Vio de la butic

Vio de la buticul din staţia de tramvai e un personaj mitic (puneţi dumneavoastră accentele cum vreţi). E jumătate de om călare pe jumătate de litră de vin contrafăcut. Vio e Violeta şi, de şase ani de cînd o cunosc, nu i-am văzut niciodată încălţările. Ca alte surate de-ale ei, există numai de la jumătate în sus, încadrată de pachetele goale de ţigări lipite de geam, decolorate de soare pînă la umbrele pale a ceea ce ar fi trebuit să fie. Chipul bucălat al Violetei fără de vîrstă stă, luminos ca un punct, într-o fotogramă ameţitoare ca o punere în abis: napolitane împrăfate, cornuri încremate, seminţe în pijamale vărgate, gumă de mestecat, prezervative, ouă Kinder şi spirtul Mona. 

Spirtul Mona are o grămadă de admiratori. Nu ştiu cîţi îl mai beau încă, însă ştiu că mulţi au stat ca la vernisaj la buticul lui Vio prima oară cînd l-a adus. Creatorul etichetei pare a fi clasicul împătimit de hîrjoneli sexuale cu uniforme. Infirmiera Mona de pe etichetă te invită la orice altceva, numai la o cinstită dezinfecţie nu. Coleg de vitrină cu Mona e vinul „Crîşmăriţa“. Catalogat în nomenclatoare oficiale a fi „băutură fermentată liniştit“ pare a-i agita definitiv pe vecinii din cartier. Laolaltă cu ceva ce se numeşte „Chef de chef“ şi „Doi cai frumoşi“, matrafoxurile astea formează un batalion letal aliniat ameninţător şi fermentînd liniştit pe partea stîngă în buticul Violetei. Se vînd la pet şi costă un pic mai mult decît un bilet de tramvai. Vio se pricepe la PR. M-a tutuit de la prima întîlnire. E mama, sora, consilierul matrimonial şi ăla financiar al fiecărui client. Învaţă repede ce ţigări fumezi, ce sucuri îţi plac, ce băuturi preferi. Dacă ieşi un pic din ritmul aprovizionării cu care ai obişnuit-o, nu se va sfii să remarce: „Aaa, aţi avut petrecere aseară!“. Sau: „Ai fost în concediu? Ce bine, că io…“ Sau: „Da’ băiatu’ ăla frumos cu care veneai ce mai face?“. Micile iritări o vor lăsa impasibilă, iar amiciţia ei va rămîne nezdruncinată. Spuneam că Vio face PR. Deunăzi, una dintre vecinele mele venerabile (asta o avea vreo trei sute de ani, fumătoare înrăită şi care umblă cu repeziciune în cîteva bastoane) a tîrguit cevaşilea vin de la Vio. Buticăreasa noastră îi strigă cu vioiciune în urechea a bună: „Madam Visarion, păi ce facem, nu vedeţi că scrie acilişea că nu dăm băuturi alcoolice la minori? Dooamnee, aş băga mîna-n foc că n-aveţi decît 60!“. Madam Visarion şi-a îndreptat graţios cocul. Pun pariu că n-ar da-o pe Violeta pe supermarketul din colţ, pentru nimic în lume. 

Vio are şi caiet. Răpciugos, rufos, înflorit pe la margini, e istoria vie a micilor nevoi din cartier, cronicarul conştiincios al zilelor cînd vine pensia şi al zilelor cînd e pe terminate. Se ştie după zi şi lună cînd a poftit nepotul lui „Iacobescu Stanca“ la o napolitană Joe. Criza a cam lovit-o şi pe Vio. Mi-am dat seama cînd, printre exponatele lipite de geam, a apărut şi o notă scrisă mare de mînă: „Numai dăm pe caiet!“. Clar că era în lipsă de lichidităţi şi nu mai putea face aprovizionarea cum se cuvine. N-a ţinut mult însă, şi caietul a reapărut. Nu ştiu cum s-a descurcat, încurcate căile antreprenoriatului! 

Buticul ei e unul dintre prietenii de nădejde ai singuraticelor nopţi bucureştene. Va fi acolo cînd la 1 noaptea rămîi fără ţigări. Va fi acolo cînd, la ore imposibile, vei pofti după ceva dulce. E acolo cînd rămîi fără bere în mijlocul unei petreceri. E acolo cu nişte cafea caldă pentru taximetriştii din colţ. Ea, şaormăria aşezată cîţiva metri mai sus şi numiţii taximetrişti sînt reperele nocturne esenţiale ale unui personaj urban oarecare, destul de tînăr şi care găteşte rar. Mi-am dorit cu ardoare o asemenea Violetă în cele străinătăţuri cînd, pînă să învăţ lecţia prevederii, rămîneam – singuratică bufniţă în crucea nopţii – fără ţigările esenţiale. Chipul ei îmi apărea atunci, jumătate de om pentru totdeauna, o cadră a tuturor nimicurilor între etichetele prăfuite. Vio era acasă.  

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.