Viața-n filmele de Crăciun

În fiecare an reîncepe, din noiembrie, Crăciunul avant la lettre. Cel puțin pe anumite canale de televiziune pentru doamne și domnișoare se transmit, non-stop, filme pentru femei. Un soi de Disney pentru adulții de sex feminin.

Filmele au, în general, drept personaj principal o tînără (căci nu știu altfel cum să-i spun) de vreo 30, mai rar 40 de ani, care trăiește singură într-un oraș mare și e fericita posesoare a unei cariere de succes. Respectiva tînără, îndeobște prezentabilă (cu cîteva excepții), locuiește singură și muncește de dimineață pînă seara, fiind, desigur, o workaholică. Lucrează, de obicei, într-o companie măcar națională și ocupă o poziție care implică responsabilitate.

Nu e cel mai sus în departamentul ei, e în general cam a doua, a treia în ierarhie, dar are ambiții mari: ar vrea să ajungă cea dintîi, însă întotdeauna mai are cîte un concurent. Ori o altă angajată antipatică și intrigantă, ori un bărbat care nu face parte din categoria adevăraților eroi de Crăciun, nu e cavaler și nu știe cum să se poarte cu femeile.

Ca să acceadă în postul dorit, respectiva eroină trebuie, de obicei, să facă un drum inițiatic, într-un loc îndepărtat și mai puțin civilizat. In the middle of nowhere... Cum nimic în viața asta, dar mai ales în filmele de Crăciun, nu-i întîmplător, de obicei locul ales e orașul de baștină al eroinei. În rare situații e vreun orășel din Alaska.

Totul e să fie un loc departe de civilizație, departe de ororile capitalismului sălbatic. Acolo n-ai să vezi multinaționale poluante, ci doar micile afaceri locale, care dau de lucru localnicilor și sînt environmentally friendly. De obicei sînt miniîntreprinderi care produc ceva legat de Crăciun, fie prăjituri, fie gemuri, fie ornamente, fie e vorba de o pepinieră de brazi... Toate sînt variațiuni ale atelierului lui Moș Crăciun.

Partea frumoasă abia aici apare. Cînd eroina, clara întrupare a unui Scrooge feminin, ajunge acolo, ea face cunoștință cu antreprenorul local. Acesta e mai întîi o posibilă variantă de Adonis – am constatat că-n cele mai recente producții de Crăciun personajele masculine le-ntrec, la nuri, pe cele feminine. Eroii sînt chiar frumoși, de multe ori, așa cum erau eroinele din filmele copilăriei și adolescenței mele. În timp ce eroinele au ceva, un farmec al lor, dar nu frumusețea Ilenei Cosînzene din basme.

Clar, percepția s-a schimbat, și nu numai cea referitoare la înfățișare. În mai vechile producții, e știut că femeile erau cele care rămîneau „la vatră“, ca să nu zic „la cratiță“, în timp ce bărbații se zburătăceau prin lume. Acum, e exact pe dos. Frumoșii musculoși rămîn în orășelul părinților, a căror afacere o preiau de cele mai multe ori. Despre personajele masculine aflăm, de cele mai multe ori, că au avut și ele o slujbă la oraș pe care au părăsit-o – nu pentru că n-ar fi avut succes, ci pentru că nu le-a plăcut atmosfera.

Întorși acasă, ajung să facă mai multe lucruri deodată. De pildă, unul dintre ei e și avocat, și meșter de sănii. Dacă una dintre meserii e mai convențională, cealaltă trebuie să fie artizanală. De altfel, asta e și ceea ce-i unește pe cei doi protagoniști: și eroina are aptitudini artistice, dar cariera fulminantă în alte domenii, precum vînzările etc., a făcut-o să și le neglijeze sau să le transforme doar într-un hobby.

Întoarcerea în orășelul natal și re-cunoașterea Făt-Frumosului (care de cele mai multe ori e iubitul din liceu) o fac să-i revină aptitudinile artistice. Cresc în ea ca prin farmec un impuls și-o energie creativă cărora nimic nu le stă în cale. Cauzele sînt evidente și cele mai idilice și pe primele două locuri ale plăcerilor din lumea asta: iubirea și Crăciunul, în ce ordine vreți.

Crăciunul e un fel de plan secundar al poveștii de iubire (sau viceversa). Orășelul în care ajung are de fiecare dată un nume de sezon, de genul Chestnut Hill sau Pleasant Valley, și e decorat într‑un fel pe care noi l-am putea numi kitsch (dar n-o facem ca să nu stricăm magia Crăciunului). De asemenea, e invariabil gazda unui tîrg de Crăciun, a unui concurs de căsuțe de turtă dulce, a unui concert de colinde sau locul unei pensiuni ori al unei cafenele unde se bea, inevitabil, ciocolată caldă.

Atmosfera asta la gura sobei îmblînzește ambițiile eroinei și-i extrage din adîncuri sevele îngropate de femeie și creatoare. Ajungem în punctul culminant: acela al opțiunii, al alegerii „de viață“. Căci ea nu rămîne în orășelul idilic așa, deodată, Mai întîi i se oferă o slujbă importantă sau o căsnicie asemenea în orașul cel mare, leagăn al pierzaniei. Cu înțelepciunea recent dobîndită, o refuză pe aceasta și rămîne în orășelul visurilor ei, cu bărbatul visurilor ei, în slujba visurilor ei.

Nu am văzut film de Crăciun fără happy-end. Pînă la urmă, ăsta e rostul lor: așa cum ziceam, Disney pentru publicul feminin. Pentru aproximativ o lună pe an, totul pare ușor ca un fulg de nea prelins fix în vîrful bradului de Crăciun.