Teatru tînăr, la Alexandria

25 august 2011   Societate

La Alexandria am fost de cîteva ori; recunosc că pornisem cu idei preconcepute: voiam să ajung într-un oraş în care, ziceam eu, nu se întîmpla mai nimic. Aparenţele erau favorabile: Alexandria arăta ca oraşul tipic socialist, cu blocuri urîte, clădiri fără personalitate şi viaţă culturală ioc. Asta pe la sfîrşitul anilor ’90. 

Pe site-ul Primăriei locale, citesc, însă, că oraşul „e întemeiat în 1834 după planurile urbanistice elaborate de inginerul austriac Otto von Moritz (cel care lucrase planurile oraşelor Brăila şi Giurgiu, printre altele), şi că şi-a luat numele domnitorului de atunci al Ţării Româneşti, Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) ale cărui oseminte se găsesc depuse astăzi într-un sarcofag din Catedrala Episcopală «Sfîntul Alexandru»“. Şi că locuitorii săi au participat la mai toate evenimentele importante ale poporului român, de la Revoluţia de la ’48 la Primul Război Mondial. 

Plimbîndu-mă prin oraş, în aceeaşi perioadă, am constatat că nici în Casa de cultură, care arată părăginită, nu se întîmpla nimic. Singurul lucru care mergea era SC Koyo SA, fabrica locală de rulmenţi preluată de japonezi. 

De atunci a trecut destul timp. Primesc, acum două-trei săptămîni, o invitaţie la un festival de teatru. Tocmai în Alexandria: „Ideo Ideis“. 

Mi s-a părut cu atît mai interesant să onorez invitaţia, cu cît continuam să cred că Alexandria e locul unde nu se întîmplă nimic, tîrgul tipic de provincie din care vrei doar să fugi. 

Am reuşit să ajung o singură zi. Dacă nu greşesc, era duminică, 7 august. Spectacolele începeau în jur de 12. Am întîrziat şi am fost opriţi la uşă, atenţionaţi, în şoaptă, că nu putem intra în timpul spectacolului. A fost primul semn de seriozitate. Seriozitate care s-a confirmat, ulterior, în toate cele ale festivalului: în calitatea spectacolelor alese, în buna, deşi informala, organizare, în numărul imens de participanţi, care abia mai încăpeau în sală… 

Ce e, de fapt, „Ideo Ideis“? Un festival de teatru tînăr, la care participă, cel puţin în competiţie, trupe de liceeni. Prima ediţie s-a desfăşurat în 2006, la iniţiativa unor tineri din Alexandria, studenţi, pe atunci, la teatru: Andreea Borţun şi Alexandru Ion. De fapt, a asociaţiei T.E.T.A, cu membri între 15 şi 25 de ani, care a funcţionat iniţial ca o trupă de amatori. În fiecare august, din 2006 încoace, trupe de teatru de amatori din ţară se adună la Alexandria, pe parcursul evenimentului. Pe lîngă spectacolele din competiţie, sînt ateliere şi masterclasses, filme şi spectacole de teatru profesionist. Preşedintele de onoare al festivalului este Marcel Iureş, iar din juriu fac parte, printre alţii, Andi Vasluianu, Cătălin Ştefanescu, Marius Manole. 

Casa de cultură cea decrepită nu mai era aceeaşi înainte de începerea spectacolelor: părea vie, roia, pur şi simplu, de oameni tineri şi nu numai. Prima piesă la care am asistat, Opera de trei parale, cu trupa Drama Club, din Botoşani, a fost... corectă. Ştiu că mi-au plăcut costumele, în mod special. Şi, deşi punerea în scenă nu avea vreo găselniţă aparte, am găsit spectacolul, totuşi, profesionist. 

După acesta a urmat Sînziana şi Pepelea, pusă în scenă de trupa Hooleelogans din Timişoara. Piesa mi s-a părut… genială, de un umor nebun şi un absurd firesc, iar jocul actorilor atît cît trebuie de bine temperat de către regizorul Mihai Prejban (Premiul pentru Cea mai bună regie). Ideea cu proiecţia unor părţi din textul piesei mi s-a părut bună, la fel şi cea a corului şi a „reciclării“ decorului. Am apreciat jocul minimalist al Sînzianei (Roxana Puriş) şi pe cel profesionist şi nuanţat al împăratului-zmeu (David Craioveanu, Premiul pentru Cel mai bun actor). Piesa, fericit neconvenţională, a avut un enorm succes la public şi, de altfel, a luat şi premiul juriului, şi premiul Godot (o invitaţie de a o juca pe scena Teatrului Godot din Bucureşti). Marele premiu – pentru cel mai bun spectacol – a fost primit de Atelierul de teatru din Botoşani, cu piesa Momo. 

Festivalul a fost, pentru mine, o revelaţie. Şi o dovadă că Alexandria e, cel puţin o dată pe an, locul unde se întîmplă ceva.

Mai multe