, aluri de cucerire, putere, voluptate, sexualitate. Nu-i de omis contrastul între cenușiul străzii – cu modestia și grijile pietonilor – și strălucirea de pseudocleștar a vitrinei în care nesuferite manechine de plastic pozează în împlinire.

Pe lîngă ferestrele gigant, de mausoleu, se strecoară și cîteva personaje mai mature, să zicem din categoria de lux. Au o atitudine detașată, de tipul for highbrow only și ies în față cu piese statement: un ceas, un stilou, un pantof, un giuvaier. Prețurile sînt afișate discret, dar vizibil, ca să înțelegem de la bun început în ce condiții putem avansa dialogul. La polul opus, deșerticele vitrine sold out arată ca niște vase naufragiate care imploră atenție, cu afișe supradimensionate pe care citești cu roșu doar: „Reduceri! Reduceri! Reduceri!“

Nu aș vrea să închei cu afectare, dar cred că citatul din Feuerbach așezat de Debord în deschiderea capitolului mai sus amintit se potrivește cel mai bine: „Dar, firește, timpul de azi… preferă lucrului existent imaginea, originalului – copia, realității – reprezentarea, esenței – aparența; căci sfîntă pentru el este numai iluzia, profan este însă adevărul.“ (Ludwig Feuerbach, Esența creștinismului, trad. rom. de Petre Drăghici și Radu Stoichiță, Editura Științifică, București, 1961, p. 21)

Ana-Maria Sîrghi este jurnalist freelance și scrie pe site-ul pecurat.ro.

Mai multe