Vinarsul, între cultură şi consum
Așa cum clopotele bisericii dau timpului o măsură liturgică, umplîndu-l de rost, făcîndu-l pe om să iasă din rînduiala cotidiană și să intre într-o realitate mai presus de aceea care e supusă simțurilor, așa toți cei care pot auzi glasul clopotelor, în zi și în noapte, se pot împărtăși cu sfințenia aromelor angelice care te proiectează într-o lume de vis, dominată de note senzuale şi pasionante.
Licoarea angelică la început s-a născut din visul unui cavaler. Diavolul și coșmarurile provocate unui cavaler francez din secolul al XVI-lea au adus pe lume o băutură deosebită, care ia naștere printr-o adevărată alchimie nescrisă, taine cunoscute doar de maîtres de chai. Legenda spune că dubla distilare a fost inventată de Chevalier de la Croix Maron, senior de Segonzac. Probabil după mai multe pahare de cognac prost, omul a visat că Diavolul îl băgase într-un cazan pentru a-i fura sufletul. Nobilul a rezistat însă primei fierberi, grație credinței bine ancorate în suflet, așa că Diavolul a trebuit să-l mai treacă o dată prin foc. Cînd s-a trezit, cavalerul s-a gîndit să extragă și el toată esența din „apa vieții“ printr-o a doua distilare.
Cognac în Franța, Divin în Republica Moldova și Vinars în România.
Vinars înseamnă prestanță, maniere alese, mîndrie, naturalețe, blîndețe și empatie. Cît despre ambalarea vinarsului, este evidentă tendința spre lucrări literare, caligrafie admirabilă și, totodată, spre eleganță. Conexiunea dintre cultură și consumul de vin, vinars sau pur și simplu de mîncare a fost mereu una foarte strînsă. Cînd m-am întîlnit pentru întîia oară cu vinarsul Brâncoveanu, știam mai multe despre licoare decît despre domnitorul al cărui nume îl poartă.
La vîrsta de 34 de ani, cînd a fost ales domn, Constantin Brâcoveanu era un tînăr plin de prestanță, cu maniere alese, mîndru, totdeauna plăcîndu-i a fi urmat de o escortă de 30-40 de nobili, dar avînd un caracter natural, blînd, foarte plăcut tuturor. Constantin avusese parte de o „creștere îngrijită“ în urma căreia a deprins o caligrafie admirabilă. Avea aplecare „pentru citire, tendința de a îndemna spre lucrări literare, gust pentru lucrările istorice, același simț pentru artă ca unchiul său, stolnicul Cantacuzino. La aproape 40 de ani era deja „stăpîn pe o avere mare“, dar și „frumos, isteț, împodobit cu învățătură și versat în afacerile țării“.
Prin secolul al XVII-lea se constată o îmbogățire și o diversificare a alimentației. Pe vremea cînd Brâncoveanu se năștea, Vasile Lupu „bea un pocal de bere, căci aceasta era rece“, după mai multe pahare cu vin. Boierii erau deprinși „să bea bine, iar vinurile lor se împacă bine cu somnul, fără să îngreuneze capul“. La ospețele domnești ale Brâncoveanului se beau „cele mai fine lichioruri pe care le producea Europa“, după mărturia lui Maria Del Chiaro, secretarul personal. La un astfel de ospăț, domnul și boierii beau în sănătatea unora și-a altora, stînd cu toții în picioare. În privința alimentației, cea mai preferată pîine era o „pîine albă, franzela“, iar cît era caldă era mîncată cu unt. Pe vremea Brâncoveanului era foarte gustată și o mămăligă făcută din mei „foarte bun, negreșit după gustul lor, dar pentru mulți este de negustat“.
Ospețele boierești și domnești durau foarte mult. Puteau începe după-amiaza și durau pînă în zorii zilei. La ospețe doar oaspeții erau serviți în talere de argint, ceilalți mîncînd din talere de cositor. În Valahia, pînă la Șerban Cantacuzino, nu se folosise în mod curent la masă vesela de argint. În vremea lui Brâncoveanu se introduc noi specialități culinare, și anume obiceiul de a mînca broaște și melci. Se mîncau cu multă plăcere, mai ales în post. Ca desert, foarte apreciați erau cozonacii făcuți cu făină, lapte, zahăr și gălbenușuri de ou. Este epoca pregătirilor culinare în manieră germană, franceză și italiană. Și Brâncoveanu s-a folosit de servitori străini care să-i pregătească fastuoasele ospețe. Apoi, cafeaua și fumatul încheiau orice masă domnească.
Imaginea aulică a domnitorului cu accente imperiale și cu invocarea unor continuități ideale, dar oarecum metaforice cu Bizanțul este reflectată de personalitatea vinarsului Brâncoveanu, de un caracter puternic, dar rafinat, ale cărui calități remarcabile pot fi lăudate și de către neinițiați. Finețea și eleganța buchetului, îmbinate cu gustul catifelat și profund, se bucură de o îndelungată prezență în mintea noastră. O licoare în care sînt decantate o multitudine de influențe orientale, balcanice, occidentale și autohtone, vinarsul Brâncoveanu reușește să ne convingă de capacitatea noastră de a revigora tradiția moștenită în urmă cu trei secole.
Marinela Vasilica Ardelean este profesor la Italian Chef Academy.