Un dulap

17 mai 2017   Societate

Am intrat în dulapul ăla ca în Narnia și am ieșit pe partea cealaltă, prin foaia subțire de carton presat care-i asigura spatele, fix în viața ta. Am dat mai întîi la o parte niște cămăși. Cele mai multe ți le cumpărase nevastă-ta, bleu, albastru, bleu, bleu, bleu, un crem incert, uite și cămașa pe care ți-a luat-o fiică-ta de ziua ta, în culori aprinse și cu model nebun. Stă atîrnată cu eticheta încă pe ea, mînecile călcate din fabrică, apretate și tăioase precum lama unui brici. Te-ai arătat atît de fericit cînd ai primit-o, i-ai lăudat culorile aprinse și modelul nebun, dar ai preferat apoi să porți iar vechiturile tale, cămășile tale de moș, din cele cu mînecă scurtă. Uite că mai ai în dulap o cămașă încă de pe vremea cînd erai în plină putere, pe la patruzeci și ceva de ani, uite-o ce veche e, îngălbenită și moale de atîta purtat și spălat. N-a aruncat-o nimeni, că la vîrsta asta nu se mai aruncă nimic, ce flamură tristă zace în dulapul tău, domnule!

Am trecut apoi printr-o barieră scundă de pulovere. De casă și de afară. Alea de afară erau la fel de impersonale ca orice lucru care iese din magazinele care vînd haine ieftine, din sweat-shop-uri de prin Pakistan, la fel ca orice hanță vîndută la Dragonul Roșu. Nimic deosebit, o modestie curată, o lipsă de imaginație cromatică, indiferență. Alea de casă, deși împăturite la rîndul lor, ascund în onduleurile de lînică, melană și plastic gîturi lăbărțate, mîneci obosite, amintirea aerului de afară cînd încă nu fuseseră descalificate la hainenasoaledestatîncasăcuele.

Pantalonii tăi, pe care nevastă-ta a început să-i dea la croitor să-i mai scurteze pentru că te tasezi. Devii din ce în ce mai mic, te retragi în tine, oasele își pierd consistența și se surpă aproape imperceptibil, ia uite, creștetul tău rămîne un pic mai jos față de luna rotundă pe care o arătai, noaptea tîrziu, copiilor tăi în copilăria lor. Creștetul tău se îndepărtează de stelele și constelațiile pe care le arătai celor care voiau să te asculte: Venus, ambele Care, Ursele, Orion și ce s-o mai vedea acolo. Geaba îi arătai tu fiică-tii, că ea tot altceva vedea în stele. Constelațiile ei se legau altfel, în fond, imaginația unora care-s de mult oale și ulcele n-avea cum să rezoneze cu imaginația ei de copil din vremurile astea, sensibil și puțin apucat și n-aveai tu nici o problemă cu asta.

Am urcat apoi pe sertare ca pe niș­te trepte. Pe prima treaptă bul­bucau – ochi imenși de broas­că – ciorapii facuți ghem unul într altul. Ciorapii tăi, mulți, foarte mulți, pentru că toată lumea îți ia ciorapi de Crăciun și de ziua ta. Mulți, foarte mulți, pentru că încă se aruncă lucruri cu regret și ai de-a valma noutăți și vechituri, nimic deosebit totuși, aceeași modestie și lipsă de interes, pînă la urmă, căci, atunci cînd stai jos, ciorapii tăi sînt prea scurți și arată din cracul pantalonului o parte din pielea albă și bătrînă a gambelor tale subțirele.

Alt sertăraș ține de-a valma cîteva șepci și batiste din bumbac. Cine mai are batiste din pînză? Tu ai, la fel, probabil, ca alții de vîrsta ta. Batiste bărbătești în carouri, frumos împăturite în pătrate egale. Le iei cu tine pe afară? Iei o batistă din aia, în carouri albastre și grena (formidabilă combinație tristă) și o bagi în buzunar? O folosești? N-am mai văzut pe cineva cu batiste de pînză încă din copilărie, cînd mă uitam la desenele colorate de pe batistele mele de copil ca într-o carte de povești. Ce frumoase erau! Țin minte una cu un pescar care arunca o undiță galbenă într-un lac foarte albastru. Pe lac erau nuferi, la mal iarba era verde și tot peisajul ăsta colorat de pînzică era conținut într-un chenar roșu. Uite, ți-am povestit una dintre batistele mele, tu nu mi poți povesti batistele tale.

În alt sertar ai note scrise pe dreptunghiuri de hîrtie îngălbenite. Note de la școală, prinse în clame de birou, mai ai ceva scrisori de familie pe care copiii tăi ți le-au citit pe ascuns, dar apoi le au uitat după ce au crescut. Le vor reciti, poate, după ce n-oi mai fi, cu inima flamură moale, cum e cămașa ta din tinerețe. Sau poate nu, tată. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe