Urbanismul
În al treilea număr al revistei, în seria ei nouă (seria veche a apărut între cele două războaie cu subtitlul „monitor al uniunei oraşelor din România“) care apare „sub îngrijirea Registrului Urbaniştilor din România“, arhitectul Şerban Popescu-Criveanu face o scurtă istorie a operaţiunilor arhitectonice care au dus la Bucureştiul de astăzi.
„Acum 550 de ani se recunoştea printr-un hrisov domnesc o primă mare operaţiune constructivă realizată în legătură cu viitorul oraş, facerea cetăţii Bucureşti. O suită de alte operaţiuni, de mică sau mai mare anvergură, au condus la constituirea oraşului feudal. Prefacerea acestuia este un proces care a început acum 350 de ani şi s-a accelerat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; acum 140 de ani, la începutul domniei lui Vodă Carol, a început modernizarea consistentă a oraşului care a devenit astfel un şantier perpetuu.“
Istoricul Oliver Velescu intră într-o poveste a cartierului Balta Albă şi a numelui său. Aminteşte de o bătălie care s-a dat în toamna anului 1632, pentru domnie, între oştile lui Matei Basarab şi cele ale lui Radu Iliaş, „între Plumbuita şi Dudeşti“, după cum spune cronicarul Radu Popescu. În 1812, în timpul domniei lui Caragea Vodă, undeva în acele locuri a fost „cîmpul ciumaţilor“ pe care erau abandonaţi muribunzii suferind de ciumă. Istoricul spune că potrivit primei monografii a zonei, scrisă de Leontina Manoliu, numele de Balta Albă „se trage de pe urma bălţii ce se afla în mjlocul actualului drum ce duce la Uzinele Malaxa. Lacul nu avea izvoare, s-a făcut prin scurgerea apelor de ploaie care noaptea păreau o pată albă şi astfel, această baltă, mai bine de 50 de ani, a primit denumirea din partea locuitorilor din preajma ei de balta albă“.
Sociologul Liviu Chelcea descrie antropologia dezindustrializării Bucureştiului. „Graba şi anonimatul cu care dispar fabricile vechi ce reprezentau repere ale Bucureştiului în secolul al XIX-lea fac ca demolarea lor să fie impură. (...) Fabricile bucureştene sînt distruse treptat, fără ca părţi din ele să ajungă în muzee, unde curiozitatea şi fantasmele despre trecutul industrial pot fi «consumate».“
Arhitectul Şerban Sturdza explică evenimentul Street Delivery care a început în primăvara anului 2006 şi se desfăşoară de atunci în fiecare an în perimetrul dintre cinematograful Patria şi Grădina Icoanei, avînd ca axă principală strada Arthur Verona. Şerban Sturdza spune că este un „eveniment urban non-profit şi de responsabilizare socială care îşi propune să conştientizeze locuitorii oraşului şi autorităţile locale asupra rolului spaţiului public, a importanţei culturii şi memoriei arhitecturale a locurilor în dezvoltarea durabilă a oraşului“. Şerban Sturdza atrage atenţia că acea zona în care se desfăşoară Street Delivery este o porţiune de oraş care păstrează o organizare foarte veche. „Trama stradală, parcelarul, caracterul vegetaţiei, al fronturilor şi al arhitecturii menţin structuri mai vechi, apărute în secolul al XIX-lea, peste care s-au suprapus intervenţiile urbane moderniste despărţind zone cu acelaşi caracter.“
Inginerul Klaus Vatter, şef al serviciului de urbanism de la Primăria Vienei, explică felul în care în capitala Austriei s-a ajuns în cele din urmă să fie adoptat un concept după care să poată fi construite şi clădiri mai înalte. După multe studii (mergînd pînă la evaluarea efectului de umbrire provocat de clădirile înalte în anumite perioade ale anului), au fost adoptate reguli clare privind construirea unor clădiri înalte, doar în zone desemnate în mod special ca fiind apte pentru o asemenea arhitectură. Iar în cele din urmă, din aproape 160 de mii de clădiri ale Vienei, doar 100 depăşesc 40 de metri în înălţime. Un motiv în plus, probabil, pentru care Viena e un oraş plăcut. Şi un motiv în plus pentru care locuitorii şi mai ales edilii Bucureştiului ar trebui să fie interesaţi de reviste precum Urbanismul. (A. M.)