Tabieturi, obiceiuri şi metehne
Sînt unii care nu pot renunţa la tabieturi, orice ar fi. Sigur, parte din definiţia de acum a cuvîntului venit din turcă chiar asta sugerează – o plăcere, un obicei pe care cineva îl îndeplineşte cu meticulozitate. Dar există oameni sub care poate cădea literalmente casa, în timp ce ei se îngrijesc să nu li se verse cafeaua din ceaşcă. Ăştia sînt deja undeva la marginea obsesiei. Ar fi în stare să stea să-şi termine mai întîi ţigara şi abia apoi să arunce colacul către înecat.
Păstrate în limitele decenţei, însă, tabieturile definesc şi ele o persoană. Unele-s simpatice. Am un vecin care iese fix la cinci după-amiaza la o plimbare pe lîngă casă, plimbare din care se opreşte, preţ de vreo jumătate de oră, în faţa Mega Image-ului de cartier. Stă acolo pe un soi de pervaz care iese din perete şi se uită la oamenii care intră şi ies din magazin. Omul nu cere, nici vorbă, iese pur şi simplu să vadă alte chipuri şi să se salute cu cele pe care le cunoaşte.
Alte obiceiuri, însă, ajung să definească o întreagă categorie. Afirmaţia că majoritatea bărbaţilor citesc pe WC e deja un loc comun. Sînt cupluri în care se iscă disensiuni serioase din cauza excursiilor îndelungate la toaletă ale lui. Are, n-are treabă, omul rămîne acolo în uitare şi citeşte orice de pe orice suport – carte, revistă, telefon, tabletă. Ba are şi conversaţii telefonice, de acolo. Bănuiesc că trebuie să ai un fel de mică satisfacţie să vorbeşti oficial cu cineva, cînd ai pantalonii în vine.
Cele mai multe tabieturi n-au a supăra pe nimeni. Omul caută tihnă şi linişte. Cafeaua de foarte de dimineaţă, cînd încă nimeni din casă nu s-a trezit, iar în jur e linişte şi ai vreme să ieşi nechinuit din pîcla somnului şi să te inserezi treptat în ţesătura zilei. Fumatul – de care mie mi-e tare dor – la fel. Cei care se vor fi lăsat or şti şi ei bine că, un timp de la renunţare, te simţi suspendat în spaţiu şi bun de nimic. Nu ştii ce să faci cu mîinile, cu gura şi cu timpul rămas brusc neocupat. Alţii îşi fac vreme, în week-end-urile petrecute acasă, de o mică pauză de citit. Iau mîţa la subsoară şi se apucă să recitească volumele pătate cu gem ale seriei
. Mulţi organizează regulat sesiuni delirante de privit ore în şir la seriale de pe Netflix.
, cum îi zice, toată seria
în trei zile şi nopţi.
Iarăşi, mulţi alţii par interesaţi de obiceiurile şi metehnele altora, mai cunoscuţi. Cum scrie Haruki Murakami. (Se scoală la patru dimineaţa, munceşte vreo şase ore, aleargă vreo zece kilometri după-amiaza şi se culcă la nouă.) Cum şi ce făcea Joyce, care era aproape orb. Cum se spală Marina Voica pe dinţi. Ce face Beyoncé imediat după un concert, şi rutina de fiecare dimineaţă a nu ştiu cărei vedete de
Tabieturile îndeplinite şi netulburate aşază omul în rutina zilnică a zonei de confort. Ele ţintuiesc ici şi colo drumul zilnic, săptămînal, al fiecăruia dintre noi, într-un orizont de aşteptare molcuţ şi neagresiv. Pentru unii dintre noi, dispariţia lor e motiv de dezechilibru total.
Am observat, acum ceva vreme, comportamentul unei bătrîne ajunse într-un pat de spital în Bucureşti. Femeia fusese adusă de undeva de la ţară, cu un diagnostic implacabil, despre care nu ştia nimic. N-avea dureri, era absolut funcţională, dar trebuia să stea destul de mult în spital, pentru tot soiul de analize. Departe de casă şi de rutina zilnică în care trăise preţ de mai bine de 70 de ani, femeia îşi suspendase pur şi simplu existenţa. Habar nu am dacă ştia a citi şi a scrie. La televizorul care anima alte trei suflete din jur, nu se uita niciodată. Nu avea nici un fel de lucru de mînă. Nu făcea nimic. Absolut nimic. Intrase într-o paranteză albă, din care aştepta, cu nesfîrşită răbdare, să iasă. Lipsită de singurele ancore zilnice pe care le ştia, alesese să întoarcă spatele slab, în halat înflorat, la tot ce se întîmpla în jur. Singura licărire de viaţă apărea cînd sosea mîncarea, pe care o termina conştiincios, ca pe o doctorie. Să se termine, să plece la găinile de acasă.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.