Un centimetru de păr?

Fac parte dintr-o generație recunoscătoare celor care au avut curajul să se opună cîndva, la sfîrșitul lui decembrie 1989, regulilor „oficiale, de stat“. Și care, înainte chiar de această dată, depășeau, asumînd riscuri, limitele impuse de statul totalitar. Cu mijloacele pe care le aveau la îndemînă, de la cele mai inofensive – plete hippie sau bărbi neproletare, cărți „subversive“ obținute „pe sub tejghea“ – la unele mai ofensive, mai curajoase, la limita opoziției fățișe.

Le sînt recunoscătoare și generațiilor tinere de azi, care au obținut pentru colegii lor, în consiliile de elevi, un statut decent, cu drepturi și obligații benefice pentru formarea lor în școala românească. Au avut curajul să se opună unor prejudecăți, să cheme la dialog adulții și să negocieze civilizat regulamentele de ordine interioară.

Cred însă că, de la un punct încolo, revolta permanentă, ostentativă, împotriva regulilor – fie ele scrise sau nescrise – este inutilă, iritantă, ineficientă. Mă refer la tipul de revoltă care vine din ignoranță, din vanități mărunte, din înțelegerea proastă a autorității sau a „libertății de exprimare“. De exemplu:

Un elev de liceu este tuns de doamna profesoară. Mai mulți elevi sînt tunși de doamnele profesoare. Motivul? Le vine părul în ochi sau regulamentul prevede o anumită lungime a firului de păr școlar. S-a stîrnit o nebunie pe rețelele de socializare și în media: că n-a fost decît un centimetru, că elevul a primit avertisment de cîteva ori, că școlarii au voie să vină cu ce lungimi de păr au chef etc. Cred că lucrurile sînt, totuși, extrem de simple: Pentru profesor: n-ai voie să tunzi un elev, împotriva voinței lui. (Pare hilar că trebuie precizat asta, dar iată că împrejurările o cer.) N-ai voie, de fapt, să tunzi pe nimeni, fără să fii rugat să o faci. (Mă întreb cum ar reacționa cadrul didactic cu pricina dacă directorul școlii ar socoti că are părul vopsit într-o culoare nepotrivită și i-ar tăia un centimetru din el, în cancelarie.) Pentru elev: regulamentul școlii, pe care l-ai semnat la înscriere, spune că tunsoarea școlară are anumite standarde. De ce te împotrivești? Există două motive plauzibile: ori vrei să te dai nonconformist (ceea ce este, adesea, propriu vîrstei), ori ții să-ți manifești revolta față de un sistem în care nu crezi (și e dreptul tău să fii iritat de un învățămînt neperformant și constrîngător). Dar, în acest caz, pletele ca semn de revoltă sînt oarecum demodate și ineficiente, într-o lume în care există nenumărate posibilități de exprimare directă, percutantă, civilizată a nemulțumirilor tale și a soluțiilor pe care le propui. O altă motivație posibilă ar fi că îți place, pur și simplu, să porți părul mai lung cu cîțiva centimetri decît norma impusă de convenția școalară. Dar asta înseamnă a te lăsa antrenat într-o dispută minoră: în fond, negocierea poate fi o soluție, așa încît „gustul“ propriu să se acomodeze cu cerințele reglementărilor instituționale cu privire la o ținută decentă. Vei descoperi singur, cînd vei fi mare, că lungimea părului nu va fi un criteriu după care să îți alegi locul de muncă.

Par lucruri mărunte. Dar nu sînt, dacă le adaugi cazuri mult mai grave de nerespectare a normelor de comportament civilizat: profesori care jignesc sau bat elevi, profesori bătuți sau jigniți de elevi, elevi agresivi cu colegii lor, profesori care iau șpagă, părinți care dau șpagă, și altele, la fel de multe ca atunci cînd învățămîntul românesc făcea primii pași în democrație.

Pe de o parte, e firesc să fie așa: cînd în fruntea ministerului de resort s-au perindat conduceri de mucava, cînd regulile și exigențele firești ale vieții academice sînt schilodite de interese private și de derapaje inadmisibile, cînd școlile stau sub semnul provizoratului și al sărăciei, cînd indiferența guvernanților lasă în urmă clădiri insalubre și copii fără carte, norma și bunul-simț devin relative.

Pe de altă parte, mi se pare că reforma în învățămînt poate să înceapă și cu acești pași mărunți: respectarea regulilor minimale. Iar dacă nu ne plac, să găsim argumente legale, rezonabile, convingătoare pentru a le schimba în mod democratic. 

Maria Iordănescu este psiholog.