Trei glume cu conjuncţii
Am revizitat, de curînd, site-ul meu preferat: brainly.com (pentru necunoscători, un site al temelor pentru acasă). Elevi din întreaga țară solicită și oferă ajutor, în schimbul unor „recompense“ simbolice („coroniță“, puncte, mulțumiri adînci, recunoștință eternă, promisiuni de revanșare etc.). Întîlnim, astfel, o comunitate de „internauți“ cu totul specială față de altele din același mediu: se vorbește (mă rog, se scrie) civilizat (cu agramatismul de rigoare…), bunele maniere însoțesc fiecare postare (se spun cuvinte rare precum mulțumesc, vă rog frumos, ajutoor, dau coroniță, pliiz etc.), nimeni nu înjură pe nimeni, nici școala, nici profesorii, nici colegii, nici Ministerul Educației. În general, mesajul e simplu și la obiect, fără prea multe acolade, explicații, înflorituri. Ironia, bășcălia nu încap, umorul, dacă este, e mai curînd involuntar. Am încercat să sistematizez solicitările după tipul de perplexitate pe care îl pot provoca unui „spectator“ rezonabil. Iată ce a ieșit (menționez că punctuația, ortografia și exprimarea din citate aparțin elevilor).
● Există teme pentru a căror rezolvare n-ar fi necesară decît o simplă căutare pe inepuizabilul Internet: „De ce este Bucureștiul cel mai important oraș al României?“, „Două bătălii cu turcii ale lui Ștefan cel Mare“, „Cum e numit autorul de fabule?“ etc. Nu pricep de ce o generație crescută cu Internetul în sufragerie (dacă nu chiar sub pernă) nu face nici cel mai mic efort să afle singură răspunsul la acest tip de întrebări.
● Sînt teme care țintesc experiența personală a elevului. Răspunsul ar trebui să fie, deci, cît se poate de simplu, de la îndemînă: „O compunere despre planurile mele de vară“, „Scrie 4-5 enunțuri în care să precizezi una din următoarele persoane: sora ta, fratele tău, bunica ta. Vei folosi pentru prezentare: lucruri deosebite sau importante despre înfățișare, cel puțin o însușire sufletească pentru care o apreciem, o întîmplare, un fapt care arată ce fel de persoană este“, „Povestește o întîmplare din vacanța de iarnă“ etc. Unde-i marea problemă? Ce nu știu? Cum arată propria bunică?! Ce calități are fratele?! Sau poate că bieții copii nu sînt obișnuiți să vorbească despre toate acestea (pentru că, de pildă, nu îi întreabă nimeni astfel de lucruri…).
● Copiii care scriu pe acest site fac parte din familii echilibrate din punct de vedere financiar: în fond, ca să menții un dialog pe Internet îţi trebuie un computer, un telefon, un laptop. Sînt deci copii care nu duc grija zilei de mîine, iar interesul, curiozitatea pentru ce e în jurul lor le-ar putea fi lesne stîrnite. Și totuși, întrebări de tipul „Care este rolul Internetului în viața voastră?“, „Ce importanță are în viața societății un artist?“, „Ce opinie aveți despre viața animalelor ținute în captivitate?“, întrebări care ar putea naște dialoguri extrem de interesante, revelatoare și educative, lasă în urmă mirări, ridicări din umeri, dezinteres.
● Următoarea perplexitate este a mea: mă întreb ce-o fi în capul adulților – profesori, autori de manuale, educatori de orice fel – cînd dau astfel de teme copiilor: „Exprimă-ți atitudinea față de Evul Mediu Românesc“, „Scrieți trei glume cu conjuncții“, „Găsiți antonimul cuvîntului «suspinînd»“, „Scrie un discurs despre Alexei Mateevici“, „Compuneți două ghicitori pe tema romanizării geto-dacilor“, „Am nevoie de o compunere în care eu sînt Alexandru Ioan Cuza și ce aș face eu ca Alexandru Ioan Cuza“, „Vă rog frumos din toată inimioara mea să mă ajutați: trebuie să alcătuiesc propoziții cu cuvinte cheie Carpi, Tyrageți, Costoboci, daci liberi. Vă rog frumos, dau 70 de puncte și să fie istoric“, „Exprimă-ți atitudinea față de a) fărîmițarea politică, b) războiul de 100 de ani“, „Aș vrea și eu un eseu, dacă se poate sf, dacă nu, e bine și așa, despre istoria în viitor.“
● Și nu în ultimul rînd, mă întreb ce o fi în capul copiilor cînd scriu astfel de solicitări: „O concluzie proprie despre rolul școlii arteriene (!)“, „Pe vio îl iubește criss, pe mine cine mă iubește? Dau coroană!!!“, „Să se realizeze un proiect: ce înseamnă comunismul pentru mine la care să se descrie cum am fost și cît a durat“, „Care erau izvoarele de venituri ale regelui. E ceva despre Westfalia sau ceva de genul…“, „Cum se numea cartea de păcătîi (!) a creștinilor?“, „În Evul Mediu cum e corect, ţărani șebi sau altfel?“.
Nu vreau să iau prea în serios mica mea cercetare pe un site cvasiprivat al școlarilor. Dar, citind postările, dialogul dintre școală și elevi, dintre manuale și elevi, dintre reformă și manuale, dintre învățămînt, lume și viață, dintre prezent și viitor, pare un dialog al surzilor. Cu savuros-triste accente dadaiste…
Maria Iordănescu este psiholog.
Foto: wikimedia commons