Tataie de la oraş

Erau zece. Pe număratelea. Duminica trecută, în tramvaiul ce străbătea Vitanul, într-o dimineaţă ce se îmbina uşurel cu prînzişorul, am numărat zece domni în vîrstă traşi parcă la şapirograf: cămăşi de vară cu mînecă scurtă – care albe, care în carouri – dedesubt se ghicea maioul obligatoriu, sandale maro din piele încălţate peste şosete – care maro, care albe – şi pantaloni. Betelia ajunge pînă aproape de subsuori. Cuprinde în drumul ei, care tinde foarte sus, o burtă mai mare sau mai mică, vizibilă însă. Peste ea, fermoarul întins. Sub ea, cracul pantalonului care nu acoperă glezna. Obligatoriu, pantalon cu manşetă. În mîini mai toţi cărau cîte o sacoşă de piaţă. Din alea de foarte multe folosinţe, vintage, spălate şi răspălate de soţie (Elisaveta, cu numele de buletin). Ei sînt tataie. Unii sînt bunelu. Tataie n-a ieşit niciodată din ţară. Cele mai frumoase amintiri (şi fotografii) le are de la Sovata şi de la Herculane unde obişnuia să se ducă cu Elisaveta, pe atunci mai tînără şi mai voinică. A făcut cu Dacia şi un soi de tur prin ţară, pe la începutul anilor ’80, şi are o istorie cu benzina pe care o povesteşte de sute de ori: cum avea un rezervor făcut de el la atelier, ascuns în portbagaj, cum cunoştea un tirist cu care s-au întîlnit undeva pe drum şi le-a dat ăla din benzina lui, la schimb cu nişte salam, cum era să fie prins, cum s-a speriat Elisaveta şi a făcut o criză de ficat.

Tataie e orăşean. Are atîtea istorii de familie din casa de pe Traianul vechi că stau nepoţii cu gurile căscate ascultîndu-l. Acuma stă la bloc. Casa a fost retrocedată. A înghesuit toată mobila aia greoaie şi lucioasă în două camere. Masa de sufragerie tot în mijloc stă; e mîndria Elisavetei care o lustruieşte zilnic pe sub milieuri, chit că toată lumea se loveşte la degetele de la picioare în labele alea florentine, de leu fals, pe care se sprijină.

Tataie mai are încă scrisorile din armată care se termină cu „ceea ce vă doresc şi dumneavoastră“. Are o debara a minunilor mici. E acolo o parte din măruntaiele Daciei iubite. Sticle de lapte din sticlă cu gura largă din care, copil cu faţa îngustă fiind, beai şi-ţi intra în nas. Are recipiente cu vopsea şi recipiente cu diluant. Cîrpe din tricouri vechi, colecţia Magazinul istoric, cîteva reviste Cinema de prin anii ’60 cu Brigitte Bardot creată de Dumnezeu pe coperţi. Chei, şurubelniţe, şuruburi. Gemurile Elisavetei. Tataie are o relaţie aparte cu telefonul. Aparatul vechi, fixul, a fost schimbat acum cîţiva ani pe unul cu butoane. Tot tare vorbeşte la el. Se aude peste şase apartamente şi două etaje tot ce-i spune fiică-sii din Drumul Taberei. Greşeşte numărul şi se miră că a făcut „atingere“. Nu vorbeşte mult, să nu facă adiţionale. Pe vremuri, cînd erau aparatele alea cu disc, prindea de găurile discului un lăcăţel mic, chinezesc, să-l blocheze. La uşa de la intrarea în apartament are un preş gros şi un ficus. Vederea pălită cu Babele pusă de vecin acu’ 30 de ani încă atîrnă pe holul blocului cu pereţii vopsiţi bej cu dîre verticale maro.

Tataie işi iubeşte nespus nepoţii. Sînt încă destul de mici şi se uită la el cu admiraţie. „Tataie e mai bun decît mamaie.“ Îi mai ia cu el la piaţă, de unde tîrguieşte ardei, roşii, pătrunjel. De la supermarket ia, cu bonurile de masă de la fiică-sa, nişte carne şi dulciuri la ăia micii.

E încă cititor de ziare şi reviste pe hîrtie. Nu atît de multe şi mai pe alese, că e ordonat cu banii. Face politică cu mai puţină patimă decît în anii ’90 cînd n-a vorbit o lună cu ginere-su după alegeri. Îl veţi găsi la scara blocului vorbind aprins cu domnul Petrache de la IV care poartă un tricou portocaliu pe care scrie „Votaţi PD-L. Organizaţia Crevedia“. Îi veţi vedea în oricare cartier de oraş.

În uniforma lor de vară, cu pantalonii pînă în gît, tătăiţii de la oraş mai stau printre noi vreo 10-15 ani. Priviţi-i. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.