Taxa pe Autostradă

18 august 2011   Societate

5 lei. Ce-mi dă mie statul pentru cinci lei? Aglomeraţia nebună din Bucureşti. Ca nişte cîrnaţi stăm să nimerim drumul înspre Dristor-Ressu-Titan. Mare metropolă e, dom’le, oraşul ăsta. În pas de melc poţi vedea obiceiurile locului: aruncatul ţigării pe geam, aruncatul pet-urilor pe geam, o bătaie în intersecţie, un cap în gură pe dreapta. Dezlănţuirea tuturor poftelor bezmetice. Se urlă, se ceartă, se cere, se mănîncă, se behăie. Toaleta e cu taxă 1,5 lei şi o plăteşti, ţi se dă un voucher ca să-ţi cumperi o porcărie preambalată pe care s-o deşerţi în primul WC de autostradă fără taxă. Să observăm fin că austriecii au pus prima OMV-ul şi apoi Petromul, e vorba de bulucul din benzinării. Nici dracu’ nu opreşte în Petrom, aşa că nu e cîştig la Petrom, e la OMV. Să nu fim naţionalişti, să bănuim că e pură coincidenţă. Aridul drum pe autostradă e animat de vreun turbat ce te îngrămădeşte cînd trece pe lîngă tine cu 256 de kilometri pe oră. Apoi, vine seria litro, benzinării simpatice ca design. Nu prea intri, tragi ca nebunu’ să-ţi ţii rîndul în coadă.  

Se termină autostrada, o zdrăngăni prin satele Făclia, Satu Nou, treci pe lîngă pişoarca lui doctor puşcă. Şi cum deştepţii de la autostrăzi sînt bineveniţi în rîndul tîmpiţilor şi ridicolilor lumii ăsteia, sîntem invitaţi, taman unde ne ies ţiganii cu piersici, miez de nucă, struguri în cale, s-o luăm prin paradisiacul centru al Cernavodăi. Drum tăntălit, mototol. O întinzi spre Medgidia cu promisiunea unui nou crac de autostradă, doar că Medgidia nu mai e Medgidia, se cheamă Murfatlar acum şi nu pricepi ce aştepţi. Semnalizarea minimă şi vreo căruţă te circăresc. Mori de ciudă, turbare, rîie. Ehe, intri pe autostrada spre staţiuni, termini autostrada neterminată Agigea-Murfatlar. O tălălîi prin staţiuni, unde 82% din turişti o ard, că aşa le e felul, din staţiune în staţiune. Ăsta-i drum de 5 lei.

Mai multe