Total două sute de lei

Am zece perechi de ciorapi şi la dedesubturi stau bine. Nu pot să spun mare lucru de pantaloni. Cred că nişte blugi albaştri mi-ar trebui. Pentru iarnă, trăiesc cu gîndul la bocanci, aşa cum pentru maşină am nevoie de patru cauciucuri de iarnă. Culmea este că mi-am tot luat ghete, pantofi, dar mă ia frigul că nu am bocanci. În rest, cămăşi şi bluze am destule. Port de acum doi-trei ani, nu-s demodate şi sînt ale lui Luca. El s-a lungit, eu am rămas la fel. El a devenit nou, eu tot mai vechi. Aşa că i-am preluat haine, pantofi şi le port cu mîndrie, că-s ale lui şi mi se potrivesc. Aparent, nu-mi mai trebuie. Iarna asta sînt bine, şi bine voi fi şi încă vreo doi ani de acum înainte. Dar nu mă lasă mintea şi intru în mall, la un magazin, şi caut, şi caut şi găsesc o bluză. Deşi mi-am promis că port doar cămăşi, îmi iau bluză. Culoarea e tentantă, îmi aduce aminte de culorile Rapidului, de meciurile de fotbal la care am fost, îmi aminteşte că vreau măcar o dată să mai merg în Potcoavă. Da, îmi iau bluza cu mînecă lungă, culoarea vişinei. Şi uite nişte raiaţi. Hei, de cînd nu mai purtasem eu raiaţi!? Credeam că nu se mai întoarce moda. Şi mi-am luat veluri, ca o atingere blîndă. Uite, ce ieftine sînt ghetele alea. Şi îmi iau şi ghete. Clasice. Nu, nu de iarnă grea, dar bune de tăvăleală. Negre, simple. Total două sute de lei. Rezonabil, nu? Mie mi se pare că da. Este o sumă pentru care pot să mă înnoiesc, nu? Dar parcă nu mai aveam nevoie de nimic, nu? Şi cu toate astea, nu am rezolvat bocancii de iarnă. Am dat bani, mi se par rezonabile preţurile şi cumpărăturile, dar, uite, am lăsat nerezolvat bocancul de iarnă. Am dat puţin, dar cred că o să mă coste mai mult. Cum aşa? Ce-i cu mine? Rapidul, atingerea de velur, ghetele de pămînt uscat. Ce-i cu mine? De ce am uitat care mi-e ţinta fixă, nevoia esenţială? Ce-i cu mine, fraţilor? Voi aţi păţit la fel? Vă rog să-mi explicaţi voi, pe istodor.eugen@gmail.com. Cum numiţi voi tentaţia?