Viața la țară
Să știți că degeaba am rîs de fetele alea care se emoționează în fața tarabelor cu ardei grași prin piețe. Eu m-am dus direct la sursă, undeva la țară, și mi s-a umplut inima de bucurie în fața șirurilor de roșii și a vinetelor grase care atîrnau greu, pînă în pămînt. Asta la început. Pînă am pus mîna să fac treabă. Dragi hipsteri și locuitori ai betoanelor, acesta e un autodenunț.
Am fost un proto-hipster. Adică genul de orășean care suferea pentru că nu avea un „la țară“ așa cum aveau mai toți copiii de la bloc, acolo la mine, în Berceni, cartier ne-mitic, amestecat proletar, care n-a dat nici un curent hip-hop și nici o gașcă mai acătării pentru că după blocuri nu erau ei care te fac pe tine, ci tot soiul de moși și babe uitați pe bănci și rufe indecente întinse la uscat.
Așa. De atunci, probabil, am rămas cu o visare și o tînjeală după curți, grădini, roade și găini. Peste stratul ăsta fertil s-a așezat, desigur, și nevoia acută de a fugi puțin dintre betoanele arse ale Bucureștiului, de problemele de la muncă și de uruitul continuu al instalațiilor industriale de aer condiționat ale clădirii de alături.
Am fugit deunăzi, o zi, la „țara“ unor prieteni. Un sat ca toate satele de cîmpie din sud, case cu acoperișuri țuguiate de țiglă și curți pline de flori. Drumuri mai mult sau mai puțin desfundate, populație muncitoare și populație bețivă cronic, băieței și fete fără perspective, crîșma cu manele sîmbătă seara și căței de curte mici, cu o mutație genetică anume care nu-i lasă să crească mai mult ca un șoricar. (Ochii lor cafenii pot înmuia o inimă de piatră.)
O oră și un pic de cules roșii și alte roade în plin soare m-a așezat definitiv la locul meu și mi-a fărîmat în cioburi mici visul comun de a mă retrage la țară, unde să cresc cîteva găini și legume bio.
Legumele nestropite se mănează repede. Straturile de roșii sînt destul de apropiate între ele, iar cînd te bagi la cules trebuie să fii cu băgare de seamă să nu te împiedici de diverși araci, de plasele întinse împotriva graurilor și să nu-ți intre în ochi frunze tăioase de porumbi plantați ici și colo. Roșiile se culeg cu băgare de seamă. Nu tragi ca bezmeticul de ele pentru că rupi, odată cu roșia coaptă, ditamai ramura pe care atîrnă altele verzi și se alege praful de ele. Pămîntul uscat dintre brazde se lipește imediat de picioarele transpirate, intră sub unghii și trage cu sete toată umezeala din piele. De aici călcîiele crăpate și mîinile ca glaspapirul ale celor care asta fac toată ziua. Stai cocoșat la cules și tragi după tine o găleată sau o lădiță care devine din ce în ce mai grea pe măsură ce se umple și pe măsură ce soarele de sus arde din ce în ce mai tare. Plantele nu sînt prietenoase, te poți trezi cu urticarie din cauza vreunei buruieni sau poate că ai alergie la frunzele imense, păroase ale dovlecilor plăcintari. Vînăta, dacă e aproximativ vînătă, nu înseamnă că e coaptă. Mai bine întrebi înainte de a nenoroci recolta omului.
Grădina mișună de diverse insecte. La prima plasă de păianjen luată în plină față, poate că ai dat ca apucatul din mîini, plasa e lipicioasă, pe gît simți cum se tîrăște o vietate, pari un om complet nebun printre ardeii ăia grași, îți dai palme peste față și te freci la ochi, ți s-a încurcat în gene năclăiala mătăsoasă. La a doua, a treia, a patra, ești OK, te-ai obișnuit.
Nu recunoști pătrunjelul în mediul lui natural și-l calci cu nonșalanță. L-ai văzut doar în snopuri la magazin. La țară sînt trei catralioane patru sute de mii de muște. Intră în ochi, în gură, în pahare, în mîncare, în casă, roiesc în WC-ul din curte. Orice gest pe care îl faci acasă la tine inconștient – dai drumul la apă, aprinzi aragazul – are aici o muncă triplă în spate. Viața la țară e o continuă bătălie cu natura care încearcă să-ți intre în casă.
Viața la țară mai are nopțile cu un cer imens, catifelat, pe care ai văzut Carul Mare aproape răsturnat pe tine, are milioane de greieri, țipete ascuțite de lilieci ascunși în pod și cățeii mici care dorm pe picioarele tale uscate. Mai are păianjeni cît pumnul în plase prinse prin toate colțurile. Dacă intrați pe vreo ușă, intrați pe mijloc. E alegerea dumneavoastră.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.