Viaţa-n poze

Pe vremuri, cînd eram mică, fotografia era o chestiune de durată. Oamenii făceau eforturi pentru poze, se aranjau, se grupau, îşi alegeau locul şi veşmintele. Chiar statul la poze era un eveniment.

Rezultatul întregului aranjament regizat nu era imediat vizibil. Îl aşteptai, cu sufletul la gură, să vezi dacă ai ieşit... memorabil. Îl comentai, îl înrămai şi-l puneai pe perete sau lîngă cămin (dacă aveai vreunul).

Astăzi, pozele digitale, cu telefonul sau cu ce-o fi, se fac imediat. Îţi iese ceva-n cale, îţi atrage atenţia sau ochiul, pac! – i-ai şi făcut o poză. Unul din infinitele (!) instantanee ce se adună în memoria telefonului tău, a computerului tău...

Pentru respectivele instantanee, rareori cineva se pregăteşte. Contează momentul pe care vrei să-l prinzi, starea – cît de tranzitorie. Dacă-l scapi, simţi că e păcat. Ai ratat.

De ce ţii să surprinzi tot soiul de asemenea clipe? Facebook-ul are, cu siguranţă, ceva de-a face cu asta. E vorba de un soi de exhibiţionism, de o laudă de sine de multe ori benignă: nu eşti pe Facebook, nu exişti, ar spune unii. Tocmai de aceea, trebuie să cauţi, în viaţa ta şi în jurul tău, imagini şi ipostaze care, postate, ar spune ceva despre tine.

Dar nu orice: ceva interesant şi inedit despre tine. Profilul tău de pe Facebook e imaginea ta publică într-un cerc nu chiar al prietenilor, ci mai curînd al cunoştinţelor. Acestea trebuie să vadă nu ceea ce vor, ci ce le propui tu: în orice caz, o fiinţă care nu e banală, care se ridică la înălţimea aşteptărilor (ale cui, de fapt?) şi ale standardelor (cine le stabileşte?). Care să facă faţă concurenţei de pe acelaşi Facebook: trebuie să ai ce posta...

Chiar dacă viaţa ta e, în realitate, complet statică şi banală, şi tu eşti, în esenţă, un biet şoricel, pe wall-ul tău trebuie să pari leu. Eşti în casă, ai ceva plante mai acătării, nişte frunze uscate, etc.? Repede, o poză poetică. Ai o cană mai haioasă, cu nu ştiu ce inscripţie, sau ai gătit o prăjitură mai acătării? Hop pe Facebook. E dezordine în casă, cu lucruri aruncate brambura, dar care ţie-ţi par într-o lumină... Hai şi cu asta pe acelaşi fb. Mîţa ta s-a culcuşit pe tastatura computerului sau s-a băgat graţios în vreun sertar? Surprinde-o urgent.

Asta ca să nu mai vorbim de aniversări şi evenimente chiar existente, pe care nu trebuie să scapi ocazia să le fotografiezi. Uneori, am constatat, văzînd atîţia oameni cu mobile şi camere pentru tot ce mişcă pe lumea asta, că a ajuns să conteze mai mult imortalizarea lui, instantaneee (aproape), decît evenimentul însuşi. Oamenii sînt atît de interesaţi să nu rateze împărtăşirea şi „eternitatea“ (odată ce va fi postat pe Interent...) întîmplării, decît întîmplarea însăşi. Sînt prea ocupaţi cu „imortalizarea“ ei, ca să mai aibă timp să o mai trăiască.

Sau, poate, tocmai astfel, cu camera sau mobilul veşnic în mînă şi la îndemînă, emoţiile şi imperfecţiunile întîlnirilor şi celebrărilor sînt mai uşor de dus. Nu eşti eroul lor, eşti pozarul lor: de pe o poziţie indirectă, indiferent ce s-ar întîmpla, nu te poate atinge esenţial. Nu te poate spulbera în plin.

Nu toate fotografiile făcute în viaţa de zi cu zi sînt puse pe Facebook ori trimise pe mail cuiva. E suficient că tu, veşnic posesor al aparatelor în cauză, ai mereu în minte posibilitatea asta: orice trăieşti poţi expune. Numai să fie destul de... „interesant“.

Rezultatul nu mai e înrămat, nici aşteptat. Nici atît de unic. Are mai curînd valoare în multiplicitate, în succesiune. Pe lîngă partea de exhibiţionism, nu tocmai plăcută sau morală, ar mai putea fi ceva: pozele astea sînt şi oglinzi ale tale şi ale vieţii tale. Uneori, văzîndu-le, poţi să mai tragi nişte concluzii în ce te priveşte. Pot avea şi un rol... introspectiv, să-i zicem.

Cert e că tehnologia ne-a schimbat viaţa, loc comun sau nu. Ne sîntem mereu şi spectatori, obiectivi sau mai puţin. Ne putem „ridica deasupra“ situaţiilor şi ne putem juca cu ele. Cred, totuşi, că există o limită. Cînd e vorba, însă, de cele cu adevărat grave, sau importante, cred că lucrurile, în esenţă, rămîn aceleaşi ca... în vremurile vechi şi întotdeauna.