Un milion şi jumătate

Ce-am cumpărat cu banii ăştia? Plecare cu trenul de noapte şi o frică. N-am mai găsit loc decît în vagon cu multe-multe persoane. E Sfînta Marie. De cîteva ore nu fac decît să mă perpelesc ce-o să fie. Mă apucă alergiile, bezna îmi împute capul. A costat un milion şi jumătate. Am mirosuri în nări, deşi mă despart ore pînă la plecare. Din cauza umbrelor, nu pot dormi. Jegul vagonului, albul aşternuturilor, locul înghesuit cu multe-multe persoane, culoarele pustii şi înguste. Somnul, somnul care nu te cuprinde.

Să te-mbeţi? De ce? Să citeşti? De ce? N-o să pot. Să gîndesc? Jegos, să-mi murdăresc mintea gîndind în tren? Şi orele nenumărate, fără număr. Să iau seminţe să toc ca ţiganii, să mănînc un porc întreg ca neoamenii, să beau apă însiropată mă scîrbeşte, Cocicole, mă înlemneşte să rămîn ore-n şir cu gustul ăla tîmpit de chimie. Ce-o să fac? Să cunosc oamenii? Auzi, n-am nici un chef de ei. Drumul, drumul infinit, copleşitor. Şi nici n-am ce căuta acolo, nu am motive, nu am de ce să mă duc, nu am de ce să duc. O să stau jos. De ce nu sus? Ce să caut sus? Mai bine jos. Cu moşi, babe, nespălat mîine dimineaţă, o nouă zi să mă bucure mă întristează. Dar de-mi iau de mîncare şi de băut, o să coste mai mult, mai mult. Nici o alinare. Trenul în noapte fără capăt, fără somn, fără odihnă, scociorînd întunericul, fugind cu frica mea în spinare. Un milion şi jumătate – uite ce-nseamnă să călătoreşti în România cu cefereul!