Teoria conspiraţiei

20 ianuarie 2015   Societate

Stă la o cafea şi o ţigară într-o bucătărie friguroasă şi face Sudoku. Are pe el o vestuţă cu romburi. Fumează nişte ţigări slim, de „fete“, care arată nelalocul lor între degetele groase şi îngălbenite. Le fumează pe astea totuşi, pentru că au mai puţin gudron din ăla şi parcă nu mai tuşeşte atîta. E autodidact şi ştie o grămadă de chestii despre organizarea diverselor armate, despre trupe de comando, despre adevărul Revoluţiei din ’89, despre medicamente naturiste, despre proprietăţile ghimbirului şi atîtea altele. Vede o conspiraţie generală peste tot. E şi el un reprezentant al celor care cred într-o mare teorie a conspiraţiei.

Unii dintre cei mai activi sînt taximetriştii. Sînt cei care se pricep la tot şi la toate şi, în general, găsesc o soluţie sau cel puţin o explicaţie la orice. Unul, de pildă, crede profund in implicarea zioniştilor în atacul de la Charlie Hebdo şi găseşte explicaţia acestei implicări prin faptul că s-a umplut Franţa de arăbeţi, de s-a trezit el odată într-un cartier din Reims, pe cînd oprise cu TIR-ul, că era singurul alb din zonă. Şi că nu se poate aşa ceva. Omul nu era departe de argumentele altora mai luminaţi, care, neieşiţi mental din Mizil, căinează eşecul multiculti. Acum însă, acţionaseră evreii, să fie clar. Ca să pună lumea vina pe arabi, să-i dea afară din Europa.

O altă tipologie pe care o găsesc oarecum înspăimîntătoare e aceea a unui (autointitulat) scriitor de mîna a treia, ajuns acum mulţi ani prin State sau prin Canada, sau mai acana, în Franţa, care are ceva de împărţit cu restul tagmei scriitoriceşti din rîndurile căreia pretinde că face parte. Modelul e de etern nedreptăţit, cu minţile zburate definitiv pe cîmpii. Unii dintre ăştia cred cu tărie că pămîntul e dominat şi condus de reptilieni – o rasă extraterestră care ia forme umane şi se întrupează în George Bush, Elisabeta a II-a sau Kris Kristofferson. Sînt, desigur, adepţi ai celebrului ţăcănit David Icke – un jurnalist cu artrită, care, din una în alta, a început să audă voci. E mult mai bine să nu ajungi în atenţia unor asemenea personaje, pentru că te vor distruge cu pana. E o mică, dar viguroasă armată de Vadimi.

Am găsit în măruntaiele netului minunăţii demne de pus în anuarul cazurilor clinice de tulburări psihice ieşite din comun. Unii au bloguri, dar nu prea ştiu cum să posteze. E drama universală a celui care bate 50-60 de ani, are un calculator, dar e împins repede undeva la marginea tehnologiei. Copiază texte de pe e-mail şi le pune ca atare pe blog, cu numele celui care le-a trimis cu tot, încearcă să pună poze, dar sfîrşeşte prin a posta doar link-urile tehnice; genul ăsta de neadaptaţi. Ei vorbesc de planurile diabolice ale elitei mondiale şi povestesc cum una dintre soluţiile rezolvării conflictului dintre Israel şi Palestina era să se dea cîte un milion de dolari cetăţenilor israelieni, care să fie relocaţi în Arizona. Dacă ai cont pe Facebook şi eşti prieten cu ei, se comportă la fel de smucit şi comentează apocaliptic la poze inocente cu pisici.

Cînd nu demască reptilieni români (Men in Black de genul Traian Băsescu, Adrian Năstase, Ion Iliescu şi Elena Udrea), se războiesc între ei. Citeam deunăzi de un caz mai vechi, la Bistriţa, cu un poet local (fondatorul şcolii de cosmopoezie, înţeleg), nemulţumit că i s-a refuzat titlul de cetăţean de onoare, deşi avea bon de înregistrare a cererii. Un alt coleg scriitor aflat în străinătăţuri i-a negat meritele. Pe amîndoi pare că i-a împăcat primarul, care a zis ca fondatorul cosmopoeziei seamănă cu Eminescu.

Conspiraţioniştii au, de asemenea, tot felul de nelinişti geologice şi geofizice. Cutremure, tsunami, alunecări grozave de pămînt, meteoriţi a căror venire/întîmplare e iminentă, dar e ascunsă de autorităţi. Ei se culcă cu gîndul la vulcanul Krakatau şi se trezesc în aşteptarea unui cutremur devastator vrîncean. Semnele sînt peste tot.

Posibil ca cei mai simpatici să fie dionisiacii care cred ca Marilyn şi Kurt Cobain trăiesc bine mersi pe o insulă exotică. Că Michael Jackson n-a murit şi că, în general, Elvis has not left the building.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Mai multe