Tot bulgarii...

5 august 2011   Societate

Am fost, de curînd, iar, la mare la bulgari. Mai fusesem o dată, dar de Paşti, la Nesebar, unde oraşul era femecător, dar hotelul la care am stat – industrial. E drept că nu pot uita, nici pînă acum, faptul că puteam bea, indiferent ce, nelimitat, la barul local; şi că puteam mînca non-stop… De astă dată nu am mai fost atît de… în sistem. Am ales să mergem la Krapetz, un sat nu departe de graniţă. Nu la hotel, ci la o pensiune. Drumul pe care am luat-o, de astă dată prin România, cel de la Cochirleni, semăna cu cele părăsite, fără sate pe kilometri întregi, din Bulgaria.
Ajungînd, în cele din urmă, la pensiune, am descoperit o altfel de lume a… pensiunilor decît în România. În primul rînd, mai puţin kitsch. Case mai puţin urîte, nu atît de megalomanice şi neasortate. Mai normale. Deci, se poate. Se poate ca un sat să arate ca… un sat, fără showing off-uri inutile. Fără verde, portocaliu, roz-bombon şi turnuleţe. Cu piatră pe dinafară, la vedere, expusă într-un mod plăcut. Cu grădini îngrijite, dar mai libere ca la noi, mai sălbatice, lăsînd florile să crească (aproape) cît de mari vor.

Sălbatice, de altfel, sînt şi plantele de pe marginea drumurilor. Bălării, se poate spune. Nu ştiu dacă sînt bălării asumate sau întîmplătoare, cert e că sînt interesante, dau locului o latură ecologică şi una de ţinut neexplorat, cu potenţial: cînd drumul spre plajă trece printr-o junglă, te gîndeşti că pe malul mării te poate aştepta o aventură.

Plaja însăşi era mai sălbatică: în apă nu am văzut vreo geamandură, şi nici vreun salvamar pe margine. După ce i-am testat însă adîncimea, aproape de mal, m-am mai liniştit. Şi am putut constata cît era de... perfectă: nisipul era fin, nu erau alge, şi nici pietre pe fund, era curată. Dacă nu-ţi dădea senzaţia de… Paradis de-a dreptul, ca cea albastră şi transparentă din Grecia, era măcar o variantă, nu se ştie de ce şi cum, îmbunătăţită, a Mării Negre de la noi (mai plină de alge şi alte cele).

Lăsînd poezia (dacă a fost vreuna pînă acum) deoparte, la bulgari e bună şi mîncarea. Da, mîncarea contează şi ea, cu siguranţă. Există, pentru majoritatea celor plecaţi la mare, mitul peştelui pe care trebuie să-l mănînci acolo, ca să fii perfect integrat în atmosfera… marină. Numai că, în România, cu cîteva excepţii, e mai greu să ajungi să-l trăieşti. În Bulgaria, poţi mînca peşte bun, mult şi divers. Şi nu foarte scump. Chiar şi scoici, în demult faimosul Dalboka, unde de fapt sînt două restaurante, unul mai de fiţe şi altul mai puţin, în care găseşti scoici chiar şi la desert. Mai greu, însă, găseşti locuri la masă: vin, în special românii, de peste… staţiuni, la scoica lăudată (cea a cărei coajă, în alte vacanţe, doar o culegeau, s-o pună la colecţie). Acelaşi lucru se întîmplă, de altfel, şi cu melcii, cei pe care îi cumpăram, lăcuiţi, în copilărie, de la tarabe, ori îi culegeam, sparţi, de pe lîngă digul din Mangalia. Gazda noastră de la Vila Kibella ni i-a gătit, într-o seară, şi nu am murit de la ei.

La Dalboka mîncarea a fost bună, şi serviciul… eficient. Întrebîndu-l, deloc politic corect, pe un prieten care se duce mai des la bulgari, cum sînt bulgarii, a răspuns: modeşti. Modeşti mi s-au părut şi mie chelnerii, care pur şi simplu îşi făceau treaba, fără fiţe şi figuri. Alergau, la propriu, cu platourile de colo-acolo, fără bancuri inutile, adăstări aşijderea sau sugestii necerute.

La pensiunea la care stăteam era, de asemenea, piscină. O piscină nu foarte mare, dar curată şi suficient de adîncă şi de lungă cît să faci 10-20 de ture de întreţinere. Şi cît să bifezi şi… mitul piscinei, în care, pe sub pomi şi printre flori, îţi poţi bea liniştit cocktail-ul, în stilul familiei Ewing de altădată…

Una peste alta, la bulgari nu a fost perfect, dar a fost mai aproape de mitul unei vacanţe normale la mare. De, fapt, chiar a fost o vacanţă mai aproape de normalitate. Cu mai puţin stres, mai multă natură, mai puţini bani cheltuiţi aiurea: acolo nu prea aveai pe ce cheltui… Am plecat, totuşi, cu trei căni cu trandafiri, o cutie de jeleuri foarte galbene, ca din copilăria mea, şi o hîrtie igienică cu Scufiţa Roşie pe ambalaj.

Mai multe