„Vedea-v-aș pe toți din grupul ăsta castrați!” - despre ură, pe Facebook și aiurea

Fac parte din peste 50 de grupuri pe Facebook, m-am înscris de bunăvoie și nesilită de nimeni, de altfel de ceva timp nici nu mai ai cum să ajungi în grupuri împotriva voinței tale cum era la început, nu te mai adaugă nimeni la întîmplare ca să te pomenești peste noapte în grupul horticultorilor sau în grupul iubitorilor de frumos. Grupurile mele sînt mai puțin unele profesionale, deși astea pot fi utile la ceva, sînt în general grupuri de loisir, de frecat menta, uneori îmi dau seama că pierd mai mult timp cu ele decît cu Facebook-ul propriu-zis care oricum e un mare mîncător de timp. Nu sînt grupuri politice și nici cetățenești, în afară de un grup al locuitorilor sectorului 2 de unde teoretic ar trebui să aflu ce se mai întîmplă în sector, însă nu se întîmplă nimic demn de luat în seamă, gunoaiele tot acolo sînt. Am început să mă feresc și de grupurile de cititori sau de cinefili care, la o adică, m-ar putea interesa, pentru că în cele mai multe cazuri i-am găsit aici tot pe „iubitorii de frumos” care mai postează cîte o floare, cîte o poezie sau pe cîte unii care cer cu obstinație recomandări de genul: „Recomanda-țimi și mie un film bun!” sau „O comedie care să mă facă să rîd?”. În general, în grupuri, mai ales în cele cu mii de membri, nivelul de inteligență e sub medie și poți să-ți dai seama cam cîți absolvenți de Bac există în țara noastră, căci limba română în forma ei corect gramaticală nu s-a inventat încă. Însă nu asta m-ar deranja cel mai tare.

Teoretic, îmi place ideea de comunitate, fie ea și una virtuală. Apoi, cred că e o nevoie de evadare din „bula” mea unde, după nenumărate acțiuni de „epurare”, am început să mă simt la fel de confortabil ca la mine în sufragerie, la o adică pot posta orice prostie, iar lumea îmi dă din politețe like-uri și inimioare. În fond, ca în viața reală, oamenii încearcă să se înconjoare de alți oameni care gîndesc la fel și care scriu corect și cu diacritice, așa că la un moment dat intervine o monotonie. „Poporul” e în altă parte, adică pe grupuri, acolo simți pulsul națiunii, acolo se varsă toate frustrările, invidiile și cîrcotelile, acolo conflictele apar din nimic și se împroașcă unii pe alții cu venin. De cele mai multe ori e vorba despre răutate gratuită, ură și prostie. Înainte de a se inventa Internetul, fiecare era prost la el acasă sau își manifesta ura într-un spațiu restrîns, își bătea nevasta sau mai știu eu ce făcea și-l auzeau doar vecinii, erau niște răbufniri personale. Eu, de pildă, multă vreme nici n-am crezut în ură ca sentiment uman, am crezut că e doar o exagerare, o ficțiune, n-am întîlnit-o pe nicăieri în forma ei cea mai pură, poate doar mascată sub alte forme mai meschine. E adevărat că la școală am învățat că există „dușmani” din bătăliile strămoșilor noștri cu turcii și tătarii, însă n-am simțit niciodată vreo dușmănie îndreptată asupra mea. Dușmanii contemporani apăreau doar în cîntecele „neamurilor proaste”, cum le spuneam pe atunci și care implicau lucruri mai complicate precum trădări, invidii și bani (care rima cu „dușmani”). Pe „dușman” nu-l întîlneai pe stradă și nici la magazin, dar iată că acum îl întîlnești pe Facebook, la tot pasul. Iar mărturia urii e publică, o poate vedea oricine, e acolo, într-un comentariu, negru pe alb, și va rămîne acolo pentru vecie, dacă nu se găsește vreun administrator de grup ca să o șteargă. Deci ura există, e aproape palpabilă. Ce bătălii cu turcii? Adevăratele războaie se duc în grupurile de travel, de imobiliare și de iubitori de pisici.

Am început timid cu niște grupuri de călătorii unde teoretic afli ponturi, ceri sfaturi, întrebi și ți se răspunde. Aiurea. Mi-am dat seama repede că există niște călători mai versați care le scuipă-n cap semințe călătorilor „începători”. Ei le știu pe toate, iar tu ești un idiot care mai bine ar sta acasă, că „nu meriți” să călătorești. Totul e bine cîtă vreme stai în banca ta, însă dacă îndrăznești să ai o opinie care nu corespunde cu cea a majorității ești pus la zid. Adică dacă, de pildă, povestești pe grup că ai avut o experiență proastă la Roma, Viena sau Paris, adică în locurile astea superbe unde merge tot românul. N-ai înțeles nimic din Paris, ești un incult, n-ai știut să apreciezi frumusețea și, în fond, ce-ai căutat tu la Paris? Sau ești un scîrțar dacă te-ai plîns că hotelul unde ai dat 100 de euro pe noapte era o păduchelniță. Mai nou, de cînd cu pandemia, în grupurile de travel lupta se duce între cei care se feresc de virus și cei care nu se feresc. Zice unul că vrea să meargă în vacanță în Dubai, sare altul la gîtul lui – stai acasă, mama ta de nenorocit, că împrăștii virusul! Apoi apar alții care caută oferte de cabane de închiriat pentru șapte familii. Nu sînteți cam mulți? – îndrăznește cineva. În fond, e pandemie. Dacă e pandemie, stai tu acasă și testează-te non-stop, eu, unul, m-am plimbat tot anul 2020, fără mască, nu-mi pune mie nimeni botniță în vacanță. Există un singur consens – vacanțele în Zanzibar sînt permise.

Pe grupurile de anunțuri imobiliare, „direct de la proprietar”, orice casă ori e prea scumpă, ori prea ieftină. Postezi că vrei să-ți cumperi o garsonieră în București cu 20.000 de euro, ți-o iei în bot. Tu ești tîmpit? Unde crezi că găsești tu garsonieră în București la banii ăștia? La muncă, mai strînge încă 20.000! Ia uite la el ce tupeu, după ce că e rupt în cur mai vrea să-și cumpere și garsonieră? Cauți o casă bătrînească la țară cu 8.000 de euro? Poate în visele tale. Păi, tu vrei o casă pomană, băi calicule!? Vinzi o casă bătrînească la țară cu 8.000 de euro? N-o vinde la prețul ăsta, e păcat. Ești fraier, mai bine o dai gratis! Băi, îți bați joc de frumusețea aia de casă și, în fond, de ce o vinzi? De ce nu te muți tu în ea? Probabil că are hibe ascunse, într-un an cade pe tine. M-am prins, șmechere, tu de fapt vinzi terenul cu 8.000 de euro, iar casa e doar o abureală. Vinzi o casă la țară cu 50.000?! Păi, unde te crezi matale, în București? E poleită cu aur sau ce? În fond, e doar o casă la țară... Admin, ia blocheză-l p-ăsta, aici era grup de case ieftine la țară, nu de nu știu ce vile! Te muți într-o casă la țară, postezi cu mîndrie 100 de poze – asta e grădina, șura, grajdul, cățelul, aici mîncăm noi mîncare bio cu legume din grădină, ce viață fericită ducem noi la țară! Primești 5.000 de like-uri și comentarii – Felicitări, oameni frumoși!

O și mai mare revărsare de ură am întîlnit în grupurile de iubitori de pisici. Să vedeți acolo cum se dă la gioale. Vrei să-i găsești un stăpîn responsabil unei amărîte de pisici. Păi, de ce n-o iei tu? Am specificat deja în postare că nu am condiții să o țin, că mai am șapte pisici ș.a.m.d. Fleacuri, o pisică nu e prietențioasă, o poți ține oriunde și într-o debara, zi mai bine că nu vrei s-o ții, suflet neomenos ce ești! Că vrei să o arunci pe stradă tocmai acum cînd vine frigul! Ce oameni răi, salvează pisici, după care le abandonează. Pisica mea se scarpină la o ureche, ce credeți că are? Dă-i cu cremă de gălbenele, cu albastru de metil, cu pudră de talc etc. Tu chiar îi asculți pe toți cretinii ăștia de aici? Du-o repede la vet! Urgent! N-ai dus-o încă? Om rău ce ești, ai omorît pisica! Bietul animal, pe mîinile cui a ajuns. Aș vrea să-mi sterilizez pisica, oare e bine? Cum să nu fie bine, inconștient-o! N-ai sterilizat-o încă?! Din cauza voastră sînt pline străzile de pisici, că nu le sterilizați și le lăsați să se puiască. Precizez că o țin în casă. Și dacă o ții în casă, ce? O să-ți moară pisica de cancer că n-ai sterilizat-o la timp. Urgent la vet! De ce să chinuim animalele? Eu am un motan pe care nu l-am castrat și a trăit 20 de ani! Vedea-v-aș pe toți din grupul ăsta castrați!

Sînt masochistă, nu părăsesc grupurile de pe Facebook, le urmăresc și tac chitic. În altă parte nu am unde observa ura, răutatea și prostia, în formele lor cele mai pure.