Uzurparea principiilor
Ambiguitatea demnității
„Sînt toți oamenii demni de calitatea de a fi oameni? Este demnitatea inalienabilă? O putem pierde sub presiunea a ceea ce îndurăm? Este o chestiune de circumstanțe, de genetică, este o stare?” – sînt cîteva întrebări propuse de filosoful francez Éric Fiat în cartea sa Petit traité de dignité, apărută în 2012 la editura Larousse.
Fiat pornește de la constatarea că noțiunea de demnitate este subiectivă: prezentînd mai întîi portrete și povești de viață ale unor oameni considerați a fi demni sau nedemni, demonstrează întreaga ambiguitate a acestor aprecieri: dacă, de pildă, burghezia vedea inițial demnitatea doar în titlurile nobiliare, apoi într-o conduită socială dictată de norme, pentru religiile monoteiste demnitatea este un har divin, căci am fost creați după chipul lui Dumnezeu.
Ieșind din domeniul teoriei, cum este percepută noțiunea de demnitate la firul ierbii? Și cum este manipulată?
Corectitudinea politică
Sub stindardul „demnității umane”, corectitudinea politică a făcut carieră. S-a extins, s-a emancipat. Feminismul lui Simone de Beauvoir a fost deturnat înspre extremismul lui Andrea Dworkin, care condamna pornografia ca fiind o lezare a demnității tuturor femeilor.
Azi, de pildă, un simplu sărut poate fi perceput drept o desconsiderare, un act „impulsiv și sexist” care revoltă societatea online și pune pe jar un întreg guvern.
Din lupta pentru drepturi egale, antirasismul a devenit, în numele aceleiași demnității umane, o luptă contra culturii, impunînd și generalizînd o cenzură generatoare de autocenzură. Astfel, cuvinte care pînă mai ieri erau banale, astăzi sînt de evitat, pentru că s-ar putea să atenteze la demnitatea cuiva.
Comunitatea persoanelor homosexuale a fost prinsă în aceeași vrie a scandalurilor incitate de invocarea demnității umane. Identitatea sexuală și recunoașterea drepturilor persoanelor LGB au fost acaparate de adepții teoriei identității de gen – sexul nu mai este ceva biologic, ci un construct social, drept urmare, pentru a nu leza demnitatea cuiva, trebuie să fim atenți cum ne adresăm unei persoane despre care nu știm exact ce își dorește a fi, bărbat sau femeie.
În toată această debandadă, îmbibați în cultura revoltei, ajungem deseori să confundăm demnitatea umană cu orgoliile ideologice. Atît reperele intelectuale, cît și cele morale devin din ce în ce mai confuze, iar demnitatea umană, scoasă la paradă și garnisită cu tot soiul de paiete, riscă să își piardă profunzimea, să nu o mai recunoaștem ca atare și să o vehiculăm doar ca lozincă.
Lezarea orgoliilor ideologice
„Am protestat pentru că asemenea discursuri ne lezează demnitatea”, a declarat vehement Celeste Trianon, o activistă a comunității LGBTQ, în urma unui scandal care a avut loc, în urmă cu cîteva luni, la Universitatea McGill, din Canada.
Robert Wintemute, profesor specializat în drepturile omului la King’s College din Londra, fusese invitat de către Centrul pentru Drepturile Omului și Pluralismul Legal al Facultății de Drept din cadrul universității pentru a susține o prelegere despre noțiunile de sex și de gen și despre „divorțul” care ar trebui să aibă loc între comunitatea LGB (Lesbian, Gay and Bisexual) și T (Transgender).
Wintemute, care este directorul organizației Alianța LGB, a afirmat în cîteva rînduri că „respinge coaliția politică dintre cele două comunități”, contestînd anumite revendicări ale persoanelor transgender și socotind că acestea „sînt în conflict cu drepturile persoanelor homosexuale și bisexuale”.
În ziua evenimentului, mai mulți activiști ai comunității transgender s-au mobilizat și au protestat vehement contra prelegerii. Nu a fost doar o manifestație vocală, ci activiștii au intrat în sala de conferințe, l-au atacat pe Wintemute, aruncînd asupra lui cu făină, și au decuplat prizele proiectoarelor. Bineînțeles, evenimentul a fost anulat.
„Alianța LGB este un grup de ură transfob, fondat în Regatul Unit, a cărui unică intenție este să anuleze drepturile persoanelor trans sub pretextul de a fi gay friendly”, a declarat, la vremea respectivă, Celeste Trianon.
Ulterior, profesorul Wintemute a declarat și el pentru CTV News că, deși opiniile sale pot stîrni controverse, ele nu promovează în nici un caz ura și nici nu au ca țintă lezarea demnității umane, menționînd totodată că universitățile canadiene ar trebui să fie „șocate” de asemenea proteste care ajung să anuleze dezbateri de idei.
„Este extrem de antidemocratic să anulezi o conferință la o universitate doar pentru că nu ești de acord cu opiniile exprimate”, a adăugat acesta.
Incidentul a fost îndelung comentat. Mai ales în contextul în care corectitudinea politică pare să dicteze în societatea canadiană.
Într-un articol pentru Le Devoir, Patrick Moreau, profesor de literatură la Colegiul Ahuntsic, a afirmat că este de-a dreptul îngrijorător faptul că din ce în ce mai multe proteste ideologice sînt însoțite de acte de violență, căci agresivitatea nu face decît să inhibe dialogul, să omoare din start orice fel de dezbatere și, prin urmare, să deschidă larg poarta cenzurii. Din cauza acestei agresivități brutale se instaurează o stare de inerție, o amorțeală care acceptă „interdicția de a mai pronunța anumite cuvinte, indiferent de context; violența este folosită, de asemenea, pentru a interzice libertatea de expresie și pentru a justifica zarva organizată pentru a împiedica pe cineva să-și exprime punctul de vedere. (...) Acești activiști transgender susțin că un specialist în drepturile omului răspîndește remarci pline de ură și transfobe care le subminează «securitatea» și «demnitatea», în timp ce aruncă pe el cu făină”.
Potrivit lui Moreau, în societatea actuală s-a înfiripat un narcisism comunitar „triumfător” care deturnează în beneficiul său „noțiunile generoase de toleranță, respect și demnitate ale indivizilor” valori care se află, de fapt, la baza idealurilor democrației. Iar această diversiune pune în pericol democrația.
„Contrar a ceea ce s-ar putea crede, relativismul, care rezultă dintr-un asemenea comunitarism, nu duce la mai multă toleranță și respect față de ceilalți, ci la închiderea fiecărei persoane într-un spațiu liniștitor, între cei patru pereți ai propriei existențe. În cel mai bun caz, se va ajunge la o indiferență generalizată față de ceilalți, în cel mai rău, la un război împotriva tuturor. (...) Dacă afirm că Pămîntul este rotund, aducînd mai apoi un anumit număr de informații care mie mi se par a fi o dovadă clară a acestei rotunjimi, nu ameninț în nici un fel siguranța celor care cred cu fermitate că Pămîntul este plat și nu le lezez, sub nici o formă, demnitatea. La fel, afirmația cum că dinozaurii au existat nu este un atac creștinofob la adresa celor care citesc Biblia ad litteram și, prin urmare, consideră că dinozaurii în cauză nu au existat niciodată și nu au putut să meargă pe Pămînt în perioadele Jurasic sau Cretacic, deoarece Pămîntul a fost creat, potrivit lor, cu puțin peste 6.000 de ani în urmă.”
Lezarea demnității umane
În Franța, la începutul anului 2022, jurnalistul Victor Castanet publica o carte de anchete asupra abuzurilor din căminele pentru bătrîni. În Les Fossoyeurs, jurnalistul dezvăluie maltratarea rezidenților din instituțiile de tip EHPAD (Établissement d’hébergement pour personnes âgées dépendantes) care sufereau de lipsa medicamentelor, a îngrijirii elementare, a hranei.
Deși, la momentul respectiv, dezvăluirile au stîrnit o oarecare indignare în societatea franceză, Guvernul anunțînd chiar că va „încerca” să ia măsuri, un an mai tîrziu lucrurile nu se schimbaseră. Pe 15 iunie, Annette Debeda, co-fondatoarea Cercului de îngrijitori din EPHAD, a declarat, pentru Europe 1, că rezidenții din căminele pentru bătrîni suferă în continuare de abuzuri, din cauză că personalul este prost plătit, deci nemotivat.
„Vîrstnicii din azile sînt prost îngrijiți de oameni care nu au nici motivația și nici cunoștințele necesare pentru a-i trata bine.”
În Italia, un caz asemănător a ținut timp de cîteva săptămîni prima pagină a ziarelor: Maria Cristina Catalano, administratora unui azil de bătrîni din Palermo, a fost acuzată, alături de mai mulți subalterni, de violență împotriva rezidenților.
Ancheta a dezvăluit ulterior că, într-adevăr, bătrînii rezidenți erau sistematic bătuți și amenințați de membrii personalului. În fața acuzelor, Maria Cristina Catalano a declarat, pe un ton de autocompătimire, că „nu și-a dat seama de gesturile sale, din cauza stresului”.
Un caz la fel de șocant a avut loc și în Marea Britanie, de data aceasta într-un azil de lux, unde costul cazării se ridică la 2.000 de lire sterline pe săptămînă. Ann King, o rezidentă în vîrstă de 88 de ani, fusese brutalizată și umilită în mod constant de personalul azilului.
Cazul a fost dat în vileag de rudele femeii, care bănuind că ceva nu este în regulă au montat camere de filmat. Înregistrările le-au confirmat suspiciunile: asistentele o băteau, o batjocoreau și o înjurau, cu o voluptate sadică. Într-una dintre filmări, femeia de serviciu o lovește pe Ann King, care stă în pat, cu o cîrpă folosită pentru a curăța o toaletă, făcînd în același timp gesturi obscene.
Acum cîteva luni, în România, am avut parte de aceleași scenarii: în „Căminele groazei” de la Voluntari, aproape o sută de rezidenți erau practic torturați de angajați.
În afara faptului că nu erau îngrijiți și nu li se dădea mîncare, oamenii erau obligați să și muncească, precum niște sclavi, fiind supuși unor „tratamente degradante și inumane”, potrivit comisarului-șef de poliție Georgian Drăgan.