Victimele utopiilor (de la Lebensreform la Altermondialism)

16 februarie 2022   Societate

Citind ceea ce credeam a fi un articolaș oarecare din Daily Mail, m-am trezit alunecînd, nu precum Alice, „down the Rabitt Hole”, ci mai degrabă printr-un soi de gaură de vierme care a suprapus atît diferite crezuri, dispersate în timp și spațiu, ale utopiilor creării unei societăți mai bune, cît și victimele lor.

Articolul cu pricina, un interviu-portret, îl are ca protagonist pe Mark Boyle – autorul unui best-seller de acum cîțiva ani, The Moneyless Man: A Year of Freeconomic Living, o carte în care irlandezul vorbește despre experiența sa de a trăi, un an, fără bani.

La scurt timp după publicarea acestei cărți, fanii n-au întîrziat să apară – cum să nu admiri, mai ales în zilele noastre, pe cineva care se opune unui sistem materialist? Un om care denunță consumerismul, alegînd să-și trăiască viața în natură, fără bani, este un exemplu pentru toți cei dezamăgiți de societatea capitalistă. Așa că, din ce în ce mai încurajat de toți adepții utopiilor urbane (cei care tînjesc în mod teoretic după reîntoarcerea în natură), Boyle și-a continuat drumul idilic, construit, după cum afirmă, din dezamăgirile pricinuite de societatea contemporană. Și-a făcut vasectomie, convins fiind că nu vrea să aducă un copil într-o lume „atît de rea” (deși, afirmă cu regret, decizia l-a făcut să piardă mai multe „iubiri”), a devenit vegan, pentru a salva planeta, dar a renunțat cînd și-a dat seama că, de fapt, produsele vegane sînt doar o fațadă pentru „consumerism” și, de cîțiva ani, a ales să trăiască fără tehnologie – nu are telefon, Internet, apă curentă sau încălzire centrală. Cărțile despre utopii și le scrie de mînă.

Citind mai multe despre „idilicul” personaj, am început însă să întrezăresc „fisurile”.

Prima sa carte, cea în care propovăduiește traiul fără bani, a fost un best-seller – însă banii încasați din vînzări nu s-au dus, cum m-aș fi așteptat de la un pustnic, înspre donații, ci Boyle i-a folosit ca să-și cumpere un teren, idilic, în natură, unde și-a și construit o cabană, idilică și ea. Mai apoi, cu cît ideile îi erau mai vehiculate și cîștiga din ce în ce mai mulți adepți, a construit, în 2016, și un hostel – „The Happy Pig”, un „refugiu” pentru cei dornici să se retragă din societatea „sufocantă” și să descopere viața simplă și conexiunea cu natura. Hostel-ul respectiv oferea gratuit vizitatorilor atît  găzduire, mîncare și băutură, cît și workshop-uri (cred, cu teme ecologiste) – însă finanțarea tuturor acestor gratuități venea, de fapt, dintr-o platformă înființată special, pentru a capta donații.

Bineînțeles, nimic ilegal, însă suficient ca să-mi ridice un semn de întrebare: ce se întîmplă, de fapt, dacă încercăm să transformăm o utopie în realitate?

Lebensreform

Utopiile „verzi”, care idealizează natura contestînd progresul, dorind „revenirea la glie”, disprețuind banii și sistemele capitaliste, acele utopii care azi ne survolează prezentul cu rețete radicale pentru a deveni o societate mai bună, nu sînt nici noi și nici originale.

Bunăoară, spre sfîrșitul secolului al XIX-lea, în Imperiul German au luat naștere o serie de mișcări sociale numite generic Lebensreform. Adepții, care aparțineau clasei mic-burgheze, criticau consumerismul și industrializarea, văzute ca instrumente malefice folosite de politicieni pentru a îndepărta omul de natură. Drept care propovăduiau cu o fervoare aproape religioasă ecologia, reîntoarcerea la natură și trăitul sănătos – prin diete vegetariene, renunțarea la alcool și tutun, prin practicarea sportului și, în special, a exercițiilor yoga.

Chiar dacă nu exista o organizație-umbrelă, de sine stătătoare, mișcarea s-a răspîndit rapid, cîștigînd o mare popularitate, fiind susținută și propagată de sute de grupări și asociații prezente atît pe întregul teritoriu german, cît și în Elveția și în Austria. Unul dintre principiile de bază ale Lebensreform era „puterea exemplului”, căci, susțineau adepții, schimbarea societății poate fi făcută doar de la firul ierbii, nu printr-o politică venită de sus. De pricina asta, Lebensreform, care nu avea o culoare politică declarată, a fost privită, inițial, de către partidul socialist ca un simplu moft de mic-burghezi.

Pentru a se detașa de această etichetă, tinerii germani s-au grupat într-o altă mișcare, Wandervogel, născută de fapt din ideile Lebensreform. Apărută în 1896, mișcarea tinerilor urma aproape identic conceptele părinților întru reforma vieții: protestul contra industrializării și consumerismului, dorința de a face sport și de a-și cultiva sănătatea, precum și promovarea reîntoarcerii în natură (de altfel, din lungile lor excursii și tabere prin păduri a luat naștere conceptul de hostel). Totuși, mișcarea tinerilor a adăugat un element nou: redescoperirea valorilor naționale. Tinerii adepți ai Wandervogel începuseră să idealizeze imaginea țăranului, redescopereau cîntecele tradiționale, prețuind emoția în detrimentul rațiunii.

Mișcările, ca atare, au fost interzise de naziști, în 1933, însă asta nu a însemnat că ideile lor, deja pătrunse în mentalul colectiv, nu aveau să fie rapid însușite și propagate de noua clasa politică. „Blut und Boden” („Sînge și pămînt“), celebrul slogan al ideologiei național-socialiste, și-a tras de altfel seva din mișcările Lebensreform și Wandervogel, însă de data aceasta „reforma vieții”, așa cum o propovăduiau naziștii, adăuga, pe lîngă cultul sănătății și reîntoarcerea la glie, un puternic naționalism și ideea de rasă superioară. Sloganul era adesea folosit de Richard Walther Darré, ministru al Agriculturii, în discursurile sale în care predica „romantismul agrar” – idealizarea modului de viață rural în detrimentul celui urban și prețuirea țărănimii ca fiind o clasă aleasă, care urma să restabilească „rasa pură”.

Altermondialismul

Revenind în prezent, o mișcare socială cu iz de utopie care mi-a atras atenția este altermondialismul sau alterglobalismul. O mișcare destul de ambiguă, versatilă, care, printr-o capacitate enormă de disimulare, a reușit să se infiltreze discret în mai toate ariile sociale.

Particula „alter” din denumire este importantă căci, susțin adepții, ei sînt diferiți de antiglobaliști, fiind pro-globalizare și pro-capitalism, dar, spun ei, într-un alt fel, unul mai „uman”. Definindu-se ca o mișcare socială de „emancipare”, care luptă nu contra globalizării economice, ci a „efectelor negative” ale acesteia, mișcarea a pornit inițial cu proteste care cereau abolirea datoriilor țărilor sărace, învinovățind un șir de instituții internaționale care întrețin acel capitalism inuman, organizînd mobilizări globale de protestatari împotriva G7 și G20, FMI, a Băncii Mondiale sau a Organizației Mondiale a Comerțului (cam ce fac și antiglobaliștii).

Primele proteste revendicate ideologic de altermondialiști au avut loc prin anii ʼ90, cea mai mediatizată fiind demonstrația din 1999, din Seattle – chiar dacă mișcarea ca atare încă nu exista. Nucleul ei însă se formase în mișcarea zapatistă mexicană, antiglobaliști și antipolitica neoliberală, iar fondatorii de drept sînt Oded Grajew (fondator al Asociației de Afaceri din Brazilia pentru Cetățenie) și Chico Whitaker (pe atunci, membru al Comisiei Braziliene pentru Justiție și Pace). Cei doi au venit cu ideea „instituționalizării” mișcării, prin crearea Forumului Social Mondial la care urma să fie invitați membri ai organizațiilor neguvernamentale din întreaga lume. Inițiativa a fost finanțată, pe de o parte, de către rețele transnaționale de activiști, precum ATTAC (Asociaţia pentru Impozitarea Tranzacţiilor Financiare şi Ajutoare pentru Cetăţeni), iar pe de alta, de sectorul politic, prin guvernul municipal din Porto Alegre și guvernul de stat din Rio Grande do Sul (controlate de Partidul Muncitorilor din Brazilia).

Organizat ca replică la Forumul Economic Mondial de la Davos, prima ediție a Forumului Social Mondial a avut loc în 2001, cînd altermondialiștii s-au întîlnit pentru prima oară și și-au creat și sloganul: „O altă lume, una mai bună”. În același an, la Geneva, au avut loc cele mai violente proteste la summit-ul G8, un manifestant fiind împuşcat mortal în timpul ciocnirilor de stradă.

Pornind de la injustițiile economice și blamînd politica neoliberală, azi altermondialiștii militează cam pentru orice cu potențial de nedreptate – de la protejarea drepturile țăranilor, ale femeilor, egalitatea de șanse sau îndepărtarea și demascarea injustițiilor rasiale pînă la decolonizare și protecția mediului – mulți altermondialiști blamînd consumerismul pentru distrugerea resurselor naturale ale planetei și pentru încălzirea globală. Și o fac, oarecum, din umbră, prin rețeaua de organizații care aderă la ideologia lor, le împărtășesc ideile și le dau mai departe, gata rumegate, unor oameni însetați după „o altă lume, una mai bună”.

O promisiune greu de realizat, imposibil prin acte radicale, care uneori, cînd e crezută, dar nu și cercetată, riscă să te mutileze și să te transforme în victima unei utopii.

Mai multe