Viaţă dezmembrată
O prietenă a pus deunăzi pe Facebook o fotografie care m-a întors pe dos. Cineva aruncase la gunoi o grămadă de fotografii vechi care zăceau împăștiate pe un asfalt pe care-l vedeam pătat și murdar și pe care-l bănuiam puturos, mirosind acru. Era acolo, răsturnată, istoria mai multor generații. Fotografii alb-negru, din cele cu marginile zimțate, arătau un cuplu în ziua cununiei civile – el și ea în picioare, ea cu o fustă scurtă de ani ’60, cu flori în brațe și cu genunchii rotunzi, frumoși, la vedere. Mai ghiceam în imaginile răscolite și ceva mese în familie, un copil – o fetiță – într-o rochie albă pînă la genunchi, cu un pampon imens în păr, într-o imagine ce părea a fi din anii ’40, un grup la munte, două fete pe o balustradă și un copil în fundul gol în poza tradițională de pe un recamier demodat. Alături, ieșită pe trei sferturi dintr-o pungă neagră, era o sticlă de bere, mai încolo un soi de cană cu Bugs Bunny imprimat pe ea, iar treimea gunoistică era întregită, în colțul din dreapta, sus, de o coajă de vînătă sau poate chiar o vînătă întreagă scofîlcită.
În spațiul trasat de treimea asta derizorie zăcea viața unui om. Nu știu cum și de ce or fi ajuns fotografiile acolo, răsturnate patetic în mizerii gospodărești. Și-o fi imaginat femeia cu genunchii frumoși prinsă în fotografie în, poate, cea mai fericită zi a ei că va ajunge într-o zi să zacă în zemuri de vinete stricate? Dar mesenii care stau între sticlele de borviz și rîd veseli spre fotograf, într-o oarecare seară de vară, s-or fi gîndit vreodată că imaginea lor, prinsă în acea secundă de mulțumire, va ajunge în ghena de gunoi dintr-un oarecare cartier bucureștean?
Poate că murise cineva singur, iar un nepot îndepărtat a curățat repede apartamentul după acel bătrîn sau bătrînă. Ce să alegi de acolo? Mobile delabrate de acum 40 de ani? Haine străvechi? Fotografii în care nu recunoști pe nimeni? Iei un sac mare și mături cu mîna, dintr-odată, toată colecția tristă de fotografii, bibelouri și milieuri de pe servanta cu luciul obosit care ocupă jumate de cameră. Desfaci dulapurile și arunci de-a valma haine și capoate înflorate de diftină, imemoriale blănuri ciuruite de molii pe umerii cărora mai adastă drept guler o coadă și-un cap de nevăstuică sau de vulpe cu ochi lucioși de plastic. Arunci plăpumile vechi și grele de lînă, reci la îndoituri în ciuda fierbințelii de afară, mirosind a naftalină pietrificată. Arunci pantofi stîlciați, sandale de om bătrîn, un cărucior de piață ecosez. Arunci un televizor din cele vechi care strîngea praf în debara, arunci cîrpe, vase ciobite, truse improvizate de scule din care ies degetele disperate ale unor cîlți. Arunci lustra cu trei lalele din tavan, arunci aragazul vechi, arunci cărțile, revistele Cinema de acum 50 de ani. Și arunci fotografiile.
Din toate celelalte își mai face un rost vreun sărman. Totul se va refolosi cumva. Numai de fotografii nu are nevoie nimeni. Ce naiba să facă lumea cu amintirile tale? Cu imaginea ta de la ziua tantei Roza, cînd mîncasei salată de boeuf și băusei suc din paharele bune de cristal roșu? Ce rămîne pe urma unei vieți comune, nespectaculoase, ca a celor mai mulți dintre noi? Mulți or fi avut parte de copii sensibili, care s-au gîndit să salveze din derizoriu memoria propriei familii. Or fi cules toate fotografiile și le-or fi pus bine în casa lor, plină oricum de viața lor. Iarăși, mulți n-au făcut asta și au măturat nemilos toată istoria la gunoi.
Puțin îmi pasă ce se va întîmpla cu trupul meu mort. Va putrezi într-un tîrziu. Dacă ficatul meu o mai fi bun, corneea așijderea, inima, rinichii, să le ia cine are nevoie. Dar îmi pasă pînă la lacrimi de ce s-o întîmpla cu fotografiile mele. Alea digitale or să plutească cu anii după moartea mea, halucinant, pe net, în cine știe ce scobituri și turbioane de biți și buzunare laterale de site-uri, în nori paradoxali, alea de hîrtie, însă, vor fi distruse. Le voi distruge cu grijă ca să nu zac la gunoi, între coji de pepene, rîzînd în soare, la sfîrșitul clasei a patra, cu o coroniță de flori pusă strîmb pe creștet, într-un alt secol al unei alte lumi.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.