Tînărul locuitor de centru

Viața în centrul Bucureștiului e frumoasă și boemă, dar temporară. Chiar și pentru mine — fericitul și paranoicul proprietar al unui apartament situat central. În blocul meu fără risc seismic locuiesc azi doar trei familii de proprietari: un cuplu discret de bătrîni, un fost securist și o celebritate a anilor ’80. Restul locatarilor sînt chiriași, majoritatea tineri, care vin și pleacă în cîteva luni.

„M-am trezit, m-am dus la bucătărie să-mi fac o cafea și am dat de-un băiat tatuat din cap pînă-n picioare pe care nu-l mai văzusem niciodată. Mi-a turnat cafea și m-a întrebat, pe-un ton răgușit, dacă am dormit bine“, îmi povestea recent o prietenă trecută de vremea studenției. Concluzia ei a venit rapid: „Trebuie să mă mut“. Din nou, m-am gîndit eu. Locuia cu o prietenă, pe lîngă Piața Romană, într-un apartament înghesuit. Nu-și vedea des colega de apartament, iar uneori – în lipsa ei – dormeau acolo diverși oameni care aveau cheia apartamentului: fratele colegei sau iubita lui, rude îndepărtate ori efectiv tineri pe care nu știai de unde să-i iei. S-a mutat între timp „la zece minute de centru“ cu iubitul ei, dar s-au certat, așa că trebuie să se mute din nou.

Locuiesc în centrul orașului de cînd m-am mutat în București. Am stat cu chirie în blocuri considerate pericol public, iar vecinii mei erau de la bătrîni abandonați de familie, pînă la foști securiști sau studenți care lăsau sticlele de alcool la ușă. Apoi am devenit proprietarul unui apartament în buricul tîrgului. Vecinii mei sînt cam aceiași, chiriile au rămas la fel – exagerat de mari pe fondul creditării facile pentru achiziția de locuințe –, iar majoritatea apartamentelor date spre închiriere încă mai sînt ori amenajate precum un studio de videochat, ori înțepenite în comoda de altădată care abia se mai închide. Cînd am devenit chiriaș, economia își revenea și se înregistra cea mai mare creștere a chiriilor din ultimii cinci ani, dar, cu toate astea, un apartament situat central se închiria în zece minute de la vizionare. Potrivit previziunilor, chiriile vor crește cu aproximativ 10% și pînă la finalul acestui an.

Ca tînăr chiriaș, știam că trebuie să mă feresc de agenții imobiliari. Acum, ca tînăr proprietar, știu că trebuie să am grijă cu vecinii. Cei mai periculoși sînt moștenitorii și foștii securiști. Prima categorie se-mparte la rîndul ei în alte două subcategorii, și anume vecinii parțiali – care stau în locuința moștenită doar în anumite perioade – și vecinii pe viață, mutați recent cu tot cu familie. Pentru oricare din aceste subcategorii, un lucru e clar: moștenitorului nu-i va păsa de starea apartamentului și a întregului bloc, își va inunda vecinii pînă și-n absența lui, iar cînd îl vei căuta cu o urgență, el va fi dispărut de pe fața pămîntului. Ai auzit că lucrează în Thailanda, altcineva spune că e medic în Uganda, deși tu știai că ajută la perpetuarea wombatului cu nas păros în Australia.

A doua categorie: foștii securiști. O specie pe față, vînători asumați. Îi auzi certîndu-se cu administratorul de bloc, te-mping cu căruciorul la supermarket, te înghiontesc și toți vecinii știu că respectivul a avut o carieră în Securitate. Pentru că o spune ori de cîte ori se ivește ocazia. Fostul securist știe cine te vizitează, la ce oră vine și la ce oră pleacă. Și, dacă ar putea, ar interzice chiriașii studenți sau locatarii tineri în general. La polul opus, sînt cuplurile de bătrîni care abia dacă-și părăsesc locuința: sînt discreți și-și ajută vecinii la nevoie. Studenții, pe de altă parte, sînt o categorie care, la fel ca celelalte, are mai multe subcategorii. Avem studentul conștiincios, studentul gălăgios sau alcoolic, studentul care-și lasă gunoiul la ușă sau studentul care dă două-trei petreceri pe săptămînă. Ori, și mai bine, studentul despre care nu știi că e student. Acum îl vezi, acum nu-l mai vezi.

Ofertele la chiriile pe centru sînt variate, dar majoritatea au prețuri speciale pentru studenți: în mansardă sau la demisol, în camerele unor apartamente ocupate parțial de oameni pe care nu-i cunoști sau în anexele unor case boierești îngropate-n iederă. Centrul orașului aparține deja tinerilor care, pentru a locui în buricul tîrgului, acceptă compromisul de a sta într-o clădire cu risc seismic. Sau și mai mult, acceptă compromisul unor combinații stranii: locuiesc cu bătrîni singuri care le oferă o locuință provizorie în schimbul ajutorului domestic ori se îngrămădesc, fără acordul proprietarului, în apartamente mici, dorm în bucătărie sau pe balcon. În orice caz, viața în centrul Bucureștiului e frumoasă și boemă dacă ești tînăr. Tot ce trebuie să mai faci e să-i aplici un filtru de Instagram și să aștepți lumina potrivită pentru a-i surprinde fragilitatea. 

Laurențiu Ion este specialist în comunicare și scriitor.

Foto: flickr