Un salut? Costă

27 februarie 2019 Societate

Cobor din bloc. La ieșire, în stînga, femeia de serviciu. Zic: Salut! Și apoi, o zi întreagă mă blestem. Cum dracului să-i spun femeii de serviciu „Salut“? Ce-i asta? M-am tîmpit. Unde-s valorile axiologice? Unde-i respectul? Unde-s eu? Mi-am pierdut mințile? M-am tîmpit. Unde-s valorile axiologice? Unde-i respectul? Unde-s eu? Mi-am pierdut mințile?

M-am tîmpit. Unde-s valorile axiologice? Unde-i respectul? Unde-s eu? Mi am pierdut mințile?

Apoi, cum creierul te salvează, vrea să te salveze. Memoria e lașitatea mea. Zic: dar ea nu mă salută niciodată. Ne știm de ani de zile. N-am disprețuit-o o clipă. Uneori mă întreabă direct chiar, fără salut. Alteori, de cele mai multe ori, incredibil, o salut și nu răspunde. De ce să mă strofoc eu, dacă ea nu răspunde? Mă privește în ochi, în ochi, sinceritate, puritate. Eu spun salutul, ea nu mișcă un mușchi pe față. Ca și cum n-aș exista. Acum cică „Salut“! I-am zis bună dimineața, bună seara, bună ziua, sărut mîna, nu, nu, nu salută. Am văzut io că a salutat. La 3, la 52, la 4, la 60, la 5, la 70, la 6, la 80, a salutat. Și bărbați, și femei, vecinii mei. Pe mine, nu. I-am dat și haine de Crăciun, și mîncare de Paște! Nu, nu salută. Și eu: „M-am tîmpit. Unde-s valorile axiologice? Unde-i respectul? Unde-s eu? Mi-am pierdut mințile?“

„M-am tîmpit. Unde-s valorile axiologice? Unde-i respectul? Unde-s eu? Mi am pierdut mințile?“