Un tigru bengalez pe strada mea înzăpezită

Fotografia o poți vedea. Spune cam tot ce am simțit. Frică. Tigru pe strada mea? Help! Ce fac, cum să-l las în frig? Să fac o poză! Ce prostie! Ce caută acolo? Mi-am adus aminte de astfel de jucării uriașe. A fost vremea lor. Și eu luam. Cît casa. Sufocam omul cu ele. De fapt, îmi plăceau. Exprimau ceva infinit, dincolo de imaginația mea. Nu erau pe gustul meu, dar mă copleșea ideea de a exprima ceva cu atît de multă materie. Este un tigru care m-a uimit. Cum să abandonezi atîta materie? Cîrpă, ochi, mustăți, schelet? La ce mi ar folosi mie, m-am gîndit. Era zăpadă, erau mașini, era țigănia mea dragă. Tigrul ieșise dintr-o cocioabă. Deci copilăria cuiva se terminase. Și se credea că nu se mai întoarce. De tot. L-am privit pe tigru. Ce mă fac, mă, cu tine? Ce mă fac, bre, cu mine? Și am rupt-o la fugă. Am redescoperit poza după vreo săptămînă. Uite-o!

Foto: E. Istodor