Vai, vai!

nu plouă, nu ninge. Va fi vai şi amar de recoltă. Dacă nu ninge în două săptămîni, vom mînca amintiri de schiuri şi săniuţe de Valea Prahovei. Îi e frig omului, dar cerurile nu se deschid să ne dea belşug. E bine de om că poate circula în voie, dar e rău de viitorul lui, în an de criză ca ăsta. Nu-i de-ajuns că se duce euro, că nu ştie Puterea cum să iasă din junghiul crizei, nu-i de-ajuns că ne uităm milogi cum ni se duc economiile de-o viaţă, nu-i de-ajuns că ajungem să jefuim babe şi să omorîm bogătani pe stradă, nu, nu dă zăpadă Dumnezeu. Criza ţine de noi, de lăcomie, precipitaţia – de cel de Sus. De ce nu ne iubeşte? Vrem ploaie, vrem zăpadă, deşi nu am chef să-mi ud picioruşele. Vreau recoltă bogată, dar nu-s ţăran, ce-mi pasă mie de agitaţiile ălora. Vreau ceapă verde, roşii, vreau usturoi verde, vreau salată, vreau cartof plin de pămînt, vreau morcov plin de ţărînă, vreau grîu nemăsurat, vreau porumb să-mi ronţăie şoriceii, vreau zăpadă, ba nu, nu vreau zăpadă lîngă Bucureşti. Să ningă pînă-n Tunari, pînă-n Ferentari, pînă-n Otopeni, pînă-n Militari. Nici un centimetru mai mult de atît. Să nu-mi vină zăpadă, bre, pe Calea Victoriei, că nu creşte ceapă acolo. Să nu mă atingă gerul pe Unirii, că nu-i treaba cerului să mi se deschidă pe textila mea. Vreau, nu vreau.

Vreau, că nu voi avea ce mînca, că voi fi nevoit să cumpăr umflate şi băţoase de supermarket, din Turcia, Olanda, Marea Guinee, Mica Atlantidă, de unde ăia nici nu ştiu cum arată o verdeaţă adevărată. Îmi va muri tarhonul de pe piaţă, căci n-are nimeni gîndul la tarhon, se cere mărar, şi ăla tot mai rar, chimica va fi rodnică. Va fi domnia chimiei, doar că Dumnezeu nu ne dă rod. Sîntem răi, sîntem urîţi, sîntem sterpi, sîntem cool, sîntem vagi, sîntem discreţi, bem ca nişte porci după program, dar n-o să vedem verdeaţa adevărată. Or, asta înseamnă, şi asta înseamnă, iubire, da rodul înseamnă iubire. Cînd vezi o ceapă, iubeşti, însoţind-o cu brînzet, cînd vezi un ardei îl iubeşti, însoţindu-l c-o chiftea aburindă. Iubeşti astea însoţindu-le cu iubirea din faţa ta. Cărnoasă, iubind ca şi tine ceapa, ridichea, brînza, chifteaua. Să reiau: vreau să ningă, vreau să plouă, vreau să-mi crească verdeaţa în ţară, vreau să mă bucur de ceapă verde ca să am ce iubi, ca să am după ce tînji, după partenerul de ceapă cu brînză. Vreau să sufăr, ca să mă bucur iar. Dă-mi ninsoare, Doamne!