Viață de părinte

14 aprilie 2011   Societate

Zi de zi, de la lucruri mărunte – tabieturi, iritări, dorinţe, frustrări, vicii minore – şi pînă la principii clădite în ani lungi de formare, toate sînt supuse schimbărilor pe care le implică traiul alături de un copil. De copilul tău.  

Ce nu mai faci, sau nu-ţi mai vine să faci, sau faci altfel, cînd devii părinte?  

Nu mai arunci hîrtii pe stradă, fie şi numai atunci cînd cel mic îţi povesteşte ce a învăţat la ora de educaţie civică.  

Te enervează mai rar vecina de la trei care nu reuşeşte să-şi adune la masă, din spatele blocului, cei trei copii neastîmpăraţi.  

Înjuri mai puţin şi ai grijă ca minciunile pe care le spui şefului la telefon să nu fie auzite de minorii aflaţi în grija ta.  

Ai o bază de date serioasă cu scuze, motive pentru care prietenii nu te mai pot vizita în miez de noapte şi nu-şi mai pot trata depresiile pe umărul tău ocupat acum de altcineva mai mic şi mai important. 

Spui apăsat, aşa cum n-ai făcut-o toată copilăria şi adolescenţa ta, „mulţumesc, bună ziua, vă rog“, ca să-i formezi deprinderi sănătoase celui mic. 

Îţi rogi prietenii care ţi-au mai rămas, după ce au ascultat aventurile tale cu pempărşi, vaccinuri, hrană sănătoasă, regurgitare şi digestie la trei luni, să nu-ţi mai aducă, aşa cum o făceau odinioară, ciocolată şi sucuri acidulate.  

Traversezi strada pe la trecerea de pietoni, numai pe verde, fiindcă şcolarul tău tocmai a învăţat culorile semaforului. 

Descoperi că o simplă interdicţie sau o pedeapsă nu sînt suficiente atunci cînd copilul tău şi-a pus în cap să descopere cum funcţionează aragazul.  

Te indignează reclamele la bere şi la mezeluri. 

La scenele erotice difuzate înainte de zece seara te apucă brusc setea şi grija pentru temele de a doua zi ale celui mic. 

Devii expert în descifrarea etichetelor de pe produsele alimentare. 

Idealurile şi visurile omenirii ţi se par un fleac pe lîngă scopul de a învăţa un copil de trei ani să se spele pe dinţi şi pe mîini înainte şi după fiecare masă. 

Descoperi că morcovii şi pătrunjelul, pe care ani la rînd i-ai lăsat să atîrne pe marginea farfuriei, nu sînt chiar de neînghiţit. 

Asculţi toate sfaturile nutriţioniştilor şi mănînci pe furiş la fast-food. 

Ascunzi pozele din adolescenţă în care tu fumezi. Sau în care te săruţi cu altcineva decît mama/tatăl copilului tău.  

Eviţi să-i stîrneşti mamei tale pofta de a povesti, în faţa copilului, amintiri din copilăria ta.  

Ştii pe de rost sau cercetezi statistici, documentare, referate, concluzii despre copii, adolescenţi, despre relaţia părinţi-copii, dragostea la opt ani, şcoala la pubertate, droguri, sex şi agresivitate. 

Îţi laşi urechile chinuite de ritmuri imposibile, asurzitoare, iar Sinatra şi ABBA mai asculţi doar de ziua ta.  

Ştii exact care este data la care vei renunţa la tabieturile sau la viciille tale: vei putea să citeşti ziarul în baie doar cît cel mic va purta pempărşi, vei fi stăpîn pe telecomandă doar pînă cînd copilul tău va zîmbi prima oară în faţa unui personaj de desene animate, vei spune bancuri deocheate doar pînă cînd copilul tău va intra la grădiniţă, vei călca pe iarba din parcuri doar cît vei plimba căruciorul, vei mai citi tabloide doar pînă la primul abecedar apărut în casa ta, vei mai putea fuma fără să te simţi vinovat atîta timp cît nu va trebui să îi explici celui mic ce rău face tutunul.  

Devii, în sfîrşit, copilul pe care şi l-au dorit atîta amar de vreme părinţii tăi: nu mai mănînci în pat, citeşti – ca să-l ajuţi la teme pe cel mic – numai Rebreanu şi Sadoveanu, vizitezi muzee, ocoleşti cluburile şi deschizi televizorul numai pe Discovery şi National Geographic. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Mai multe