Toamna

20 octombrie 2011   Societate

În fiecare an, toamna, tot am sentimentul, benefic, al începutului. Doar în septembrie-octombrie simt că mai pot lua ceva de la zero, că mai pot învăţa ceva nou, că mai pot intra în rîndul… lumii studioase. Şi că mă mai pot bucura de lucruri aparent mărunte, precum culorile frunzelor care cad sau ale fructelor de pe tarabe, castanele bune de colecţionat, vremea nici prea-prea, nici foarte-foarte şi lumina aurie… 

Şi compunerea, tip, despre toamnă, pe care am avut-o cu toţii de scris cît am fost elevi, e gata. Mai rămîne doar să mă ducă un gînd spre Greierele mic, veşnicul simbol al toamnei din manualele noastre şcolare, precum şi la proviziile furnicii, dar şi ale gospodinelor de toate felurile care încă mai pun murături… 

În ce-l priveşte pe Greier, întotdeauna voi rămîne susţinătoarea şi apărătoarea lui (aşa cum am mai scris, de altfel). Ştiu – evident că ştiu – întreaga morală ce se ascunde în spatele Furnicii: dar tot nu pot s-o sufăr, sau, mai politic corect spus, nu o prea agreez. O fi strîns ea toată vara, plină de responsabilitate şi de simţul datoriei, dar, dacă tot nu ştie să împartă ce are, cu unul mai în nevoie şi, într-un fel, mai sărac cu duhul, tot lipsită de nobleţe şi de anvergură rămîne… Dacă Furnica nu-mi place, şi de Greier mi-e milă, o admir, în general, pe Toamna din Balada unui greier mic: mi se pare romantică, pe latura întunecată, pasională şi radicală, aşa cum vine ea, dintr-odată, nu frumoasă şi îmbelşugată, ci „lungă, slabă şi zăludă“, precum o fată de pension dezlănţuită. 

Tot la Topîrceanu, în poezia Octombrie, Toamna e asemănată cu o „marchiză“, care e „întîrziată fără vreme“, pluteşte-n mers şi are o „alură de domnişoară“. Un fel de domnişoară bătrînă şi distinsă, care din cînd în cînd se dezlănţuie. 

De altfel, dacă ea însăşi nu e personalizată, Toamna e asociată, în alte poezii, cu imaginea unei fete… „visătoare“, care „striveşte foi uscate / Sub pantofii mici de lac.“ (Toamna în parc) La fel şi în poeziile lui Bacovia: „O palidă fată cu gesturi grăbite / Aşteaptă pe noul amor… / Pe cînd, discordant şi înfiorător, / Scîrţîie toamna din crengi ostenite.“ Fata visătoare poate deveni şi una suferindă, pînă la moarte chiar: „În tîrg o fată tristă a murit, – / Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o…“ (Note de toamnă) 

Dar cele de mai sus sînt doar manifestări extreme ale tristeţii autumnale. Tristeţea e, în general, destul de prezentă în poeziile despre toamnă atît ale lui Bacovia, cît şi ale lui Topîrceanu: „Buciumă toamna / Agonic – din fund – / Trec păsărele / Şi tainic se-ascund / Tălăngile, trist, sună dogit… / Şi tare-i tîrziu, / Şi n-am mai murit…“ (Bacovia, Pastel); „Şi mereu delirînd / Pe vreme de toamnă, / M-adoarme un gînd / Ce mă îndeamnă: / – Dispari mai curînd…“ (Bacovia, Spre toamnă) Tristeţea lui Topîrceanu poate fi şi ea funerară, dar ironic-funerară: „Plouă placid / A…e…i…o…u…ă… / Dacă continuă / Mă sinucid!“; sau mai… domestică: „Tristeţi de după-amiezi ploioase / Şi de nostalgice obsesii, / Cînd stai cu storurile trase / Şi aştepţi să vie ora mesii.“ (Tristeţi provinciale) Tristeţi mai molcome, de interior, preludii pentru o posibilă (dar incertă…) stare de bine: „În casă tac toate. / Un singur covor / Atacă, pe nas, uvertura. / Şi cărţile toate-l urmează în cor, / Începe să cînte întregul decor – / Ceasornicul bate măsura.“ (Fantezie de toamnă) 

Faţă de capriciile fără de sfîrşit ale naturii dezlănţuite, salvări poate aduce doar mutarea accentului pe detalii aparent nesemnificative, dar capabile să schimbe registrul, cotind-o dintr-unul grav într-unul ironic: „Pe-aici cînd plouă îndesat, / Nu ţine ca la noi un ceas sau două. / Că ziua plouă, plouă pe-nserat, / Şi cînd se crapă iar de ziuă – plouă.“ (Topîrceanu, Plouă…); sau pătrunderea într-un interior-liman al vremii potrivnice: „Deschide, dă drumu-adorato, / Cu crengi şi foi uscate-am venit;“ (Bacovia, Note de toamnă) 

Toate cele de mai sus nu distrug sentimentul începutului, pe care-l dă toamna: dimpotrivă, îl fac mai profund. Şi-i dau altă consistenţă. Toamna poate fi şi a belşugului din manualele standard, şi a tristeţilor iremediabile…

Mai multe