Tom Hanks şi Julia Roberts

Tom Hanks şi Julia Roberts au fost în topul idolilor tinereţii mele. În anii ’90, primii mei ani de libertate postrevoluţionară, cînd şi eu, şi ei aveam în jur de 20 de ani, i-am văzut în cîteva filme care mi-au rămas, pînă azi, drept repere... romantice. Filme în general nu geniale, dar calde. Afectuoase. Filme la sfîrşitul cărora nu rămîi cu senzaţia că totul, în astă lume rea, e derizoriu şi lipsit de speranţă.

De pildă, Sleepless in Seattle (Nora Ephron, 1993), cu Tom Hanks şi Meg Ryan: mult timp, prototipul meu de comedie romantică. În care Tom Hanks, departe de a fi perfect, e uman şi firesc. În care povestea se leagă plăcut, fără să-i simţi nodurile. Da, e o comedie siropoasă, în care se insistă pe ideea de predestinare în amor, pe destin: dar într-un mod nesupărător. Întîlnirea finală de pe Empire State Building, e emoţionantă (ca şi constanta referinţă la filmul în care aceasta şnuţ se întîmplă pentru prima oară – An Affair to Remember, 1957, Leo Carrey, cu Cary Grant şi Deborah Kerr) şi m-a făcut să ţin neapărat să urc şi eu acolo, cînd am fost la New York.

Sau You’ve Got Mail (Nora Ephron, 1998), tot cu Tom Hanks şi Meg Ryan, un fel de remake, cu variaţiuni pe aceeaşi temă, a celei dintîi comedii romantice: ideea destinului rămîne, destul de nou-apărutul Internet intră în joc, şi se adaugă puţin mai mult umor. Tom Hanks e, şi aici, un personaj credibil.

Ca să nu mai vorbim de Philadelphia (1993, Jonathan Demme), Forrest Gump (Robert Zemeckis, 1994), filme din altă ligă, care de altfel au şi luat Oscaruri (Tom Hanks – pentru cel mai bun rol principal masculin în ambele, Robert Zemeckis – pentru regie). Sau de Terminal-ul lui Spielberg (2004).

Julia Roberts, iarăşi, este una dintre actriţele care „au făcut epocă“ pentru generaţia noastră. Pretty Woman (Garry Marshall, 1990, cu Richard Gere) a fost Cenuşăreasa vremurilor noastre. O comedie romantică bine făcută, cu toate ingredientele necesare succesului: o poveste de amor şi ascensiune socială cu protagonişti spectaculoşi. Julia Roberts cu care am... rămas e cea de acolo. Sau cea din Erin Brokovich (Steven Soderbergh, 2000), un film pe cu totul altă linie, feminist şi militant, dar tot un punct de referinţă în epocă (într-o altă, deja, epocă...). Ori cea din Monalisa Smile (Mike Newell, 2003).

Timpul a trecut, şi noi, şi actorii am mai îmbătrînit. A apărut Eat, Pray, Love (Ryan Murphy, 2010), după savurosul roman al Elizabethei Gilbert, cu Julia Roberts şi Javier Bardem. Din păcate, filmul nu a fost deloc la fel de savuros precum romanul. Şi nici Julia Roberts atît de potrivită în rol.

Ultimul film în care au jucat cei doi este Larry Crowne (2011), regizat chiar de Tom Hanks. La prima vedere, filmul are toate posibilele atuuri pentru a fi pe plac generaţiei care a „crescut“ cu Tom Hanks şi Julia Roberts: este povestea unui tip de vîrstă mijlocie care, pierzîndu-şi jobul (lucra într-un supermarket), e obligat să se înscrie la facultate pentru a-şi putea găsi o altă slujbă. Practic, îşi ia viaţa de la început: învaţă, îşi face prieteni şi se îndrăgosteşte de profesoara de comunicare – Julia Roberts.

Povestea e posibilă, dar rămîne strict posibilă. Nu „se ţine“ pînă la capăt. Ceva scîrţîie, nu se produce, cu adevărat, declicul... Personajul Juliei Roberts e, poate, unul dintre punctele mai tari ale filmului, are nuanţe, şi haz. Cel al lui Tom Hanks, însă... Din păcate, Larry Crowne nu e un film bun. Idolii tinereţii mele riscă să fie daţi jos de pe piedestal...

De către publicul actual, presupun. Nu de către mine, cu siguranţă. Eu, una, îi tolerez şi aşa. Îi consider precum pe prietenii din şcoală sau liceu: sînt atît de vechi, încît li se iartă aproape orice. Desigur că, acum, poate că filme precum Sleepless in Seattle sau Pretty Woman n-ar mai fi succese de box office atît de sigure. Publicul s-ar putea să vrea ceva mai alambicat, nu povestea simplă, presărată cu cîteva dialoguri sprinţare şi puţin umor...
Şi totuşi, pentru mine, filmele amintite rămîn posibile. Fix în liga lor. Pentru protagoniştii lor, sper în roluri memorabile, în viitor.